Politici Financiare și Monetare Privind Asigurarea Echilibrului Financiar

POLITICI FINANCIARE SI MONETARE PRIVIND

ASIGURAREA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Politica reprezintă o formă de organizare şi conducere a societaţii umane, pentru satisfacerea intereselor acesteia sau un ansamblu a deciziilor luate de autorităţi pentru conducerea diverselor sfere, domenii şi interese ale unei naţiuni.

Politica economică reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de către autorităţile publice în vederea orientării activităţii economice într-un sens considerat rezonabil pe teritoriul naţional. Politica economică este menită să elimine fenomenele negative observate în economie, să schimbe sau să prevină schimbarea unor variabile economice.

Sistematizarea instrumentelor de intervenţie a statului în economie, în funcţie de instituţiile ce le promovează şi din punct de vedere al obiectivelor ce pot fi atinse, a condus la separarea în următoarele categorii de politici – componente: bugetare, fiscale, monetară, valutară, veniturilor, comerciale, de preţuri, ocupării, sectoriale

1. Politica financiara

Se defineste ca reprezentand ansamblul masurilor , actiunilor si instrumentelor de colectare a resurselor financiare si de utilizare a acestora in scopul satisfacerii consumului de bunuri publice.

In literatura de specialitate politica financiara este denumita uneori si politica fiscala.

In ceea ce ne priveste ,consideram ca fiind mai adecvata , in raport cu continutul economic al proceselor definite si cu semantica notiunii ,utilizarea conceptului de politica financiara ,care sa subsumeze politica fiscala- prin care se stabilesc sursele ,metodele de prelevare si veniturile fondurilor publice ,precum si politica bugetara – ca expresie a dimensionarii si ierarhizarii cheltuielilor publice prin actiuni si instrumente specifice.

La nivel macroeconomic politica financiară reprezintă totalitatea deciziilor, metodelor şi a mijloacelor concrete privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare, precum şi instrumentele, instituţiile şi reglementările financiare utilizate de stat pentru direcţionarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale într-o etapă determinată, în vederea realizării obiectivelor politicii macroeconomice (ocuparea forţei de muncă, menţinerea stabilităţii preţurilor, asigurarea creşterii economice şi echilibrarea balanţei de plăţi externe) şi obţinerii echilibrului general în economie.

Prin conţinutul său politica financiară este indisolubil legată de celelalte componente ale politicii economice. Astfel, dacă politica economică a statului îşi popune, ca obiective: dezvoltarea, retehnologizarea şi modernizarea ramurilor economiei naţionale, relansarea economică, creşterea economică, distribuirea mai echitabilă a veniturilor, atunci politica financiară trebuie să urmărească aceleaşi obiective şi să contribuie la stimularea investiţiilor şi a relaţiilor internaţionale prin acordarea de ajutoare financiare, de credite pentru investiţii şi stimularea cercetărilor ştiinţifice prin finanţarea lor de la buget etc.

Caracteristicile politicii financiare:

- este o componentă a politicii generale a statului,

- influenţează şi celelalte faze ale reproducţiei financiare;

- se realizează în baza unei anumite strategii şi tacticii;

- are un caracter dinamic;

- diferă de la o ţară la altă în funcţie de potenţialul economic, gradul de dezvoltare, tipul de conducere a economiei etc.

- domeniile în care se manifestă sunt:

a. cheltuielile publice;

b. resursele financiare publice

c. creditul bancar

d. asigurări şi reasigurări

La randul sau,politica monetara – reprezinta ansamblu actiunilor si instrumentelor prin care banca centrala ,utilizand volumul( oferta) si costul (rata dobanzii) monedei,influenteaza nivelul activitatii economice (produsul intern brut) si al preturilor ( rata inflatiei).

Atat politica financiara cat si politica monetara conditioneaza in mod direct echilibrul financiar la nivelul macroeconomic.

Definit in sinteza ca o stare optima a finantelor publice ,echilibrul financiar exprima concordanta dintre necesarul de resurse financiare solicitate de furnizarea bunurilor publice , pe de o parte ,si resursele posibile de mobilizat pe plan intern si extern in acest scop ,p de alta parte.

Echilibrul financiar nu reprezinta un scop in sine ,ci el se circumscrie ,in mod organic, politicii economice promovate de guvern si se afla in directa corelatie cu principalii indicatori macroecomici (marimea produsului intern brut ,rata inflatiei, rata somajului si soldul contului current al balantei de plati), alaturi de care poate contribui la asigurarea echilibrului general economic.

In tara noastra , instrumentul de reflectare a echilibrului financiar public,la nivel national,il reprezinta bugetul general consolidat.