Noi tendințe în comerțul internațional

I. Noi tendinte în structura si dinamica comertului international

În epoca contemporană, participarea activă la diviziunea mondială a muncii este parte integrantă a procesului de dezvoltare a oricărei natiuni si în acelasi timp o necesitate obiectivă. Diviziunea mondială a muncii exprimă relatiile care se stabilesc între diferite state în procesul dezvoltării productiei si a comertului international.

În acest context, comertul international este reprezentat de toate legăturile comerciale de vânzare-cumpărare de bunuri si servicii ce se realizează între statele lumii pe baza diviziunii internationale a muncii; o formă de legătură între pietele nationale, între producătorii de mărfuri din diferite tări, legătură care apare pe baza diviziunii internationale a muncii si care exprimă interdependentele economice dintre state

1.1. Mutatii în diviziunea mondială a muncii

În ultimii ani se remarcă tendinta generală de crestere a dependentei statelor de piata externă, de accentuare a interdependentelor între tările lumii, reflectate de cresterea cotei de export în productia mondială. Această dependentă a statelor de piata externă se reflectă si sub forma următoarelor fenomene :

- Există o tendintă de restructurare a diviziunii mondiale a muncii, de afirmare a tărilor în dezvoltare pe piata produselor manufacturate. Astfel un număr de 15 tări în dezvoltare din circa 115 tări slab dezvoltate si în dezvoltare, realizează peste 80% din exporturile totale de produse manufacturate ale lumii a treia.;

- S-a conturat o nouă structură în diviziunea internatională a muncii, tările dezvoltate s-au specializat in domenii tehnice moderne si ultramoderne, în timp ce tările în dezvoltare devin producători si furnizori de produse industriale de bază si clasice;

- În tările dezvoltate se manifestă o anumită sensibilitate fată de produsele de bază si o crestere a coeficientului de corelatie între industriile prelucrătoare si cele extractive. Aceasta se explică pe o parte prin ieftinirea relativă a unor resurse în tările dezvoltate, pe de altă parte prin politica deliberată a statelor respective de imitare a dependentei fată de sursele de aprovizionare.

- S-a conturat tot mai mult un proces complex si contradictoriu de adaptare a diviziunii mondiale a muncii la noile conditii de acces la resursele naturale, îndeosebi la combustibil. Adaptarea se face în raport cu modificările radicale ale raportului de schimb între principalele categorii de produse care fac obiectul comertului international. Cu toate schimbările produse, nu a fost depăsită diviziunea muncii bazată pe schimbul inegal si dependentele externe marcate de discriminări si restrictii în schimbul mondial de valori.

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, economia mondială a cunoscut modificări importante, schimbări care s-au reflectat si în structura fizică a importului si exportului de produse. Dacă înainte de cel de-al doilea război mondial, în schimburile comerciale internationale predominau produsele de bază cum sunt produsele alimentare sau materiile prime, în cea de-a doua jumătate a secolului XX produsele manufacturate au început să capete impotantă în comertul mondial. În perioada postbelică dinamica modificărilor structurale din economia mondială a făcut ca ciclul de viată al produselor, în special al celor manufacturate să se scurteze, acesta ajungând să nu mai depăsească cinci ani

La aceste schimbări au contribuit revolutia tehnico-stiintifică, efectele cursei înarmărilor pentru ocuparea sau mentinerea pozitiei de lider mondial, demersurile pentru cucerirea oceanelor sau a spatiului cosmic, măsurile la scară natională, continentală sau mondială pentru protejarea mediului înconjurător la un loc cu dezvoltarea accentuată a tehnologiilor de fabricare a produselor ecologice si a alimentelor biologice, precum si dezvoltarea de echipamente moderne de comunicare informatică. Astfel, în ultimii 50 – 60 de ani structura comertului mondial s-a schimbat radical ajungând să aibe un caracter tot mai industrial.

Revolutia tehnico-stiintifică a străbătut o serie de etape si forme concrete de manifestare, revolutia tehnico-stiintifică contemporană fiind cel mai important factor al dinamizării economiei mondiale si a comertului international

Acestă revolutie a determinat cresterea nivelului tehnic, a complexitătii si diversificării productiei în general, a industriilor de vârf în special (constructii de masini, electrotehnică, electronică, telecomunicatii, chimie etc.) si de aceea organizarea în fiecare tară a productiei fiecărui tip de produsea devenit practic imposibilă si ineficientă din punct de vedere economic în acelasi timp. Ca urmare a revolutiei tehnico-stiintifice interdependentele economice dintre state s-au accentuat si s-a impus în mod obiectiv o largă specializare si cooperare cu implicatii directe nu numai asupra structurii economiei mondiale, ci si asupra comertului international sub toate aspectele lui.