Cuprins
- Capitolul I - Crearea si functionarea UE 1
- 1.1. Proiectul UEM 1
- 1.2. Realizarea UEM 5
- 1.3. Criteriile de convergenta adoptate la conferinta de la Maastricht 11
- 1.4. Moneda unica europeana (euro) - avantaje si limite 13
- Capitolul II - Efectele introducerii euro asupra pietelor monetare si valutare 23
- 2.1. Rolul si atributiile Bancii Centrale Europene 25
- 2.2. Sistemul european al Bancilor Centrale 36
- 2.3. Introducerea sistemului european de decontari si plati TARGET - utilizari si obiective 38
- 2.4. Supravegherea bancara prudentiala in plan European 42
- Capitolul III - Politica monetara si instrumentele politicii monetare 45
- 3.1. Politica monetara - rol si obiective 45
- 3.2. BN - principala responsabila a aplicarii politicii monetare în plan national 48
- 3.2.1 Rolul si functiile bancii centrale 48
- 3.2.2 Reglementarea de catre banca centrala a sistemului bancar 54
- 3.3. Instrumentele politicii monetare 58
- 3.3.1 Instrumente directe de politica monetara 60
- 3.3.2 Instrumente indirecte de politica monetara 62
- 3.4. Canale de transmisie a politicii monetare 67
- 3.5. Politica monetara unica: principii, instrumente si conditii de implementare 83
- Capitolul - IV Politica monetara a BNR si perspectivele acesteia cu politica monetara europeana 87
- 4.1. Rolul BNR în economia româneasca 87
- 4.2. Principalele obiective ale politicii monetare în România în ultimii ani - tintirea directa a inflatiei 88
- 4.2.1 Strategii indirecte de politica monetara 90
- 4.2.2 Strategii directe de politica monetara 96
- 4.3. Instrumente de politica monetara utilizate de BNR 98
- 4.4. Politica monetara în România în perspectivele integrarii europene - obiective si instrumente 99
- 4.4.1. Denominarea leului "leului greu" 104
- 4.4.2. Perspectivele introducerii euro - etape si efecte previzionate 107
Extras din proiect
CAPITOLUL I – CREAREA SI FUNCTIONAREA UNIUNII EUROPENE
1.1 – Proiectul Uniunii Economice si Monetare
Uniunea Europeana (UE) si-a început existenta la 1 noiembrie 1993, fiind noua denumire a Comunitatii Economice Europene (CEE), înfiintata în 1957.
Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene.
Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche si a fost exprimata prin diverse idei. În secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885) vorbea de ziua în care toate natiunile continentului se vor uni într-o societate suprema si vor forma o fratie a Europei, fara a pierde caracteristicile remarcabile ale identitatii lor.
Europa a ramas însa profund divizata si afectata în mod deosebit de cele doua razboaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent. Dupa primul razboi mondial, ideile si preocuparile pentru o Europa unita au fost frecvent evocate. Adunarea Societatii Natiunilor a adoptat, de exemplu, la 17 septembrie 1930, o rezolutie care hotara crearea comisiei de studiu pentru Uniunea Europeana. Initiativa a apartinut ministrului de externe al Frantei, Aristide Briant, care a fost si desemnat presedinte al Comisiei. Obiectivul prevazut era crearea unei organizatii europene cu caracter politic si economic. Datorita crizei internationale si evolutiei evenimentelor pe continent, ideea crearii Uniunii Europene a intrat în impas si apoi s-a renuntat la ea.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial o mare parte a economiei europene era distrusa. Chiar si în aceasta situatie ideile despre unitatea europeana au fost reluate. În 1946, Primul ministru de atunci al Marii Britanii, Winston Churchill a vorbit într-un discurs tinut la Zurich, în Elvetia, despre necesitatea crearii „statelor Unite ale Europei”.
În 1947 a fost lansat „Planul Marshall”, în scopul reconstructiei europene. Statele Unite ale Americii au oferit ajutorul lor pentru reconstructie tuturor tarilor continentului, dar acest ajutor a fost acceptat, doar de tarile care urmau sa constituie Europa Occidentala.
La sfârsitul deceniului ’40 a început sa se contureze o noua diviziune a Europei dupa criteriul politico-ideologic si sistemul economico social, respectiv Europa Occidentala si Europa de Est. Contradictiile dintre ele s-au adâncit prin crearea celor doua blocuri militare –NATO (1949) si Tratatul de la Varsovia (1955). A urmat o perioada care a intrat în istorie sub denumirea de „razboi rece”, încheiata abia la începutul deceniului ’90. Cele doua parti ale Europei divizate – Vestul si Estul – au urmat si în domeniul economic cursuri diferite.
Pentru administrarea ajutorului primit din SUA prin „Planul Marshall”, aceste tari au creat în 1948 Organizatia de Cooperare Economica Europeana. Aceasta a devenit mai târziu Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care exista si în prezent , având desigur alte obiective decât cele ale organizatiei initiale. În 1949 a luat fiinta si Consiliul Europei. Ca model pentru începuturile cooperarii economice a servit si Uniunea vamala a Beneluxului, formata din Belgia, Olanda si Luxemburg, care a intrat în vigoare în 1948.
Primele demersuri în scopul realizarii unei noi unitati europene apartin lui Jean Monnet, pe atunci sef al Organizatiei Nationale a Planificarii din Franta. El a propus ca productia de carbune si otel a Frantei si Germaniei sa fie administrata de un organism comun. Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, a mers mai departe si a propus un plan, care i-a purtat ulterior si numele, „Planul Schumann2” pentru crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). Italia si tarile Beneluxului au sprijinit acest plan si în 1951 a fost semnat „Tratatul de la Paris” între Belgia, Franta, Republica Federala Germania, Italia, Luxemburg si Olanda. CECO a luat fiinta la 10 august 1952, iar Jean Monnet a devenit primul presedinte al Înaltei Autoritati a Carbunelui si Otelului.
Cele sase tari membre ale CECO au facut un pas important în directia unei uniuni economice generale si a unei uniuni în domeniul utilizarii pasnice a energiei nucleare în 1956 , când au cazut de acord asupra unui raport în acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic belgian un adept frecvent al unitatii europene. Aceasta întelegere a dus la semnarea Tratatului de la Roma, la data de 25 martie 1957, de catre cele sase tari, care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si ale Comunitatii Europene ale Energiei Atomice (EURATOM). Astfel s-au nascut cele trei Comunitati Europene. La început, CECO, pe de o parte, CEE si EURATOM, pe de alta parte, aveau institutii proprii. În 1967, ele s-au unit functionând sub denumirea de Comunitatile Europene, sau Comunitatea Europeana, cu institutii comune, unice. În mod curent, s-a folosit denumirea de Comunitate Economica Europeana (CEE) si adesea „cei 6”.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Politica Monetara a BNR in Perspectiva Integrarii in UE
- Bibliografie.doc
- Capitolul I .doc
- Capitolul II .doc
- Capitolul III.doc
- Capitolul IV.doc
- Concluzii si propuneri.doc
- Cuprins.doc