Parteneriatul Public - Privat

Conceptul de Parteneriat Public Privat

Conceptul de parteneriat public-privat a fost utilizat mai intai in Marea Britanie si SUA, iar in anii '80 a fost introdus si in Germania in abordarile de planificare a dezvoltarii urbane. Problemele majore de interes comunitar pot fi abordate eficient in cadrul creat de parteneriatul public-privat.

Conceptul de parteneriat public-privat exprimă o modalitate de cooperare între autoritatea publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri, ori companii, pentru furnizarea unor servicii publice de calitate.

Sistemele de parteneriat au o lunga traditie in Franta prin colaborarea intre autoritati si sectorul privat in privinta concesionarii (concession) bunurilor publice, inca de la sfârsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, perioada in care se formeaza doctrina franceza a serviciilor publice. In SUA intâlnim de asemenea forme de parteneriat in constructia cailor ferate in a doua jumatate a sec. XIX (TransContinental Railroad, 1860).

Sistemul de parteneriat public-privat la nivel local, dupa modelul pe care il intâlnim in prezent, se contureaza la inceputul anilor 80 ai sec XX in Europa Occidentala si SUA, sub forma cooperarii intre autoritatile locale si sectorul privat pentru implementarea unor proiecte ca reabilitarea zonelor industriale aflate in declin.Concomitent, apar acte publice, legi pentru a da un suport initiativelor locale. Un exemplu in acest sens este legea publica din SUA “Job Training Partnership Act”, care a intrat in vigoare la 1 octombrie 1983. Aceasta lege reglementeaza colaborarea intre autoritati si sectorul de afaceri pentru furnizarea de servicii de formare profesionala in folosul adultilor si tinerilor dezavantajati economic, muncitorilor someri, precum si altor persoane care intâmpina dificultati la angajare.

Un exemplu de parteneriat public-privat dezvoltat il constituie si modelul irlandez ce s-a conturat initial la nivel national printr-un program ce configura un sistem de parteneriat de tip social (Program for National Recovery 1987-1990 - Programul de Recuperare Nationala). Acesta a fost extins la nivel local prin alte doua programe: “National Program for Economic and Social Progress -PESP” (Programul National pentru Progres Economic si Social), 1990-1993 si “Program for Competitiveness and Work” (Programul pentru Competitivitate si Munca), 1994-1996.

In Franta, forme de parteneriat intre autoritatile locale si comunitate, in intelesul pe care il acceptam astazi, apar incepând cu anii ’80 pentru prevenirea si combaterea delincventei, precum si pentru asigurarea coeziunii sociale. Este interesant insa de precizat ca Franta, desi are o contributie de pionierat in domeniul parteneriatului public-privat, nu si-a dezvoltat cadrul institutional decât intr-un palier ingust, respectiv in domeniul concesiunii serviciilor publice, cu precizarea ca acest model nu isi gaseste corespondent in sistemul de common law.Prin urmare, conceptul de parteneriat public-privat exprima o modalitate de cooperare intre o autoritate publica si sectorul privat, respectiv organizatii neguvernamentale, asociatii ale oamenilor de afaceri, ori companii, pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe piata fortei de munca si in dezvoltarea locala.

Intrucât domeniile de cooperare sunt diverse, conceptul de parteneriat public-privat nu trebuie asimilat cu forma juridica de realizare a unei afaceri (activitati cu scop lucrativ), cum sunt societatile comerciale sau asocierile in participatiune. Acestea din urma sunt forme concrete de realizare a parteneriatului. Pe de alta parte, activitatile ce se pot desfasura sub titulatura de parteneriat public-privat pot avea ca scop obtinerea unui profit, cum este orice afacere, dar pot avea in vedere si activitati care nu urmaresc obtinerea unui profit. Exemple in acest sens sunt serviciile sociale sau activitati precum intretinerea parcurilor.

Prin urmare, parteneriatul reprezinta un instrument de colaborare ce se concretizeaza intr-un proiect de imbunatatire a serviciilor publice. Parteneriatul nu trebuie analizat si definit exclusiv dupa natura activitatii desfasurate, caracterul ei (profitabila, neprofitabila), ori in functie de contractul prin care se realizeaza, intrucât parteneriatul se situeaza pe un palier politic, nicidecum juridic sau strict financiar.

