Cuprins
- Cap. 1. Rezerva minimă obligatorie - Instrument al politicii monetare 4
- 1.1. Reglementarea şi caracteristicile constituirii rezervelor minime obligatorii 4
- 1.2. Elementele tehnice ale RMO 9
- 1.2.1 Baza de calcul 9
- 1.2.2. Rata aplicată 11
- 1.2.3. Constituirea RMO 13
- 1.3. Raportarea și verificarea raportării RMO de către bănci 14
- 1.4. Sancțiuni aplicate de BNR în legătură cu RMO 15
- Cap. 2. Rolul RMO 17
- 2.1. Modul de acțiune al RMO în activitatea băncilor comerciale 17
- 2.2. Implicaţiile generate de RMO 19
- 2.3. Efectele RMO în activitatea bancară 22
- Cap. 3. Concluzii 27
Extras din proiect
INTRODUCERE
Rezerva minimă obligatorie constituie o pârghie intens utilizată de către BNR atât în scopul asigurării unui stoc de lichiditate corespunzătoare fiecărei bănci, cât şi în vederea atingerii obiectivelor politicii monetare aplicate de banca centrală.
Asigurarea constituirii rezervei minime obligatorii a reprezentat pentru piaţa interbancară românească un “barometru” al lichidităţii bancare. Printre primele semnale ce au anunţat colapsuri bancare s-a aflat şi incapacitatea anumitor instituţii de a îndeplini cerinţa băncii centrale de constituire a rezervei minime obligatorii
Sistemul rezervelor minime obligatorii este instituit pentru a asigura o lichiditate minimă în sistemul bancar şi constă în obligaţia băncilor care colectează depozite, de a consemna în conturile lor deschise la banca centrală, sume stabilite prin aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de calcul, prin acest mecanism urmărindu-se atât un scop monetar, precum şi unul prudenţial.
Scopul principal (cel monetar) constă în limitarea potenţialului de multiplicare a creditului în cadrul sistemului bancar, iar scopul prudenţial se manifestă prin siguranţa pe care o conferă publicului faptul că băncile dispun oricând de lichidităţi suficiente, pentru a face faţă solicitărilor de retragere a depunerilor.
Cu toate acestea, rezervele minime obligatorii nu sunt destinate asigurării solvabilităţii băncilor comerciale în „vremuri de panică”, perioade în care nu se poate vorbi de solvabilitate deplină, atâta timp cât totalul activelor, mobilizate imediat de către bănci, nu este strict egal cu totalul pasivelor.
În cadrul sistemului bancar se admite o insolvabilitate temporară mai mare decât în alte sectoare de activitate, iar banca centrală poate interveni pentru a redresa situaţia unor bănci aflate în pierdere de credibilitate. Astfel, se poate aprecia că obiectivul de ordin prudenţial, urmărit prin constituirea rezervelor minime obligatorii scade în importanţă în favoarea celui de politică monetară.
Capitolul I
REZERVA MINIMĂ OBLIGATORIE – INSTRUMENT AL
POLITICII MONETARE
1.1. Reglementarea şi caracteristicile constituirii rezervelor minime obligatorii
La origine, sistemul rezervelor obligatorii a fost instituit în scop prudenţial, pentru a asigura băncilor comerciale o lichiditate suficientă pentru a face faţă cererilor masive de retragere de numerar ale clienţilor. Rezervele bancare minime obligatorii au fost instituite pentru prima data în SUA, la începutul secolului XX, utilizarea lor generalizându-se începând cu marea criză economică din anii 1929 - 1933. Dacă iniţial, funcţia lor principală era aceea de asigurare, treptat aceasta îşi pierde din importanţă în favoarea funcţiei de reglare monetară. Prin urmare, rezervele obligatorii au devenit un instrument de politică monetară care permite reglarea lichidităţii bancare şi controlul creaţiei monetare a băncilor comerciale.
Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul căreia se acţionează asupra cererii şi ofertei de monedă din economie. Importanţa politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preţurilor, la care se adaugă limitarea inflaţiei şi menţinerea valorii interne şi externe a monedei. Responsabilitatea îndeplinirii acestor obiective revine Băncii Centrale, care deţine monopolul în formularea şi transpunerea în practică a obiectivelor politicii monetare.
Politica rezervelor minime obligatorii constituie un instrument important de intervenţie a autorităţilor monetare, care, în funcţie de starea conjuncturală a economiei, poate fi utilizat fie pentru sporirea volumului creditelor acordate economiei (prin reducere coeficientului de rezerve obligatorii), contribuind astfel la stimularea dezvoltării activităţilor economice, fie prin reducerea creditelor acordate economiei (prin mărirea coeficientului de rezerve obligatorii) şi atenuarea ritmului de dezvoltare a activităţii economice.
Rezervele bancare minime obligatorii constau în obligaţia băncilor comerciale de a-şi constitui depozite, neremunerate sau slab remunerate, în conturile lor deschise la banca centrală. Mărimea lor se determină prin aplicarea unui coeficient (stabilit de banca centrală, care se numeşte coeficientul rezervelor minime obligatorii) la mărimea depozitelor atrase de fiecare bancă de la agenţii nebancari. Coeficientul rezervelor minime obligatorii poate să fie unic sau diferenţiat în funcţie de natura depozitelor.
Prin prisma practicii, rezervele minime obligatorii sunt reprezentate de soldul creditor minim al conturilor curente deschise de băncile comerciale la banca centrală şi pe care acestea sunt obligate să-1 conserve. Băncile ce activează în piaţa bancară internă trebuie să menţină rezerve minime obligatorii în lei şi în valută, în conturi deschise la banca centrală, în conformitate cu prevederile Regulamentului B.N.R. nr. 4/1998 republicat şi a modificărilor ulterioare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Rezerva Minima Obligatorie si Rolul ei in Activitatea Bancara.doc