Protecționismul netarifar

Cap I. Introducere

Statele lumii recurg, in afara taxelor vamale, la un mare numar de instrumente si masuri cu caracter netarifar, in scopul protejarii pietelor interne de concurenta straina. Aceste masuri, denumite generic bariere netarifare, au cunoscut in ultimele decenii o intensificare învingatoare, atat ca numar, cat si ca grad de diversitate. Pe masura ce nivelul taxelor vamale a fost redus de catre majoritatea natiunilor lumii in urma rundelor de negocieri din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, s-au extins barierele netarifare.

Protectionismul regrupeaza ansamblul masurilor care vizeaza protectia pietei nationale contra concurentei straine. Protectionismul poate fi tarifar (taxe vamale) sau netarifar (cote,norme).

Fenomenul de accentuare a protectionismului netarifar pe plan international, in deceniile opt si noua ale secolului al XX-lea, a capatat denumirea generica de "neoprotectionism’’. Recrudescenta protectionismului comercial, incepand cu sfarsitul anilor `60 si primii ani `70 din secolul al XX-lea, a dus la aparitia a noi tipuri de restrictii cantitative (neoprotectioniste), una dintre acestea fiind si limitarea "voluntara" sau autolimitarea la export. Aceasta actioneaza sub amenintarea unor tari sau grupe de tari dezvoltate importatoare, care avertizeaza exportatorii ca, daca nu-si limiteaza de buna voie exporturile unor produse la un anumit nivel, li se vor aplica in mod autonom contingente de import mult mai restrictive si pe o perioada mai indelungata de timp. Diversificarea barierelor netarifare si utilizarea lor intr-o larga masura atat la importurile de produse industriale, cat si mai ales la produsele agricole au facut ca politica netarifara sa devanseze ca importanta politica tarifara in ansamblul politicii comerciale externe la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea.

Semnificativ este si faptul ca exista diferentieri ale masurilor de protejare de la o tara la alta, iar studierea profilului sectorial de marfuri al protectiei netarifare releva concentrarea sa asupra unor produse care fac simultan obiectul unei protectii vamale nominale superioare mediei taxelor vamale.

Politica comerciala externa netarifara cuprinde obstacole, de obicei, in calea importurilor practicate de catre autoritatile guvernamentale ale statelor, dar si de unele entitati de drept privat pe care autoritatile nu le impiedica sa aplice aceste bariere.

Ar mai fi de mentionat faptul ca politica comerciala netarifara utilizeaza instrumente directe mult mai ferme decat politica comerciala tarifara. De aceea, abordarea frontala a barierelor netarifare in politica comerciala externa este mult mai delicata decat in cazul taxelor vamale, intrucat pune in discutie aspecte ce tin de atribute ale suveranitatii nationale.

Instrumentele de politica comerciala netarifara reprezinta un complex de masuri, norme si bariere cu caracter comercial, fiscal, vamal, bancar, valutar, administrativ si tehnic - exceptand masurile de ordin tarifar, bazate pe aplicarea de taxe vamale - menite sa interzica sau sa limiteze patrunderea de marfuri straine pe piata unui stat sau a unui grup de state. Obiectivele pe care le au de indeplinit aceste instrumente netarifare, a caror diversitate este deosebit de mare (circa 800 identificate in cadrul GATT si aproximativ 2000 mentionate in lucrarile Secretariatului UNCTAD), vizeaza in principal apararea pietii interne de concurenta straina si/sau echilibrarea balantei comerciale.

Instrumentele netarifare cel mai frecvent utilizate sunt: contingentele de import si export, subventiile, taxele antidumping si compensatorii, restrictiile voluntare la export si altele. In general scopul acestor masuri este de a restrânge volumul importurilor si a încuraja productia nationala, impiedicand accesul marfurilor din tarile în curs de dezvoltare, indeosebi de produse prelucrate- textile, încaltaminte etc. In general , se apreciaza ca taxele vamale si contingentele sunt perfect echivalente doar în conditii de concurenta perfecta. In toate celelalte cazuri, predomina neechivalenta adica efectele sunt similare, fara a fi identice.

Politica comerciala netarifara a evoluat rapid, ca urmare a marii crize

financiare din anii 1929-1933, aducatoare de recesiune si stagnare economica si,

mai ales, in anii ulteriori celor doua "socuri petroliere" din anii `70 ai secolului al

XX-lea. Fenomenul de accentuare a protectionismului netarifar pe plan

international, in deceniile opt si noua ale secolului al XX-lea, a capatat denumirea

generica de "neoprotectionism." Diversificarea barierelor netarifare si utilizarea lor intr-o larga masura atat la importurile de produse industriale, cat si mai ales la produsele agricole au facut ca politica netarifara sa devanseze ca importanta politica tarifara in ansamblul politicii

comerciale externe la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea.

Pe parcursul secolului al XX-lea, a avut loc amplificarea continua si fara

precedent a schimburilor comerciale de bunuri la scara mondiala (numai intre anii

1950-2000 exportul mondial a crescut de circa 100 de ori). Totusi, putem constata

ca practicile protectioniste pe pietele straine s-au multiplicat exponential si au

imbracat forme tot mai subtile. Ca si politica comerciala externa tarifara (vamala), politica comerciala externa netarifara are, indeosebi, un rol defensiv, de aparare a producatorilor

nationali de concurenta agresiva a produselor straine, mai ales atunci cand acestea

sunt impulsionate pe cai neloiale. Semnificativ este si faptul ca exista diferentieri ale masurilor de protejare de la o tara la alta, iar studierea profilului sectorial de marfuri al protectiei netarifare releva concentrarea sa asupra unor produse care fac simultan obiectul unei protectii vamale nominale superioare mediei taxelor vamale.

In domeniul politicii comerciale netarifare, măsurile adoptate de România între 1990-1998 au vizat adoptarea nor reglementări privind regimul de export şi import al României, reglementări prin care se stabileşte:

exportul este liberalizat, supus licentei de export automate (în scopuri statistice), cu unele excepţii: mărfuri contingentate sau supuse unor restricţii cantitative; exporturi complexe de contrapartidă; export pe credit guvernamental; etc. (Ministerul Comerţului, DCE stabileşte lista mărfurilor exceptate);

importul este liberalizat, supus licentelor automate de import (statistic), cu unele excepţii: importul din fonduri valutare ale statului; importuri în contrapartidă şi operaţii conexe pe bază de înţelegeri guvernamentale (Ministerul Comerţului, DCE, la cererea BNR, poate institui restricţii cantitative la import în cazul dezechilibrarii accentuale a BPE, conform procedurii GATT);

la eliberarea de LICENŢE (export-import) DCE poate solicita firmei o atestare a capacitatii de derulare a operatiunii.