Oligopolul pe piața autoturismelor

Introducere

Producţia, piaţa şi concurenţa în domeniul autoturismelor din România se află înca de la începuturile lor sub influenţa exigenţelor interne şi, totodată, internaţionale de cantitate, calitate şi structură. În prezent, România, ca membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, are în fată noi perspective economice care vor fi marcate în continuare de ameliorarea producţiei si vânzării de autoturisme, ce au un puternic efect de antrenare pentru ansamblul sistemului economic românesc.

Piaţa de autoturisme din tara noastră, în anul 1990, era formată din cele trei marci româneşti de autoturisme (DACIA, ARO SI OLTCIT). În prezent există circa 39 de mărci importate de autoturisme. La acestea se adauga cei doi producatori autohtoni, si anume: Dacia Groupe Renault Mioveni si Daewoo Automobile România, care au o reţea de comercializare aflată în plină dezvoltare în toată ţara asigură piaţa autoturismelor din ţara noastră. Competiţia acerbă între importatorii unei singure mărci si cei multibrand transformă această piaţă într-un câmp de luptă în care armele sunt strategiile de marketing, campaniile de publicitate sau discountrile generoase.

Dupa anul 1990 concurenţa pe piata de autoturisme în România s-a dezvoltat continuu, ajungând ca în 2006 să fie înlaturată orice îngrădire a concurenţei prin liberalizarea pieţei de autoturisme în vederea integrării ţării noastre în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Prin această liberalizare orice agent economic care poate îndeplini condiţiile impuse de un producător de autoturisme poate deveni importator, deci a fost eliminată exclusivitatea existentă până la 1 ianuarie 2006 de importatorii diferitelor mărci de autoturisme. Tot ca urmare a acestei liberalizări un agent economic îsi poate face service fără a fi condiţionat de deţinerea unui showroom, cum era până în momentul liberalizării pieţei auto, când exista un contract-service si vânzare, dar trebuie sa îndeplineşti 100% condiţiile impuse de producător.

Diminuarea importurilor de maşini second-hand datorată modificării legislaţiei privind posibilitatea înmatriculării acestora cu respectarea normelor europene de poluare (Euro - 3), dar si o industrie auto autohtonă într-o continuă modernizare, au dus la un interes crescând către achiziţionarea de autoturisme noi. Autoturismele de import au ocupat mult timp o mare parte din preferinţele cumpărătorilor români, care, la început, erau nevoiţi să le achiziţioneze din alte ţări. În cazul maşinilor noi, acest lucru era generat de mai multe cauze printre care cele mai importante erau preţurile mai mici si lipsa de reprezentare a unor mari companii producătoare în ţara noastră. Odată cu pătrunderea pe piaţă din România a marilor producatori au crescut vizibil calitatea si diversitatea serviciilor privind vânzarea, garanţia si postgaranţia.

Concurenţa, posibilităţile variate de finanţare şi înlăturarea taxelor vamale pentru autoturismele fabricate în Europa au dus, pe lângă diversificarea ofertelor, şi la scăderea preţurilor, acestea tinzând în mod firesc spre o aliniere la cele din Uniunea Europeană, lucru determinat si de un regim fiscal asemănător.

În anul 2006 importul a înregistrat o creştere cu circa 33% faţă de anul 2005, ajungând la 135.717 de unitaţi. Această creştere a fost la mai puţin de jumătate decât creşterea înregistrată în anul 2005, dar importul a crescut de 10 ori comparativ cu anul 1998.

Producţia de autoturisme a crescut cu circa 19% faţă de anul 2005, ajungând la

207.700 unitaţi iar din acestea s-au exportat 85.046 unitati, în creştere cu 45%, aceasta a fost de circa 2 ori mai mare faţa de producţia înregistrată în anul 1998, an record pentru piaţa de autoturisme din România. Dupa acest an record producţia a început să scadă până în anul 2001, când a început să-şi revină, făcându-şi simţită prezenţa pe piaţa naţională producatorul francez Renault care a preluat uzina de la Mioveni în anul 1999.

