Proiect de Cercetare Selectivă Privind Piața Cafelei în România

1.Introducere in ”lumea cafelei”

Cercetatorii datează începuturile utilizării cafelei de către om cu anul 3000 I.C. Locuitorii provinciei etiopiene Kaffa îşi condimentau cu boabele ei alimentele. Cam pe la 1300 I.C. nişte arabi deştepţi i-au prăjit pentru prima dată boabele fierbându-le apoi în apă. De atunci bea lumea cafeaua, iar printre drumurile comerciale din Asia şi Africa către Europa a mai apărut încă unul - drumul cafelei. Plantele de cafea sălbatică au fost aduse din Kaffa ( Etiopia ) în sudul Arabiei, unde au început să fie cultivate din secolul XV. Pe parcursul secolului XVI si XVII, cafeaua a început să pătrundã în ţările Europei. Mai mult de 400 de miliarde de ceşti de cafea sunt consumate în fiecare an. Cantitatea este imensă şi face din această licoare cea mai consumată băutură din lume, puţini fiind aceia care nu simt nici un fel de atracţie către cafea.

În România, consumul anual de cafea este de aproximativ 1,08kg/cap de locuitor, cantitatea totală de cafea consumată fiind in jur de 25.000 de tone pe an. Iată deci motivaţia alegerii acestui subiect. La ora actuală, cafeaua măcinată este preferată de consumatori, mărci apreciate de cafea, precum Douwe Egberts, Jacobs, Tchibo fiind accesibile românilor. Cel care are de câştigat de pe urma competiţiei dintre producătorii de cafea este consumatorul român, care beneficiază de două mari avantaje: o calitate bună a cafelei (cu efect direct asupra sănătăţii) şi scăderea preţului, care, din păcate, este la unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa Centrală şi de Est.

Nu este greu de calculat cam de pe când cunosc moldovenii cafeau. Celebrele cuvinte ale lui Ion Neculce despre logofătul Tăutu, cel care primind "cahfeaua" la palatul vizirului turc "nu ştie a o be", descriu evenimente petrecute nu cu mult timp dupa moartea Marelui Voievod Ştefan, adică pe la 1507-1508. Or, dacă până "a o be" nu o cunoştea logofătul Tăutu, rămânem a crede că după ce a băut-o i-a plăcut. Aşa o fi fost sau altfel, dar oricum ne bucurăm că am cunoscut cafeaua- că despre ea este vorba- cu mult timp înaintea marelui colaps al pieţii de cafea din anii 80 ai secolului XIX.La 7 martie 1882, 112 dealeri si importatori de cafea s-au adunat în Manhattanul de Jos al New York pentru a ordona puţin haosul ce domina piaţa cafelei. Atunci s-au tranzacţionat primele contracte futures de cafea. Primii 250 de saci cu cafea scoşi la vânzare la Bursa de Cafea din New York au pus temelia unei pieţe ordonate şi au stabilit standardele pentru diferite soiuri de cafea.

Deşi deţine o bogată şi nuanţată gamă de soiuri şi gusturi, în mare parte cafeaua se divizează în două categorii- arabică şi robustă.Arabica creşte în munţii şi colinele acoperite de păduri ecuatoriale umede, în special în emisfera de vest, cere sol bogat, apă multă, soare bland şi umbră atunci când vrea ea. Scumpă în întreţinere, ea răsplăteşte pe potrivă cu gustul fi. În produsul mondial de cafea, Arabica deţine întâietatea. Robusta este o plantă puternică, adaptată mai bine la condiţiile de climă. Din punct de vedere economic, este mai rentabilă decât Arabica. Cât priveşte gustul, unii spun că boabele prăjite de robusta aduc a cauciuc ars.

Cei mai mari producători de cafea sunt Brazilia (produce în mare parte Arabica şi ceva robusta),Columbia (arabica), Mexico (arabica), Indonezia (robusta) şi India (robusta,arabica). Dintre ceilalţi producători de cafea mai putem nominaliza Camerunul,Costa Rika, Guatemala, Hondurasul, Salvadorul, Kenia, Coasta de Fildeş,Uganda şi Zairul.

Ca orice producători de alte bunuri, ţările exportatoare de cafeaau creat o asociaţie menită să gestioneze producerea,să efectueze marketingul, să susţină tendinţele de sporire a consumului mondial de cafea şi programele de dirijare a preţurilor la acest produs.Cu rezidenţa în Brazilia, această asociaţia se numeşte Asociaţia Ţărilor Producătoare de Cafea(Association of Coffee Producing Countries - ACPC) şi deţine mai bine de 85% din exportul mondial de cafea. Activitatea ACPC a mers din insucces în insucces.ACPC-ul a reusit in 1994 să stabilească o limită comună de export, cifrată la 60 mln saci. Asociată cu nişte îngheţuri dure care s-au abătut atunci asupra Braziliei, această restricţie a produs o adevărată “explozie” a preţului cafelei.Cauza principală a eşecului impunerii oricăror cote sau restricţii rezidă atât în interesele înguste ale producătorilor, cât şi în costurile ridicate ale lucrărilor de stocare şi păstrare ale cafelei.

În ţările producătoare, cafeaua se vinde mult sub preţul ei de cost. Pentru a face o comparaţie vom menţiona că preţul de cost al kilogramului de cafea vietnameză (printer altele, cel mai jos din lume) este de 55-62cenţi SUA la agricultorii privaţi şi 83-96 cenţi SUA la producătorii de stat. O situaţie similară are loc şi în celelalte ţări producătoare.