Potențialul de convergență al economiei românești - o schiță a ieșirii din periferie

1. IMPACTUL TRANZIŢIEI ASUPRA ROMÂNIEI

Evoluţia ţărilor din Europa Centrală şi de Est, de la sistemul socialist, la cel capitalist este un experiment unic şi controversat în istorie.

Ritmurile de evoluţie ale reformei au fost diferite la fiecare ţară în parte, astfel putem afirma că o parte din ţările central şi est-europene fac parte dintr-un grup superior, din punctul de vedere al calităţii instituţiilor: Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, iar altele sunt grupate într-un grup inferior: Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova, România, Rusia, Armenia.

Economiştii explică diferenţele dintre progresele înregistrate de o ţară sau alta prin: succesul implementării reformelor şi prin diversitatea condiţiilor iniţiale existente la începutul tranziţiei (inflaţie reprimată, piaţă valutară la negru extinsă, monopolurile, industrie eronat dezvoltată).

Pentru ca tranziţia să aibă o evoluţie favorabilă, statele trebuie să-şi dezvolte instituţiile necesare pentru ca pieţele private să acţioneze cu succes, iar statul trebuie să stimuleze cadrul privat pentru dezvoltarea afacerilor.

Precondiţii pentru procesul de tranziţie în ţările din Europa Centrală şi de Est (1989-1990)

Ţări Bulgaria Cehoslovacia Polonia România Rusia Ungaria

Indicatori

Populaţia

(mil. loc.) 9,0 15,6 37,9 23,2 147,6 10,6

PIB/loc

($ SUA) 2.320 3.450 1.790 2.290 5.394 2.590

Procent de creştere

PIB/loc 7% 4,6% 3,5% 9,3% 4,9% 4,5%

Preţuri controlate de stat (% din total) 100% 100% 100% (exclusiv preţurile la produsele alimentare) 80% 100% 15%

Ponderea proprietăţii controlate de stat (% din total economie) 100% 100% 70% 100% 100% 90%

Ponderea valorii adăugate a sectorului privat în PIB 18,2% 10% 30% 16,4% 15% 25%

Datoria externă/PIB (%) 506% 19% 80% 1% 7,6% 65%

Exporturi către ţările CAER (procent din totalul exporturilor) 69% 60% 41% 39% 48,9% 43%

Sursa: Dinu M., Economia României. O viziune asupra tranziției postcomuniste, Ed. Economică, București, 2005, pag. 209

La sfârşitul anului 1989 toate ţările Europei Centrale şi de Est se găseau la un nivel în care criza sistemului centralizat se acutizase. Manifestările acestei crize la nivel economic se puteau observa prin dezechilibre majore (penurii de produse generalizate, hiperinflaţie, deficite bugetare de proporţii, acumularea de datorii externe nesustenabile, structură a exporturilor ineficientă) râspândite în întreaga economie.

Cu un lider comunist autoritar, un sistem de opresiune bine organizat şi o absenţă a manifestării consistente a factorilor schimbării în interiorul regimului comunist, situaţia României era una specifică.

Pentru a reduce datoria externă, România şi-a reorientat exporturile către ţările creditoare. Aceasta a condus la reducerea consumului populaţiei, reducerea competitivităţii externe.

România a început procesul de tranziţie de pe o poziţie cel puţin defavorabilă, cu condiţii iniţiale net inferioare comparativ cu celelalte ţări în tranziţie din Centrul şi Estul Europei.

În studiul O schiţă a ieşirii din periferie, prof. Marin Dinu consideră că decalajul de dezvoltare al economiei româneşti faţă de celelalte ţări foste comuniste şi ţări dezvoltate din UE se datorează unor greşeli strategice. De exemplu, prima greaeală este lipsa unei strategii de dezvoltare, adică lipsa unei dezvoltări coerente. După anul 1989, în România s-a aplicat modelul terapiei şoc şi nu s-a ţinut cont de condiţiile iniţiale ale tranziţiei care difereau de modelul teoretic. Deci în România nu trebuia să se imite anumite modele, ci trebuia ca aceste modele teoretice să se adapteze la datele de plecare ale tranziţiei.

A doua greşeala stategică este lipsa consecvenţei privind calea de urmat. S-a ales mai întâi modelul neoclasic liberal american (terapia de şoc), ca mai apoi să se aleagă modelul european (terapia graduală).

Cea de-a treia greşeală strategică este ipoteza că economiile în tranziţie şi economiile de piaţă dezvoltate sunt identic structurate. Pentru România, teoria economică aplicată ţărilor dezvoltate nu a fost relevantă şi de aceea nu trebuiau aplicate întocmai, ci trebuiau găsite alte soluţii. Ca exemplu este dată creşterea economică, care în ţările dezvoltate este diferită decât cea din cele de tranziţie, întrucât este sustenabilă, iar în ţările în curs de tranziţie este de recuperare.

Din anul 1993 au început negocierile pentru semnarea Acordului de Asociere al României la Uniunea Europeană, ca mai apoi la 1 ianuarie 2007 să devină membru al Uniunii. Încă de atunci integrarea în Uniunea Europeană a constituit ancora pentru economia românească. Decizia integrării în structurile Uniunii Europene este corectă şi utilă pentru dezvoltarea pe termen lung a ţării noastre.

Din anul 1995, de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere al României la Uniunea Europeană, s-a trecut de la modelul american, la cel european. Modelul european presupune creştere economică, coeziune socială şi convergenţă.