Monedă

Dezechilibrul intre cererea si oferta de o anumita moneda (a tarii X) pe piata schimburilor valutare internationale se realizeaza atunci cand valoarea totala a bunurilor si serviciilor cerute de rezidentii din tara X nu este egala cu valoarea totala a bunurilor si serviciilor din tara X cerute de rezidentii altor tari la cursul de schimb existent la un moment dat. Pentru a asigura echilibru pe piata, pretul sau cantitatea bunurilor din circulatie in tara X, ( de ex. rata de schimb sau oferta de moneda) trebuie modificate. Fiind dat multiplicatorul monetar, modificarea ofertei de moneda depinde de interventia bancii centrale.

Acest surplus de cerere sau oferta de o anumita moneda reprezinta presiunea asupra pietei de schimb valutar. Conform Weymark, nivelul presiunii exercitate aupra pietei este reprezentat de modificarea ratei de schimb care s-ar fi produs daca banca centrala si-ar fi incetat subit interventia pe piata monetara sau a schimbului valutar. Astfel, deoarece previziunile asociate cu o fluctuatie libera a ratei de schimb difera de acelea asociate cu o politica interventionista a bancii centrale, presiunea asupra pietei nu este echivalenta cu modificarea ratei de schimb in conditiile unei fluctuatii libere. Aceasta presiune este mai degraba asociata cu magnitudinea dezechilibrului extern.

Definitia de mai sus poate fi aplicata oricarui model in care cererea de moneda este reflectata in nivelul cursului de schimb. In plus, NU este masurat dezechilibrul extern care s-ar fi produs in conditiile unei fluctuatii libere, ci dezechilibrul extern existent in conditiile date.

Daca moneda nationala in tara X ar fluctua liber, presiunea asupra pietei ar putea fi observata in mod direct. Daca rata de schimb ar fi fixata, modificarile de rezerve valutare si de nivelul creditelor acordate ar reflecta marimea dezechilibrului extern.

...

Pentru determinarea presiunii exercitate asupra pietei de schimb valutar si a gradului de interventie a bancii centrale, este necesara comensurarea ratei de schimb. In acest sens, exista mai multe teorii ce trateaza acest subiect, dintre care mentionam pe cele mai importante:

1. Teoria paritatii puterii de cumparare: Aceasta este una dintre cele mai vechi si mai des folosite metode de determinare a ratei de schimb pe termen lung. Astfel, teoria spune ca, pe termen lung, modificarile ratei de schimb intre valute vor fi reflectate in nivelul preturilor. Odata ce preturile au fost transformate intr-o moneda comuna, acelasi bun ar trebui sa fie vandut la acelasi pret in tari diferite.

Pi=E x Pi*

Pi este pretul bunului in moneda de referinta

Pi* este pretul bunului exprimat in alta moneda

E = cursul de schimb

Bine inteles ca tarifele, costurile de transport si alte bariere netarifare sunt diferite de la tara la tara, determinand astfel si nivelul diferit al preturilor. Pentru a observa mai bine diferentele dintre preturile din diferite tari, teoria afirma ca rata de schimb de echilibru intre monedele a doua tari este determinata in intregime de raportul intre nivelul preturilor in cele doua tari, P = E x P*, unde P si P* reprezinta indicii preturilor de consum in cele doua tari. Rezultatele studiilor realizate privind aceasta teorie ii arata eficienta doar pe termen lung, si nu pe termen scurt.

2. Teoria monetara a ratelor de schimb: Incepand cu anii ”70, rata de schimb a fost privita ca pret al unui activ care depinde de valorile curente si prognozate ale ofertei de active financiare interne si externe. Modelele monetare folosite in acest sens explica felul in care modificari ale cererii si ofertei de moneda atat pe piata interna cat si pe cea externa influenteaza direct sau indirect rata de schimb. In cadrul acestei teorii se presupune ca preturile fluctueaza in mod liber pe termen scurt. Elementele esentiale sunt cel mai bine ilustrate de un model logaritm liniar cu preturi flexibile. Astfel, oferta curenta si cea previzionata de moneda determina nivelurile curente si previzionate ale preturilor si modificarea preturilor determina modificari ale ratei de schimb curente.

3. Teoria echilibrului de portofoliu: In acelasi timp cu aparitia teoriei monetare prezentata mai sus, s-a dezvoltat un model alternativ bazat pe analiza echilibrului de portofoliu financiar. In cadrul acestui model, un rol important in determinarea ratei de schimb de echilibru ocupa activele nemonetare si piata bunurilor. Aceasta inseamna ca pe termen lung, pentru determinarea ratei de schimb, este necesara o analiza la nivel macroeconomic, ce implica interactiunea pe piata bunurilor si a serviciilor.

In practica economica nici una din teoriile prezentate mai sus nu poate sa prezinte in mod satisfacator modificarile survenite in nivelul ratei de schimb, incluzand aici volatilitatea ridicata pe termen scurt, abaterile frecvente de la paritatea puterii de cumparare, variatiile ratei de schimb ca urmare a zvonurilor existente pe piata s.a.m.d. Totusi, aceasta nu inseamna ca nici una din teoriile de mai sus nu este relevanta pentru intelegerea unor etape din formarea si modificarea ratei de schimb.

O alta solutie in acest sens a aparut in anii 90, cand contradictia dintre abordarea traditionala macroeconomica privind determinarea ratei de schimb si realitatea economica a dus la cresterea interesului in microstructura pietei. Astfel, conform specialistilor, o descriere in profunzime a microstructurii pietei de schimb valutar contribuie, fara indoiala, la solutionarea problemelor empirice privind modelele macroeconomice ale ratei de schimb.