Politică în domeniul pescuitului

Politica piscicola comuna

Pescuitul continua sa fie esential pentru numeroase economii locale ale Uniunii Europene. In ciuda modestei contributii globale a pescuitului in economia statelor membre (mai putin de 1% in majoritatea cazurilor), multe comunitati locale depind de veniturile a mai mult de 300000 de pescari pe o perioada completa sau partiala ce lucreaza in Uniune. In plus trebuie sa se tina cont ca industriile relationate cu sectorul piscicol (industria navala, furnizorii de tehnologie si industria transformarii pestelui) presupun cateva sute de mii de angajati. Si totusi aceasta activitate poate continua doar daca exista suficient peste. In ultimii ani a fost necesara concilierea revendicarilor pescarilor, centrate pe mentinerea mijlocului de trai, din cauza faptului ca populatiile de pesti s-au diminuat.

Snyders, pictor flamenc din secolul XVII, este autorul acestei carciumi cu variate fructe de mare.

Politica piscicola comuna a luat fiinta abia in anii´70, cand toate guvernele au decis sa-si amplifice suveranitatea si rezerva de peste la 200 de mile nautice. Statele membre au decis ca Comunitatea Europeana, in situatia de atunci, ar fi cel mai bun instrument pentru a le apara interesele in negocierile internationale si pentru administrarea populatiilor de pesti.

Importanta pescuitului ca responsabilitate a Comunitatii a crescut odata cu adeziunea Danemarcei, Irlandei si Regatului Unit in 1973. In acel moment s-a stabilit ca libertatea de acces la apele altei tari se suspenda timp de zece ani si ca fasiile de coasta de o grosime intre 6 si 12 mile, raman rezervate pescarilor locali si persoanelor care pescuiesc traditional acolo.

Astfel acordul privind obtinerea unei politici agricole comune deplin dezvoltate nu s-a atins pana in 1983, si asta doar pentru o perioada de doar 20 de ani, excluzand liberul acces al tuturor vaselor de pescuit. In plus fasiile de coasta s-au amplificat la 12 mile. Nu intamplator, ratificarea acordului a permis stabilirea unui sistem comun pentru conservarea si gestiunea populatiilor in apele comunitare si un nou focar pentru politica structurala bazata pe programele de orientare multianuale ale flotei.

Aderarea Spaniei si Portugaliei in 1986 a dublat numarul de pescari ai Comunitatii, in timp ce capacitatea piscicola a crescut cu 75%, tonajul cu 65%, iar productia si consumul de peste cu 45%. In scopul de a da acestor doua noi state membre, cu mari interese piscicole, timpul necesar pentru a se adapta, respectand in acelasi timp dispozitiile PPC (Politicii Piscicole Comune), s-a aplicat o serie de acorduri tranzitorii in vigoare pana la sfarsitul lui 1995.

Regimul conservarii si gestiunii resurselor din 1983 a fost revizuit dupa noua ani bazandu-se pe un raport intermediar realizat de Comisie in 1991 (numitul “Raportul 1991”). Acest raport evidentia necesitatea unei exploatari a pestelui rational, responsabil si sustinut, un control mai eficace al industriei piscicole si o stabilire mai ampla a responsabilitatilor in gestiunea PPC. Astfel, recomenda un mai mare echilibru intre resurse si exploatarea lor si o mai restransa coordonare intre politica structurala si cea de conservare.

In conformitate cu aceste concluzii, in 1992 s-a adoptat un nou regulament de baza prin care se stabilea un regim comunitar pentru peste si reproducerea lui, iar dupa un an un nou regulament de control. In plus in 1993 s-au revizuit in profunzime elementele structurale ale PPC. Obiectivul era garantizarea unei mai mari coerente intre diferitele aspecte ale acestei politici, eliminarea compartimentarii care le-a izolat de alte activitati comunitare si adaptarea la profundele schimbari ce afectau sectorul din cauza gravului dezechilibru existent intre numarul de nave si cantitatea de peste disponibila.

In consonanta cu aceasta, masurile structurale ale PPC au fost pe deplin integrate in sistemul comunitar al fondurilor structurale. In concret, diversele surse de finantare disponibile pentru adaptarea sectorului piscicol au fost regrupate intr-un fond special, numitul Instrument financiar de orientare al pestelui. In plus ca un complement al fondurilor structurale, s-a adoptat in 1994 si 1995 o initiativa comunitara speciala numita PESCA, ca o serie de masuri socioeconomice pentru a ajuta industria piscicola sa minimizeze consecintele sociale si economice ale restructurarii necesare in sector.