Politica monetară și instrumentele ei - politica băncii naționale a Republicii Moldova

Introducere

Monetarismul a debutat cu formularea lui Milton Friedman în 1956, a unei versiuni a teoriei cantitative, enunţând ideea că moneda reprezintă unul din mijloacele importante de păstrare a avuţiei şi că cererea de monedă depinde parţial de producţia monetară, rolul dobânzii în influenţarea acesteia fiind mai puţin pus în evidenţă Dacă cererea de monedă, susţine Friedman , este o funcţie stabilă a unor variabile măsurabile şi previzibile şi daca se cunosc valorile acestor variabile atunci devine posibilă şi previziunea acestora

O şcoală economică priveşte controlul masei monetare drept o condiţie necesară şi suficientă pentru a asigura controlul inflaţiei Monetariştii au drept element convergent al concepţiei lor convingerea legată de importanţa schimbărilor ofertei de bani în interpretarea corectă a cauzelor inflaţiei

Recomandările specifice politicii economice promovate de către monetarişti vizau atingerea unei rate stabile a creşterii ofertei de bani, astfel încât să devină posibil controlul inflaţiei.

Monetariştii consideră drept un fapt bine stabilit ideea că "inflaţia este întotdeauna şi peste tot un fenomen monetar", aşa cum a afirmat M. Friedman. Ei mai susţin de asemenea că şocurile monetare, care sunt expansiunile şi contracţiile monetare rapide, sunt o cauză majoră a ciclurilor în economie. Însă o politică monetară activă de atenuare a efectelor indezirabile ale ciclurilor nu este recomandată. Aceasta deoarece efectele politicii monetare sunt resimţite de economia reală cu mari şi variabile întârzieri. Aşadar, tentativele de a utiliza activ politica monetară discreţionara pentru a stabiliza ciclul este mai curând probabil să înrăutăţească lucrurile. De exemplu, dacă am experimenta o recesiune, o relaxare a politicii monetare azi, va avea principalul său impact peste aproximativ 2 ani. Între timp economia se poate să-şi fi revenit deja, astfel încât relaxarea politicii monetare abia dacă ar mai adăuga atunci gaz pe foc. Astfel, monetariştii optează pentru reguli de politică economică, care să nu se afle la discreţia celor care fac politica.

Regula de politică economică pe care o recomandă este să stabilească o rată de creştere stabilă pentru oferta bănească.

Pentru monetarişti, obiectivele de control al inflaţiei şi de a minimiza şocurile monetare pentru economie sunt ambele atinse prin stabilirea şi menţinerea unei rate de creştere a ofertei de bani.

Capitolul I

Politica monetară

În primul rând şi la modul general, politica monetară înseamnă a cunoaşte posibilităţile de a acţiona prin monedă asupra monedei.

În epoca contemporană s-a renunţat de mult la conceptul de neutralitate monetară care în trecut, ascundea, ca un voal, esenţa relaţiilor monetare, astfel că, acum, politica monetară este recunoscută ca o componentă esenţială a politicii economice.

În economia de piaţă, politica economică este o intervenţie deliberată a statului în domeniul economic şi în scopul de a înfăptui anumite obiective de ordin structural sau conjunctural.

În condiţiile în care statul este considerat centrul de decizie şi promotorul acestei politici, sub controlul Parlamentului, însărcinează administraţia să execute aceste ordine.

Printre obiectivele cele mai frecvent întâlnite menţionăm creşterea economică în ritmuri înalte, în condiţiile unei folosiri depline a forţei de muncă şi a stabilităţii preţurilor şi a comerţului exterior.

Acest obiectiv de fapt este un optimum în înfăptuirea căruia se întâmpină dificultăţi, adesea insolubile.