Perspectivele Serviciilor de Sănătate și Asistență Medicală în România

1. Introducere

Modernizarea continuă a societăţii reprezintă un proces care implică dezvoltarea complexă a tuturor laturilor vieţii economice, sociale şi spiritual culturale. Potrivit unei asemenea accepţiuni, dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a activităţii prestărilor de servicii reprezintă o latură importantă a restructurării şi dezvoltării oricărei economii ; serviciile prezentându-se ca o componentă care recepţionează impactul unor fenomene şi procese majore ce indică evoluţia economiei unei ţări. Serviciile sunt complexe, diferenţiate şi structurate pe domenii. Sănătatea individului a presupus numeroase studii şi a generat o multitudine de controverse. Conform definiţiilor Organizaţiei mondiale a sănătăţii, adoptate în ultimii 30 de ani, sănătatea unui om nu ar trebui să se rezume doar la o lipsă a bolii, ci la o stare de prosperitate atât fizică, mentală cât şi socială. Prin această definire modernă, sănătatea individului este strâns legată de conceptul de calitate a vieţii. Pornind de la această viziune, în ţările dezvoltate oferta de servicii de sănătate este combinată cu succes, cu servicii de consiliere psihologică sau de asistare socială, cu servicii la domiciliul pacientului sau servicii eficiente medico-sociale, pentru persoane cu dizabilităţi sau persoane cu alte tipuri de probleme medicale Politicile sociale în domeniul sanitar se combină cu alte tipuri de politică socială, pentru o investire cât mai adecvată în recuperarea capitalului uman al respectivei comunităţi. Asigurarea sănătăţii este considerată a fi un obiectiv esenţial al unui sistem sanitar. E firesc, aşadar, ca principalele scopuri să fie realizarea unui nivel ridicat de sănătate şi distribuirea echitabilă a serviciilor de asistenţă medicală. Totodată, un sistem sanitar ar trebui să corespundă aşteptărilor populaţiei, ceea ce implică respectul pentru individ (autonomie şi confidenţialitate) şi orientarea clientului (servicii prompte şi calitate a dotărilor). Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi dezvoltarea în rândul populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei concepţii şi a unui comportament igienic, sanogenic, în scopul apărării sănătăţii, dezvoltării armonioase şi fortificării organismului, adaptării lui la condiţiile mediului ambiental natural şi social, cât şi al participării active a acesteia la opera de ocrotire a sănătăţii populaţionale. În acest sens, este necesară formarea unei opinii de masă, fundamentată ştiinţifică, faţă de igiena individuală şi colectivă, faţă de alimentaţie, îmbrăcăminte, muncă şi odihnă, faţă de utilizarea raţională a timpului liber şi afactorilor naturali de călire a organismului, faţă de evitarea factorilor de risc, precum şi a modului de solicitare a asistenţei medicale şi a diferitelor mijloace de invesigatie şi tratament. În România, serviiciile de sănătate sunt foarte importante, ca în orice economie, deoarece viaţa întregii omeniri depinde de ele. Deşi nu dispunem de spitale şi echipamente moderne avem mulţi medici bine pregătiţi. În ultimii 15 ani România s-a confruntat cu un proces socio-demografic complex. Scăderea natalităţii, a mortalităţii generale şi emigrarea populaţiei tinere au condus atât la îmbătrânirea populaţiei în vârstă de muncă, cât şi la scăderea populaţiei totale a ţării Toate aceste aspecte au condus la reducerea dimensiunii populaţiei active şi au impus o regândire a sistemului serviciilor de sănătate şi de protecţie socială, în vederea prelungirii vieţii active a populaţiei atât din punct de vedere al calităţii serviciilor oferite cât şi al dotărilor infrastructurale. Astfel, legea pentru reforma în domeniul sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 95/2006 are că obiectiv reglementarea serviciilor în domeniul sănătăţii publice, urmărind eficientizarea furnizării acestora. Prin această se promovează dezvoltarea unui sistem modern pentru tratament şi prevenţie, accesibil tuturor categoriilor de oameni, precum şi a unui sistem eficient pentru situaţii de urgenţă.

Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci priveşte tot atât de mult societatea în întregime. ” Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează “. (Schopenhauer).