Privatizarea

Introducere

La început ideea privatizarii a fost întâmpinata de populatie cu precautie. Multi priveau cu suspiciune la cele ce se întâmplau în jur, asteptau, polemizau si erau de neclintit în opiniile lor. într-un moment se parea chiar ca o buna parte din bonurile patrimoniale, repartizate cetatenilor, asa si vor ramâne nefolosite. Totusi, la licitatia finala, nr. 15, în cadrul careia au fost expuse aproape 600 de obiective, au participat simultan circa 1 milion 200 mii de persoane. Acest viguros acord final ne-a facut sa concluzionam: oamenii au înteles - mai departe n-au unde se retrage. Totodata, nu putem sa nu observam ca prin aceasta implicare activa oamenii îsi manifestau si dorinta de a sustine reformele. Nu exista, probabil, o familie, o casa, un colectiv, în care sa nu fi fost discutat aprins modul de investire a bonurilor: carui fond sau companii fiduciare sa le încredinteze, iar daca e sa participe la licitatie de sine statator, care o fi întreprinderile cu cele mai valoroase actiuni... Cetatenii urmareau presa, faceau calcule, sistematizau informatiile, analizau cu perspicacitate rezultatele lidtatiilor, chibzuiau asupra eventualelor avantaje si dezavantaje, luau decizii si, chiar daca nu toti se aventurau sa creada ca viitorul lor depinde de bonuri, actiuni, dividende, totusi majoritatea lor s-au antrenat în acest proces, definit drept epocal, care a fost determinant pentru metamorfozele produse în constiinta noastra.

Privatizarea, sau, cum se mai numeste, „revolutiablânda", a devenit o etapa de cotitura pentru existenta majoritatii tarilor ex-socialiste si un grandios eveniment pentru destinele a sute de milioane de oameni. Adusa parca de valurile transformarilor democratice, destramarea propriu-zisa a vechii orânduiri social-economice a fost perceputa de oameni ca o necesitate obiectiva de a schimba radical modul de viata. La rândnl ei, privatizarea a devenit momentul-cheie pentru plasarea economiei pe fagasul relatiilor de piata.

În acest context se cere sa subliniem ca procesele privatizarii nu sunt specifice doar pentru tarileex-socialiste. Actualmente, asemenea procese se produc în peste 50 de tari, printre care se numara si unele state înalt dezvoltate, cum sunt Anglia, Franta, Germania, Japonia. Chiar si pentm aceste tari a devenit problematica sustinerea economica a întreprindenlor de stat. De exemplu, o data cu instaurarea la putere a premierului Margaret Thatcher în Anglia a început privatizarea în masa a locuintelor. în Franta, în 1986 a fost adoptata o lege care permitea deetatizarea a 65 de companii de stat si grupuri de banci. Pâna nu demult în majoritatea tarilor europene activau companii de telecomunicatii de stat, darîn ultimii ani a început privatizarea lor în masa.

În diferite perioade de timp procesele privatizarii în masa evoluau rapid în tarile Europei Centrale si de Est, în C.S.L, care sunt conside-rate tari cu economie în tranzitie. Pe marginea problemelor deznationalizarii, deetatizarii si privatizarii s-a discutat si se mai discuta aprins, se declanseaza adevarate batalii politice, la care participa guvernele, partidele politice, adeptii fortelor conservatoare si progresiste. In acest sens republica noastra nu este o exceptie. Mai tinem bine minte discutiile incandescente din primul parlamen, când, deseori, emotiile depaseau limitele bunului simt. Nu uitam nici faptul ca în urma unor lupte acerbe a fost respinsa formula guvernamentala de privatizare si a fost acceptata varianta partidului social-democrat, care interpreta cât se poate de populist principiile echitatii sociale. Dar cât de original era comportamentul opozitiei la diferite etape! La început ea învinuia structurile guvernamentale pentru faptul ca torpileaza privatizarea. Mai apoi, când acest proces a demarat în ritm sustinut, au fost lansate alte învinuiri: chipurile, oamenii vor fi pacaliti etc. Apropo, stari de lucruri similare au cunoscut si alte tari (Ungaria, Polonia, România), în care au fost emise decizii de stopare a privatizarii.