Mecanisme de Decizie în UE

I. Prezentare generală a mecanismelor de decizie în Uniunea Europeană

Dreptul de iniţiativă legislativă în elaborarea actelor normative din cadrul politicilor comunitare este deţinut de către Comisia Europeană. În cadrul cooperării din domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne, pe lângă Comisie, acest drept aparţine şi statelor membre UE. În cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună, Consiliul Uniunii Europene poate cere formularea unei propuneri legislative din partea Comisiei.

Actele sunt însă adoptate de Consiliul Uniunii Europene şi de către Parlamentul European prin diferite proceduri decizionale, cum ar fi:

1. procedura de codecizie – Un act este adoptat dacă Parlamentul European şi Consiliul UE aprobă acel act în prima lectură. Dacă nu, se ajunge la un acord între aceste instituţii, se formează un comitet de conciliere care vizează obţinerea unui compromis referitor la actul respectiv. Dacă nici aşa nu se ajunge la un acord, Parlamentul poate respinge propunerea prin vot în majoritate absolută.

2. procedura de consultare simplă – Parlamentul trebuie să-şi dea avizul înainte ca propunerea legislativă a Comisiei Europene să fie adoptată de către Consiliul UE. Consiliul poate după aceea să adopte propunerea cu sau fără amendamentele introduse de Parlamentul European.

3. procedura de aviz conform – Parlamentul poate accepta sau respinge o propunere, dar nu o poate modifica. Avizul conform este necesar în adoptarea actelor referitoare la organizarea şi obiectivele Fondurilor Structurale şi de Coeziune, precum şi pentru acorduri internaţionale încheiate între Uniune şi state terţe.

4. procedura de cooperare – implică două lecturi ale Parlamentului European. După prima lectură, Comisia indică amendamentele pe care le acceptă înainte de a trimite propunerea Consiliului UE. La a doua lectură, Consiliul trebuie să ia în considerare amendamentele adoptate prin majoritate absolută. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, procedura de cooperare este aplicată în foarte puţine cazuri (două prevederi ale Uniunii Economice şi Monetare).

II. Caracterizarea mecanismelor de decizie

Tratatele Uniunii Europene conferă Parlamentului European competenţe legislative, bugetare, de iniţiativă şi de control al executivului.

În cele ce urmează vă prezentăm, pe larg, mecanismele de decizie în Uniunea Europeană. Informaţiile menţionate fac trimitere la dispoziţiile din Tratatele Uniunii Europene, din Tratatul CE şi din Regulamentul de procedură al Parlamentului.

1. Procedura de codecizie

Reforma instituţională acordă un rol crescut procedurii codeciziei, care devine astfel principala metodă de decizie la nivel comunitar şi limitează rolul celorlalte proceduri.

A fost instituită de Tratatul privind Uniunea Eurpeană (Maastricht, 1992) şi apoi consolidată de Tratatul de la Amsterdam.

Codecizia prevede o divizare a puterii legislative între Parlament şi Consiliul Uniunii Europene, devenind cea mai importantă procedură din practica legislativă.

Codecizia începe în acelaşi fel ca procedura de cooperare, cu o primă lectură, culminând cu adoptarea de către Consiliu a unei poziţii comune, care e apoi comunicată Parlamentului cu explicaţii asupra motivelor care au dus la luarea deciziilor. Există totuşi o diferenţă: în cadrul procedurii de codecizie propunerea Comisiei este trimisă atât Consiliului cât şi Parlamentului.

1.1 Mecanismul procedurii de codecizie

Acesta cuprinde trei faze şi conferă Parlamentului drept de veto.

Prima lectură: Parlamentul adoptă sau nu amendamentele la propunerea Comisiei.

În cazul în care Parlamentul nu adoptă amendamentele, iar Consiliul acceptă, de asemenea, propunerea Comisiei, actul este adoptat de Consiliu cu majoritate calificată.

În cazul în care Parlamentul adoptă amendamentele, iar:

- Consiliul aprobă toate amendamentele şi nu aduce alte modificări la propunerea Comisiei, actul este adoptat de Consiliu cu majoritate calificată;