Politici Sociale

I.Conceptul general de politică socială si politicile sociale sectoriale

Un raspuns la întrebarea ,,Ce este politica sociala ?" au încercat sa ofere, de-a lungul timpului, mai multi autori apartinând unor scoli si curente de gândire diferite. Nici astazi, dupa aproape un secol de studii de politica sociala, nu se poate spune ca s-a ajuns la un consens absolut privind ariile de acoperire sociala (deci continutul concret al politicilor sociale) în cadrul mai larg al politicilor publice. Dificultatea de a încadra cu precizie obiectul politicii sociale, ca parte a politicilor publice, provine pe de o parte din traditiile culturale si politice diferite la nivelul continentului si pe de alta parte din dinamica pe care ,,socialul" a cunoscut-o ca semnificatie si ca impact, chiar la nivelul aceleiasi societati, de-a lungul ultimelor decenii. Exista în schimb un consens relativ în ceea ce priveste politicile guvernamentale (publice) care nu pot fi considerate politici sociale: politica externa, politica de aparare, internele, justitia si politicile economice. Chiar si acesta este, spuneam, un consens relativ, având în vedere în primul rând interdependentele accentuate între politicile economice si cele sociale, între care tot mai greu se pot trasa granite precise, sau consecintele sociale care decurg uneori din politica externa si de aparare a unei tari (de exemplu, influenta sociala a restructurarii complexului militar-industrial al fostei Uniuni Sovietice, dupa evenimentele din 1989).

Astfel, o prima definitie a politicii sociale ar putea fi încercata ,,prin excludere": este de domeniul politicilor sociale tot ceea ce ramâne din politica unui guvern sau a unor autoritati locale, dupa excluderea politicilor publice fara impact social direct (vezi enumerarea anterioara). O asemenea definitie nu raspunde însa, în mod evident, decât în mica masura cerintelor studiului politicii sociale. Mai utila pentru întelegerea acestor preocupari ar fi o definitie pozitiva, afirmativa, care sa atinga nucleul comun al tuturor tipurilor posibile de politica sociala.

Sociologul britanic T.H.Marshall defineste pe cât de simplu pe atât de cuprinzator semnificatia acestui concept: ,,Obiectivul esential al politicii sociale în secolul XX este asigurarea bunastarii cetatenilor" (Marshall, 1950).

În general, se disting doua abordari în privinta motivatiei care sta la baza unei politici sociale. În mod traditional, abordarea ideologica este în conformitate cu ipoteza întemeierii statului bunastarii pe ,,ratiuni politice" (legate de doctrina si praxis în acelasi timp), iar abordarea pragmatica, mult mai recenta, promoveaza functia de ,,social problems solving" a politicii sociale, golind-o astfel de continut ideologic si conferindu-i solide valente tehnocratice. Marsând evident pe prima directie, neo-marxistii din democratiile occidentale afirma ca ,,societatile capitaliste avansate au nevoie de o infrastructura a politicilor de bunastare pentru a mentine ordinea sociala, pentru a mitui muncitorii si a-i determina sa nu recurga la proteste, pentru a-si asigura o forta de munca cu standarde acceptabile de educatie si sanatate" (O'Connor, 1973; Gough, 1979, citati de Wilensky, 1985). Pentru teoreticienii neo-marxisti, termenul ,,capitalismul bunastarii" (Welfare Capitalism) are binenteles o conotatie peiorativa, sugerând o forma de control social, de masuri menite sa combata dezordinea si crima la fel ca masurile adoptate de politie sau de justitie si nu în ultimul rând având rolul de a legitima si promova sistemul capitalist. Mai mult decât atât, s-a mers pâna la a se considera ca politicile bunastarii nu sunt sustinute din ratiuni umaniste si pentru a întâmpina nevoile reale ale muncitorilor, ci doar pentru a raspunde - conjunctural - unor nelinisti sociale. ,,Politicile sociale sunt initiate sau extinse în timpul exploziilor de nemultumire si dezordine sociala din timpul somajului masiv, apoi ele sunt abolite sau restrânse când stabilitatea politica a fost reinstaurata". (Piven si Cloward, 1972).

Non-ideologica, descarcata de continuturi doctrinare, abordarea pragmatica pune accentul pe rezolvarea tehnica, punctuala, a problemelor sociale.

În literatura româneasca de specialitate, aceasta abordare este sintetizata de Liliana Mihut astfel: ,,Politica sociala este, sau ar trebui sa fie, un raspuns la problemele sociale ale unei anumite comunitati, respectiv ale anumitor grupuri expuse în mai mare masura diferitelor riscuri" (Mihut si Lauritzen, 1999). Între cele doua mari conceptii exista fireste si abordari intermediare, încercari de a concilia ideologia cu pragmatismul, principiile cu solutiile. Joan Higgins sugereaza ca ambele variante se sprijina totusi pe modele rationale de actiune politica, în care trebuie sa se acorde atentie legaturii complexe care apare între obiectivele actorilor care influenteaza politicile si consecintele interventiilor lor (Higgins, 1978, citat de Esping-Andersen, 1991). Într-adevar, pare destul de justificat sa credem ca interventia sociala nu poate fi desprinsa de un set de obiective majore, stabilite prin decizie politica, dupa cum si ,,rezolvarea problemelor comunitatii" prin actiune sociala concreta nu poate fi rupta de o anumita directie de dezvoltare a societatii în ansamblu, dezvoltare ce trebuie sa se întemeieze pe o viziune globala si sa se aiba un sens bine precizat, legitimat politic.

Într-o carte de referinta pentru dezvoltarea studiilor de profil în România postcomunista (,,Politici sociale. România în context european"), care a marcat perioada de debut a fundamentarii politicii sociale ca disciplina de studiu, profesorul Catalin Zamfir afirma ca politica sociala poate fi înteleasa ca ansamblul reglementarilor, masurilor si activitatilor întreprinse în principal de stat (dar posibil si de alti agenti interesati) în scopul modificarii parametrilor vietii sociale a unei comunitati, într-un sens considerat dezirabil la un moment dat (Zamfir, 1995). Altfel spus, politica sociala se concretizeaza în prevederi legislative specifice, hotarâri si reglementari administrative, programe sociale, transferuri de venit (impozite, taxe, respectiv pensii, alocatii, îndemnizatii, burse, etc. din cadrul sistemelor de asigurari si asistenta sociala) finantarea, producerea si furnizarea de bunuri si servicii sociale pentru populatie, conform unei definitii ,,de dictionar" formulata de I. Marginean în 1994.