Rolul economico-social al serviciilor pe piața de muncă

CAPITOLUL I

ROLUL ECONOMICO-SOCIAL AL SERVICIILOR

1. Incursiune în evoluţia managemetului resurselor umane

Pe măsura dezvoltării şi perfecţionării activităţii economice, managementul resurselor umane a cunoscut o evoluţie continuă.

Până la sfârşitul secolului al XIX lea, preocuparea majoră a managementului resurselor umane a fost îmbunătăţirea organizării muncii, iar patronii erau preocupaţi să acorde salariul minim. Apar primele cercetări (Frederick Taylor şi Henry Fayol) privind organizarea ştiinţifică a muncii.

Preocuparea primară a managerului era orientată spre tehnologii de fabricaţie, iar faţă de nevoile personalului se manifesta indiferenţă. Activitatea predominantă în domeniul resurselor umane era reprezentată de introducerea şi menţinerea unor sisteme riguroase de disciplină a muncii.

În primele decenii ale secolului al XX¬ lea, pe măsura creşterii dimensiunilor întreprinderilor, au apărut funcţii manageriale specializate, precum şi preocupări pentru îmbunătăţirea condiţiilor sanitare şi de locuit ale personalului.

Ca urmare, au apărut legi în anul 1908 cu privire la condiţiile de muncă periculoase şi la munca copiilor. Soţii Gilbreth, prin studii minuţioase, au stabilit pentru prima dată anumite principii de economisire a mişcărilor.

Principalele caracteristici ale managementului resurselor umane în această perioadă sunt:

• interes pentru bunăstarea angajaţilor;

• angajaţii percep managerul ca fiind preocupat de nevoile lor privitoare la condiţiile de securitate;

• activităţile specifice din domeniu sunt axate pe programe de securitate a muncii şi a condiţiilor de viaţă ale personalului.

În perioada anilor 1920 1930, studiile conduse de Elton Mayo au pus în evidenţă impactul raportului dintre membrii grupurilor de muncă asupra indivizilor şi au dus la dezvoltarea testării pentru angajare şi consilierea angajaţilor.

În consecinţă:

• managerul se preocupă de eficienţa sarcinii de muncă;

• angajaţii percep realizarea unui nivel cât mai ridicat al productivităţii ca singura cale de obţinere a unor câştiguri superioare;

• resortul resurselor umane se preocupă mai ales de studiul mişcărilor şi al timpului de muncă.

În perioada anilor 1930 1940 au fost elaborate legi care reglementează activitatea uniunilor sindicale, negocierile colective şi relaţiile sindicat management.

Perioada se caracterizează prin următoarele:

• sindicalizarea angajaţilor, ceea ce face ca managerul să şi orienteze preocupările spre acest fenomen şi asupra implicaţiilor ce decurg din acesta;

• angajaţii sunt percepuţi ca adversari ai managementului;

• departamentul resurse umane se ocupă cu punerea în operă a programelor de comunicare şi cu elaborarea unor tehnici anti sindicale.

În perioada anilor 1940 1950 a sporit puterea uniunilor sindicale şi s au extins responsabilităţile compartimentului de personal în probleme privind:

• stabilirea salariilor şi a reţinerilor;

• organizarea şi conducerea activităţii de pregătire profesională;

• rolul de stat major al acestuia în raport cu compartimentele operaţionale şi cele funcţionale.

Securitatea economică devine preocuparea fundamentală a managementului.

Angajaţii au nevoie de protecţie economică.

Activităţile dominante ale compartimentului resurse umane sunt:

• planuri de pensionare a angajaţilor

• planuri pentru sănătate, ajutoare şi stimulente.

Perioada imediat următoare (anii 1950 1960) are drept caracteristici:

• managerul are ca preocupare centrală relaţiile umane;

• angajaţii percep nevoia de a considera supravegherea ca o condiţie a succesului;

• activitatea principală a compartimentului de resurse umane este aceea de a pregăti supraveghetorii în problematica relaţiilor umane: jocul rolului, pregătirea sensibilităţii.

Sporirea cerinţelor şi a constrângerilor legale din perioada anilor 1960 1970 au generat schimbări importante în activităţile şi compartimentele de personal, în sensul că acestea au devenit mai profesionale şi mai preocupate cu privire la prevederile şi implicaţiile legale asupra strategiilor politicilor în acest domeniu,

Sub raportul managementului resurselor umane, perioada se caracterizează prin:

• participarea managementului la procesul de organizare şi conducere;

• angajaţii percep nevoia de a se implica în luarea deciziilor de organizare şi conducere;

• capătă o mare aplicabilitate tehnicile participative de management (conducerea prin obiective, metoda Panee, metoda Philips 66 etc.).

Perioada 1970 1980 prezintă ca particularităţi:

• se manifestă provocările sarcinii de muncă drept preocupare primară a managementului;

• angajaţii au nevoie să muncească atât cât se pretinde şi se potriveşte abilităţii lor;

• în domeniul resurselor umane, activităţile principale se referă la:

– îmbogăţirea conţinutului funcţiei

– integrarea socială a individului în echipa de lucru.

În perioada anilor 1980 1990 rolul strategic al managementului resurselor umane a devenit esenţial în momente dificile ale restrângerii activităţii organizatorilor, închiderii sau restructurării acestora, datorită unor presiuni economice sau nevoii de a rămâne competitivi.

În cazul fuziunii sau achiziţionării de firme, apar probleme privind combinarea salarizării stimulentelor şi compensaţiilor, integrarea personalului în noile structuri organizatorice, schimbări în funcţii şi poziţii ierarhice şi redistribuirea salariaţilor pe noi posturi de muncă.

Caracteristicile managementului în această perioadă se pot rezuma astfel:

• preocuparea principală a managementului constă în eliberarea angajaţilor din funcţii;

• angajaţii îşi pierd funcţiile ca urmare a reducerii activităţii economice competiţiei internaţionale şi a schimbărilor tehnologice;

• în domeniul resurselor umane principale activitate este orientată spre a găsi plasament în afara unităţii, precum şi recalificarea personalului.

Perioada 1990 2000 are ca particularităţi:

• schimbări demografice şi insuficienţa forţei de muncă;

• angajaţii au nevoie de o mai mare flexibilitate a programului de lucru, a ajutoarelor şi stimulentelor, a politicii de personal;

• domeniile principale ale departamentelor de resurse umane sunt următoarele:

– planificarea strategică a resurselor umane;

– pregătirea profesională;

– ajutoare şi stimulente flexibile;

– informatizarea gestiunii resurselor umane.