Vânzările de autoturisme au crescut cu circa 18% în anul 2006 comparativ cu anul precedent: 254.562 unitati, din care 135.513 autoturisme din import si 102.043 unitati autohtone. Această creştere depăşind anticiparile făcute la finele anului 2005 referitoare la creşterea moderată a pieţei auto cu 5-7% datorată fenomenului de saturaţie, îndeosebi în ceea ce priveşte creditarea. Valoarea vânzărilor a fost de circa 2,2 ori mai mare comparativ cu anul 1998, când s-a înregistrat un record de vânzări. Numai ca în anul 1999 si în anul 2000 vânzările au scăzut substanţial, începând să-şi revină din 2001. Această revenire datorându-se creşterii parametrilor economici pe care îi înregistrează ţara noastră – creşterea volumului de investiţii, stabilitatea monedei naţionale, scăderea inflaţiei.

După o atentă analiză, nelipsită de ezitări, reformulări si reveniri, lucrarea a fost structurata astfel încât sa atinga urmatoarele puncte principale:

• Să prezinte necesitatea concurenţei pe piatã;

• Să identifice şi să definească oligopolul;

• Să descrie concurenţa de oligopol pe piaţa de autoturisme la nivel mondial;

• Să prezinte problematica concurenţei pe piaţa de autoturisme din ţara noastră;

• Să prezinte preţul pe o piaţa de concurenţă;

• Să prezinte strategiile de marketing utilizate in aceasta situaţie

Pornind de la principalele puncte propuse spre a fi atinse, prezenta lucrare este structurată pe 4 capitole, concluzii si bibliografie, astfel:

Capitolul I Concurenţa: componenta obligatorie a economiei de piaţa. Importanţa existenţei unui mediu concurenţial, din punct de vedere al dezvoltaării pe plan naţional şi internaţional al întreprinderilor.

Capitolul II Ce este oligopolul? Modul de identificare al oligopolului şi diferite forme.

Capitolul III Concurenţa de oligopol pe piaţa de autoturisme. Industria automobilului a înregistrat numeroase modificări de-a lungul timpului, fiind caracterizată de o efervescenţă generată în principal de producători.

Capitolul IV Strategii de adaptare pe piaţa de oligopol. Strategii de intrare pe piaţă şi rămânerea unei firme într-o anumită ramură economică.

Capitolul I: Concurenţa: componentă obligatorie a

economiei de piaţă

Unul dintre elementele fundamentale pe care o firmă trebuie să le aibă în vedere atunci când activează pe o piaţă este cadrul legal, respectiv regulile jocului create de către autorităţile statului respectiv.

„O trăsătură de bază a economiei de piaţă o reprezintă concurenţa, motiv pentru care aceasta este cunoscută şi sub numele de economie concurenţială. Existenţa şi dezvoltarea concurenţei este o expresie a manifestării liberei iniţiative, întreprinzătorii dezvoltând activităţile pe care le consideră ca fiind profitabile”.

Dacă perioada contemporană este privită de către mulţi analişti ca fiind o retragere a prezenţei autorităţilor publice în sfera intervenţiei în economie, există anumite domenii în care această prezenţă se află în plină ascensiune. Politica publică în domeniul concurenţei reprezintă una dintre dimensiunile în care se remarcă o creştere importantă a importanţei şi gamei de mecanisme pe care statele le folosesc pentru a-şi atinge obiectivele de politică generală şi sectorială. După anumiţi autori, aceste politici au depăşit ca importanţă alte politici clasice folosite cu preponderenţă în trecut, precum politica comercială, ca instrumente ale mixului de politică publică.

1.1 Rolul concurenţei libere asupra strategiilor de firmă

„Ansamblul raporturilor de interacţiune în care intră agenţii economici în lupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare şi a pieţelor de desfacere formează sistemul relaţiilor de concurenţă ; în acest context, cunoaşterea comportamentului anticoncurenţial reprezintă un obiectiv important al cercetărilor de marketing”.

Teoria economică susţine ideea conform căreia creşterea capacităţii firmelor naţionale de a concura pe piaţa internaţională este direct influenţată de nivelul de concurenţă de pe piaţa lor de origine. Conform acestei perspective, cu cât pe o piaţă naţională există o concurenţă mai ridicată, cu atât firmele locale pot concura mai bine pe piaţa internaţională. Menţinerea unui cadru concurenţial cât mai coerent este în consecinţă cel mai bun suport pe care îl poate acorda un stat firmelor naţionale pentru a le pregăti de competiţia de pe piaţa globală. Pe de altă parte, cu cât firmele dintr-o economie beneficiază de un sprijin mai puternic din partea autorităţilor publice, cu atât ele vor avea dificultăţi în a-şi crea o poziţie avantajoasă pe piaţa internaţională în măsura în care poziţia lor este artificial creată de către autorităţile publice din statul de origine.