Noi Tendinte, Globalizarea și Regionalizarea

1. Începuturile globalizării

Globalizarea nu poate fi considerată ca reprezentând un fenomen complet nou în istoria lumii, ea având anumite antecedente istorice, numeroşi specialişti argumentând că ea nu este altceva decât o nouă denumire pentru un fenomen mai vechi.

Un răspuns la întrebarea „ce este globalizarea” regăsim la Friedman, un susţinător înfocat al globalizării, care afirmă că „globlizarea nu este o simplă tendinţă sau o fantezie, ci este, mai degrabă, un sistem internaţional. Este sistemul care acum a luat loc sistemului Războiului Rece şi, la fel ca acesta, globalizarea are propriile ei legi şi propria ei logică, de natură să influenţeze astăzi, direct sau indirect, politica, mediul înconjurător, geopolitica şi economia fiecărei ţări de pe glob.”

Determinarea unui moment specific al declanşării procesului de globalizare este un demers hazardat. Cercetătorii domeniului au datat în mod diferit începuturile procesului de globalizare, pornind fie de la zorii civilizaţiei umane , de la debutul erei moderne, de la jumătatea secolului al XlX-lea, fie de la sfârşitul anilor '50, sau chiar aducându-le până în prima parte a anilor '70. Totuşi, dacă înţelegem faptul că globalizarea reprezintă mai curând o creştere a interdependenţelor şi suprateritorialităţii - aşa cum, mai explicit sau mai puţin explicit, s-a prezentat până acum - atunci se pare că o plauzibilă cronologie a globalizării ar reprezenta-o combinaţia între toate aceste poziţii.

În anii '80 ai secolului trecut, discuţiile despre "globalizare" au devenit un lucru obişnuit, termenul intrând rapid în vocabularul uzual, în cercurile academice, în mass-media, în lumea politică, în afaceri, publicitate şi în lumea divertismentului. A devenit un lucru comun să se vorbească despre pieţe globale, comunicaţii globale, conferinţe globale, ameninţări globale, guvernare globală, economie globală.

Globalizarea presupune numeroase lucruri: o circulaţie internaţională a ideilor şi informaţiilor, experienţe culturale comune, o societate civilă globală şi o mişcare ecologistă globală.

Totuşi, semne incipiente ale globalizării au apărut cu câteva sute de ani în urmă, deşi cu o extensie mai redusă şi într-un ritm mult mai scăzut:

- comunicaţiile telegrafice au început în anii '40 ai secolului al XIX-lea; unele dintre mişcările sociale globale (feminismul) şi organismele regulatorii (cum a fost Uniunea Poştală Universală) au apărut spre sfârşitul secolului al XIX-lea; programele radio intercontinentale pe unde scurte s-au înmulţit în anii '20 ai secolului XX;

- întâlnirile interguvernamentale pe tema poluării transfrontaliere s-au ţinut pentru prima oară la debutul anilor '30 ai aceluiaşi secol. Pe de altă parte, este de remarcat că globalizarea nu s-a afirmat în mod continuu, comprehensiv, intens şi cu o frecvenţă într-o rapidă creştere în viaţa unei mari părţi a populaţiei lumii decât în jurul anilor '60. Analiza tabelului reliefează că privind dezvoltarea procesului de globalizare, majoritatea ilustrărilor pe care le cuprinde, sunt legate de cea de-a doua jumătate a secolului XX, şi nu înainte;

- convorbirile telefonice directe la scară mondială nu erau posibile înainte de anii '60, spre exemplu;

- sau, numai începând cu deceniul 7 al secolului trecut s-au putut declanşa acele evoluţii care explică cum s-a ajuns ca în anii '90 să existe în lume circa 830 de milioane de televizoare, 40.000 de corporaţii transnaţionale, câteva mii de sateliţi operaţionali, 15.000 de asociaţii cetăţeneşti transnaţionale, tranzacţii zilnice pe pieţele valutare de aproximativ 1,5 miliarde dolari SUA, peste un miliard de pasageri transportaţi anual de multitudinea de companii aeriene, diferitele probleme ecologice globale şi, în fine, metaforele asociate conceptului de sat global.

1.1. Cele două aspecte ale globalizării

La începutul anilor 1990, globalizarea a fost întâmpinată cu euforie. Afluxul de capital către ţările în curs de dezvoltare a crescut de şase ori în şase ani, din 1990 în 1996. Înfiinţarea în 1995 a Organizaţiei Mondiale a Comerţului a urmărit crearea impresiei unei reglementări a comerţului internaţional. Globalizarea avea să aducă o prosperitate fără precedent pentru toată lumea.

Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că primul protest major la adresa globalizării a constituit o surpriză pentru susţinătorii pieţelor deschise. Globalizarea reuşise să unească oameni din toată lumea.

Efectele acestei crize au fost, muncitorii din fabricile din Statele Unite au sesizat că slujbele lor sunt ameninţate de competitorii din China. Agricultorii din ţările în curs de dezvoltare au sesizat ameninţarea din partea culturilor de porumb şi de alte plante subvenţionate de Statele Unite. Muncitorii din Europa au descoperit că, în numele globalizării le era ameninţată siguranţa locurilor de muncă, pentru care luptaseră atât de mult. Activiştii pentru drepturile persoanelor bolnave de SIDA au observat că noile acorduri comerciale au determinat creşteri ale preţurilor medicamentelor, pâna la niveluri inaccesibile în multe zone ale lumii. Ecologiştii au remarcat că globalizarea le subminează eforturile depuse timp de decenii pentru a impune reglementări în scopul conservării naturii. Cei care doreau să îşi protejeze şi să îşi dezvolte propria moştenire culturală au remarcat caracterul intruziv al globalizării.