In privinta rezultatelor, parteneriatul constituie premisa asigurarii coerentei aplicarii unor programe si a transparentei realizarii lor. In acelasi timp, parteneriatul contribuie implicit la intarirea sistemului de guvernare si la dezvoltarea locala. Toate aceste aspecte insa depind in mare masura de gradul de descentralizare a administratiei publice precum si de identificarea prealabila a agendei de dezvoltare locala.

Tinând cont de diversitatea formelor de colaborare intre autoritatile publice si sectorul privat, nu trebuie formulata o definitie standard a parteneriatului public-privat. Fara indoiala, exista perceptii diferite,dupa natura experientelor care exista in diferite tari, in special in Europa, asa cum exista sisteme diferite de organizare administrativa si a serviciilor publice (descentralizat - centralizat - deconcentrat),precum si o diversitate de culturi politice, comunitare si religioase. Din acest motiv, definirea conceptului de parteneriat poate porni fie de la o abordare “centralista”, fie “descentralizata” sau “mixta” ori “integrata”11 tinând cont atât de modelul de organizare a administratiei publice (centralizat - descentralizat) cât si de natura unui program/proiect ce urmeaza a fi realizat (caracter inter-sectorial, aplicare la nivel local, aceasta constituind regula sau cu impact national - cazuri rare). Se constata de altfel ca in tarile europene nu exista si nici nu se poate impune un sistem standard de parteneriat, chiar daca acesta se modeleaza in ultimii ani tot mai mult sub influenta anglo-saxona in functie de doua obiective majore:

a) ocuparea fortei de munca si

b) dezvoltarea locala in scopul asigurarii coeziunii economice si sociale.

Asadar, parteneriatul public-privat reprezinta:

1. “acord intre sectorul public si cel privat in scopul elaborarii unui proiect ori furnizarii unui serviciu, care in mod traditional este furnizat de sectorul public”;

2. intelegere/contract (“arrangement”) intre o autoritate publica (“State authority”) si o persoana (“person/partner”) pentru a proiecta, construi un bun (“asset”) impreuna cu operarea serviciilor legate de acel bun sau numai pentru unele din aceste operatiuni legate de exploatarea acelui bun, fie pentru a transfera un interes sau parti de interes cu privire la un bun catre o persoana privata( Legea irlandeza din 2002 privind raporturile de parteneriat public-privat: Public Private Partnership Arrangements Act 2002);

3. “relatie pe termen mediu si lung intre sectorul public i cel privat (incluzând sectorul comunitar si voluntar) ce implica mpartirea riscurilor si câstigurilor si utilizarea functiilor multi-sectoriale, expertizei si finantelor pentru furnizarea unui serviciu;

4. “preluarea de catre sectorul privat a activitatilor din ectorul public prin orice forme (parteneriat ori preluarea actiunilor), uilizarea “Initiativelor de Finantare Privata” (Private Finance Initiative-PFI) ori a altor “aranjamente”, precum concesiunea erviciilor publice, mentinerea, constructia de “infrastructuri ecesare”, inclusiv vânzarea serviciilor publice sau alte forme de parteneriat (UK - “Public Private Partnership - the Government pproach”, 2000).

5. Asemanator legii irlandeze din 2002, legea româna (O.G. nr. 6/2002) nu defineste propriu-zis parteneriatul, ci descrie situatiile pe are le acopera un parteneriat, respectiv: proiectare, finantare,constructie, exploatare, intretinere si transfer al oricarui bun public adica al infrastructurii fizice care faciliteaza furnizarea unui serviciu public)prin legea româna se apropie de teoria contractualista in intelegerea parteneriatului, abordare majoritara cum se poate observa si in textul or legi straine, documente, hiduri ori rapoarte, cu diferenta ca in România un PPP se refera strict la realizarea unei investitii intr-un bun public sau privat al tatului si la exploatarea acestui bun, ceea ce ingusteaza sfera sa de aplicare.

În mod fundamental, parteneriatul public-privat asigură serviciul public în totalitate sau parţial, în funcţie de fondurile private atrase şi face apel la know-how-ul sectorului privat.

Cooperarea dintre sectorul public şi cel privat poate lua forme diverse, de la simpla relaţie dintre cumpărătorul şi vânzătorul unui bun la companii mixte cu structură complexă. Este de semnalat şi faptul că interdependenţe complexe guvernează şi relaţiile din interiorul sectorului public, conectate la dezvoltările serviciilor publice.