Obiective Manageriale Privind Motivarea Resurselor Umane

INTRODUCERE

Conducerea: arta de a determina pe altul

sa faca ce doresti tu, dar din proprie initiativa.

Dwight D. Eisenhover 

Nici o strategie comerciala, oricât de buna ar fi, nici o piata, oricât de favorabila ar fi, nu sunt suficiente pentru realizarea obiectivelor comerciale daca oameni nu sunt motivati. Managementul comercial nu are sens daca nu integreaza perfect variabila resurse umane în continutul sau.

Realizarea obiectivelor organizatiei este imposibila în absenta participarii oamenilor. Raspunsul la întrebarea ce îi determina pe oameni sa munceasca? pare relativ simplu: nevoile. Mai complicat este sa descifram ce nevoi are personalul unei organizatii, în ce ordine se cer a fi satisfacute, cu ce mijloace, care sunt efectele din punct de vedere al organizatiei si al individului. Sarcina managerului este de a identifica si activa motivele salariatilor, de a le dirija catre o munca performanta, utilizând stimulente adecvate.

Lumea se schimba cu o rapiditate fara precedent si, ca sa tina pasul, o organizatie trebuie sa aiba salariati competenti si loiali. Viitorul organizatiei este asigurat în primul rând de oameni si apoi de produse. Managerii trebuie sa se gândeasca, în egala masura, la ceea ce ofera angajatilor si la ce se asteapta de la ei, daca doresc obtinerea performantelor asteptate.

În lumea afacerilor a aparut o notiune noua, aceea de neomanager. Neomanagerul promoveaza competitia profesionala, oferind resurse, idei si motivatii. El pune întrebari care determina angajatii sa caute solutii si sa-si asume responsabilitati prin luarea unor decizii.

Managerul comercial alege sau propune un sistem de remunerare care trebuie sa satisfaca personalul (salariul suficient si regulat, atractivitate, echitate, progresive, simplitate, rapiditate) si sa satisfaca nevoile întreprinderii (siguranta financiara, simplitatea gestiunii, calcul adaptat obiectivelor, suplete si flexibilitate).

Majoritatea oamenilor ar admite probabil faptul ca, desi remunerarea nu este singura modalitate de motivare, este de departe forta cea mai puternica de stimulare a muncii.

Motivatia este un factor cheie al performantei, iar convingerile si nevoile stau la baza motivatiilor. Plecând de la aceste abordari teoretice, se pune problema cunoasterii modului de stimulare a salariatilor.

Stimularea se concretizeaza în crearea evenimentelor, participarea la o competitie si gratificatia prin recompensa.

Recompensele sunt morale (acordarea unor titluri, felicitari formale din partea unei persoane importante din întreprindere), materiale (excursii, cadouri, bonuri de cumparare, invitatii la manifestari sporitive si culturale, participari la activitati exceptionale) sau mixte (promovarea).

Lucrarea de fata prezinta tocmai acest controversat subiect al motivarii si stimularii personalului, teza urmarind prezentarea unor considerente teoretice ale functiei de motivare, acest lucru reflectându-se asupra modalitatilor de motivare al personalului.

Complexitatea, caracterul de noutate precum si dorinta de a realiza o lucrare cu aplicabilitate directa în oricare societate, sunt doar câteva elemente care m-au determinat sa tratez cu multa responsabilitate si profesionalism aceasta lucrare.

Sper ca lucrarea de fata a reusit sa elucideze într-o mica masura anumite probleme care pot crea disfunctionalitati în functionarea normala a unei firme (ma gândesc la rolul resurselor umane) si sa constituie în acelasi timp si un punct de plecare pentru fundamenterea si aprofundarea acestor notiuni.