Politici de creștere economică monetară - studiu de caz - economia României

PARTEA I

POLITICA MONETARA – ELEMENTE DE TEORIE

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda dineconomie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei simentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine bancii centrale, care detine monopolul in formularea sitranspunerea in practica a obiectivelor politicii monetare.

1. Obiectivul politicii monetare: Stabilitatea preţurilor

Mecanismul de transmisie a politicii monetare este unul complex şi implică laguri lungi şi variabile. Astfel, stabilitatea preţurilor ca obiectiv final al politicii monetare este un obiectiv asupra căruia banca centrală poate exercita doar un control indirect. Practica a demonstrat că atingerea acestui obiectiv final poate fi realizată utilizând mai multe strategii de politică monetară. În dezbaterile teoretice şi practice din ultimii ani, ţintirea inflaţiei ca strategie de politică monetară s-a dovedit a fi strategia cea mai eficientă în atingerea obiectivului final al politicii monetare.

În ultimul deceniu, problema cu care s-a confruntat economia mondială a fost reprezentată de creşterea generalizată a preţurilor, motiv pentru care inflaţia nu este considerată, de către autorităţi, fie că este vorba de cele monetare, fie de cele politice, o veste bună . Presiunile generate de creşterea preţurilor generează, la rândul lor, noi presiuni atât în plan monetar, cât şi economic, politic, social. Astfel că, pe lângă faptul că generează distorsiuni la nivelul preţurilor, inflaţia generează o erodare accentuată a economiilor, descurajează investiţile.

Toate acestea reprezintă tot atâtea argumente pentru a adopta măsurile care să conducă la reducerea presiunilor inflaţioniste.

Luarea deciziei de a adopta o anumită strategie de politică monetară depinde, în mare masură de ceea ce poate genera, la nivelul economiei politica monetară adoptată şi, nu în ultimul rând, de autoritatea de care dispune banca centrală în economia respectivă.

Obiectivul final al politicii macroeconomice şi, implicit al politicii monetare este: asigurarea stabilităţii preţurilor.

Un prim argument este acela că o politica monetară orientată în direcţia asigurării creşterii economice şi a reducerii şomajului generează efecte al căror lag este variabil. Pe de altă parte, luarea în calcul a „curbei lui Phillips” s-a dovedit a fi eficientă doar pe termen scurt, deoarece asigurarea unei rate scăzute a şomajului sau un nivel ridicat al ratei de creştere economică nu pot fi asigurate decât prin aplicarea unei politici monetare expansioniste care este asociată şi unui nivel ridicat al inflaţiei. Ceea ce nu trebuie uitat este faptul că în condiţiile în care se are în vedere asigurarea stabilităţii preţurilor, sistemul monetar funcţionează mult mai bine, efectul, chiar dacă în timp, fiind cel al ridicării nivelului de trai al populaţiei.

Experienţa ultimilor ani a arătat faptul că atingerea acestui obiectiv poate avea la bază diverse strategii de politică monetară, strategii care sunt orientate către stabilirea obiectivelor intermediare:

- ţintirea agregatelor monetare (precum baza monetară, M1, M2 sau chiar M3);

- ţintirea cursului valutar.

- ţintirea directa a inflatiei

2. Strategii alternative de politică monetară

2.1. Ţintirea agregatelor monetare

Agregatele monetare impun aplicarea unei politici monetare restrictive care să aibă în vedere controlarea nivelului de creştere al agregatelor monetare, în scopul eliminării excesului de lichiditate din economie, exces care conduce, în final, la reducerea puterii de cumpărare a monedei naţionale. Este unanim acceptat faptul că o inflaţie ridicată este însoţită, în permanenţă de o ofertă excedentară de monedă, care să acopere creşterea susţinută a nivelului general al preţurilor.

Pe termen lung creşterea nivelului preţurilor este determinată de creşterea înregistrată la nivelul ofertei de monedă. Pentru aceasta, autoritatea monetară are obligaţia de a asigura un anumit nivel de creştere a masei monetare reprezentate de agregatul ales. În acest caz se ridică mai multe probleme legate de:

- alegerea agregatului monetar reprezentativ (având în vedere diversitatea acestora şi nivelul de agregare a elementelor ce le compun);

- stabilirea unui nivel de creştere a agregatului ales sau a unei benzi de fluctuaţie a ratei de creştere a masei monetare;

- stabilirea modalităţii de gestionare a agregatului monetar stabilit drept obiectiv intermediar de politică monetară.

Având posibilitatea să asigure un anumit nivel de creştere a ofertei de monedă din economie, banca centrală dispune, astfel, de un ridicat nivel al independenţei politicii monetare, având astfel posibilitatea să reacţioneze rapid în condiţiile manifestarii de şocuri puternice la nivelul economiei naţionale.

Banca centrală este în măsură să asigure, pe baza instrumentelor de politică monetară de care dispune la momentul respectiv, managementul eficient al ofertei de monedă din economie. În condiţiile actuale, caracterizate de puternice inovaţii în plan financiar, ca de altfel şi de informatizarea pieţelor caracterizate de un puternic proces de globalizare, legatura dintre cele două elemente (agregatul monetar supus controlului şi nivelul preţurilor din economie) este chiar mai volatilă şi ca urmare este foarte greu de previzionat.

Problema care se ridică, în condiţiile manifestării unui intens fenomen inflaţionist, este aceea a menţinerii, pe cât posibil, a nivelului ofertei de bani sub nivelul de creştere al producţiei.

O altă problemă importantă este cea legată de capacitatea băncii centrale de a influenţa agregatul ales drept obiectiv intermediar, ca de altfel şi cea privind stabilirea nivelului cererii de monedă din economie, cerere la care să se facă raportarea ofertei de monedă.