Politica comercială tarifară și instrumentele sale

Capitolul 1

Conceptul, definirea si principalele functii ale politicii comerciale externe

Schimburile comerciale cu alte tări au însemnat, totdeauna, o posibilitate deosebită de câstig, de obicei mult mai mare decât cel obtinut din activitatea de productie. Aceasta si face ca statele să promoveze o politică comercială externă de natură să adopte măsuri în functie de modul de evolutie al exportului, al importului, al soldului balantei comerciale, a preturilor externe etc. Pentru a reusi în acest demers, statele întreprind actiuni de o mare diversitate si complexitate, care se doresc a fi coerente, articulate, în scopul asigurării unei dezvoltări durabile si eficiente în plan economic, social si ecologic. În fapt, politica comercială externă constituie un subsistem de bază atât al politicii economice generale, cât si al politicii externe. Prin schimburile comerciale, prin colaborarea economică internatională, se dă continut material relatiilor diplomatice între state, întărindu-se prietenia dintre acestea. De aceea, important în cadrul politicii comerciale externe a unui stat este ca, prin măsurile luate cu privire la cresterea sau restrângerea schimburilor comerciale, pornind de la interesele nationale proprii, acestea să afecteze cât mai putin, direct sau indirect, interesele altor tări. Asigurarea si respectarea unui anumit echilibru între interesele nationale si cele internationale în politica comercială externă rămân mereu un deziderat major. Conceptul de politică comercială externă a evoluat în timp, tinând seama de mutatiile care au avut loc, pe de o parte, în gândirea si practica economică a fiecărui stat, aflat în stadii diferite de dezvoltare, iar pe de altă parte, datorită tendintei pronuntate de armonizare a politicilor comerciale externe ale statelor în cadrul unor organizatii internationale de profil, cu vocatie mondială, regională sau subregională, create în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Pentru a întelege mai bine conceptul de politică comercială ar trebui să definim mai întâi alti doi termeni importanti, care sunt în strânsă legătură cu acesta.

Astfel că economia politică, politica economică si politica comercială sunt confundabile din punct de vedere etimologic, pentru neinitiati, dar totusi sunt foarte diferite după continutul lor.

Economia politică a fost titulara stiintei economice cunoscută pe plan international ca ,,economics’’, termen care, desi e înteles, pentru români este intraductibil. Economia politică este, de fapt, un studiu stiintific care încearcă să construiască legi economice cu valabilitate generală, analizând date, formulând si testând diverse teorii asupra relatiilor dintre diferite fenomene ale vietii social-economice.

Politica economică, spre deosebire de ,,economics’’, reprezintă, de fapt totalitatea mijloacelor prin care un guvern încearcă să reglementeze sau să modifice situatia economică a unei natiuni, să stabilească obiectivele urmărite prin acea politică economică. Scopul principal al unei politici economice depinde de grupul de elaborat în beneficiul căruia este promovată politica economică respectivă.

Politica economică, în tările democratice, este orientată, în general, pentru:

- Mentinerea unui grad cât mai mare si mai stabil de ocupare a fortei de muncă;

- Asigurarea unei cresteri a standardului de viată national;

- Evitarea inflatiei si tinerea acesteia sub control;

- Urmărirea stabilitătii balantei de plăti;

- Urmărirea realizării unei cât mai corecte redistribuiri a venitului national real, prin sistemul de taxare – subventionare;

- Reducerea situatiilor de monopol pe care diversi agenti economici le detin într-o economie.

Politica comercială este o parte componentă a politicii economice a unui stat, care vizează sfera relatiilor economice externe ale acestuia. Ca si politica economică, este atributul fiecărui stat.

Politica comercială reprezintă totalitatea reglementărilor adoptate de un stat cu caracter administrativ, juridic, fiscal, bugetar, financiar, valutar etc., în scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe si a protejării economiei nationale de concurenta străină.

Pentru că relatiile economice externe sunt un factor important al cresterii economice, principalul obiectiv, pe termen lung, pe care statele îl urmăresc cu ajutorul instrumentelor si măsurilor de politică comercială, este stimularea dezvoltării economiei nationale si protejarea acesteia de concurenta străină.

Drept urmare, politica comercială a fiecărui stat trebuie să îndeplinească trei functii principale:

1. Promovarea relatiilor economice externe, adică impulsionarea exporturilor;

2. Protejarea economiei nationale de concurenta străină, ceea ce presupune reglementări si control asupra importurilor;

3. Urmărirea pentru a realiza un echilibru dinamic în balanta comercială si balanta de plăti, concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului.

Din aceste obiective pe termen lung se desprind mai multe obiective pe termen scurt si mediu:

- Perfectionarea structurii schimburilor comerciale externe;

- Restrângerea sau stimularea comertului cu anumite produse sau grupe de produse;

- Orientarea geografică a fluxurilor comerciale internationale: restrângerea acestor fluxuri cu unele tări si dezvoltarea lor cu altele;

- Îmbunătătirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a exportului.

Toate aceste obiective sunt diferite de la stat la stat, în functie de conditiile interne si internationale.

În perioada postbelică, în conditiile în care interdependentele economice internationale s-au adâncit, o reglementare a relatiilor economice între state a devenit o necesitate obiectivă, reglementare prin care s-a urmărit coordonarea modului de actiune a statelor în domeniul politicii comerciale. Ca urmare, în afara unor reglementări a relatiilor economice dintre state, în cadru bilateral, regional sau subregional, apare tendinta de multilateralizare a relatiilor economice externe prin intermediul unor acorduri ce au încercat să codifice anumite principii si reguli, în ceea ce priveste folosirea diferitelor instrumente si măsuri de politică comercială în relatiile reciproce. Pe linia aceasta s-a înscris activitatea Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT), iar în prezent a Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC).

Până la aparitia OMC, în practica relatiilor comerciale externe s-a arătat că multe state au elaborat si aplicat diverse instrumente de politică comercială tot mai variate, prin care au încălcat chiar diverse reglementări si statuări, urmare a anumitor acorduri privind folosirea acestor instrumente în relatiile economice reciproce, în acelasi timp cu promovarea unor puternice tendinte de regionalizare a schimburilor.

În domeniul politicii comerciale, în general, se actionează cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente si măsuri:

- Măsuri de natură tarifară (vamală);

- Măsuri de natură netarifară (inclusive paratarifară);

- Măsuri de natură promotională (de promovare si de stimulare).

În general, primele două categorii de instrumente vizează cu precădere importul, iar cea de-a treia categorie vizează exportul.