Rolul Instituțiilor și Organismelor Europene în Protecția Drepturilor Omului

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA DREPTURILE OMULUI

“Toate fiinţele umane se nasc libere şi

egale în demnitate şi în drepturi”

(Art.1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului)

Omul, fiinţă socială prin esenţă, se raportează în mod necesar la semeni, la societate în ansamblu, aceasta fiind cadrul care-i asigură existenţa şi dezvoltarea prin aceea ca ,,fiecare are un statut al său în care se însumează totalitatea drepturilor pe care societatea le acordă sau le pretinde de la fiecare” .

Drepturile sunt reflectate prin aspiraţiile omului spre o viaţă mai bună, spre un nivel de trai mai ridicat în scopul satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale. Promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale reprezintă o preocupare majoră a societăţii umane.

Încălcările drepturilor omului impun dezideratul cunoaşterii extinse, conştiente de către întreaga populaţie, a normelor imperative în domeniu, astfel încât forţa coercitivă a statului să poată fi exercitată adecvat prin organele sale de drept.

Prin norme de drept s-a fundamentat ,,status libertatis” al persoanei, noţiune care în timp a avut ca rezultat cristalizarea instituţiei numita „a drepturilor omului”, ce reprezintă o garanţie solidă a desfăşurării în condiţii optime a relaţiilor sociale.

Forţa coercitivă a statului apare ca fiind o modalitate eficace de armonizare a acestora. Această idee şi-a găsit consacrarea şi în art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia fiecare persoană este supusă în exercitarea drepturilor sale unor îngrădiri prevazute de lege ,,în scopul recunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor altora şi în scopul satisfacerii exigenţelor juste, cerute de morală, de ordinea publică şi de bunăstarea generală într-o societate democratică”.

În lumea contemporană instituţia drepturilor omului reprezintă o cerinţă majoră şi în timp concepţiile cu privire la drepturile omului au suferit importante corective, în prezent instituţia fiind deosebit de complexă. Se poate vorbi chiar de un proces al elaborarii drepturilor omului pe plan internaţional, dat fiind substanţialele dezvoltări ale acestora, determinate în principal de adoptarea a numeroase convenţii internaţionale. Se poate aprecia că instituţia are un caracter bivalent, fiind în acelaşi timp şi o ,,instituţie de drept intern, integrată normelor constituţionale ale unei ţări sau alteia, afectând un număr considerabil de ramuri de drept.”

De subliniat, dincolo de aceste aspecte, cauza lor determinantă, respectiv esenţa ştiinţei drepturilor omului, aceea de a fi ,,ramură specială a ştiinţelor sociale care are ca obiect studiul raporturilor dintre oameni în funcţie de demnitatea umană, determinând drepturile şi facultăţile al caror ansamblu este necesar înfloririi personalităţii fiecărei fiinţe umane”

Iniţial drepturile omului s-au afirmat în domeniul civil şi politic, ulterior în plan economic şi social, aceste etape fiind înregistrate în doctrină ca prime generaţii ale drepturilor omului, între care există o interdependenţă evidentă.

Instituţia drepturilor omului se înfăţişează în prezent ca o instituţie deosebit de complexă, ce ţine atât de ordinea juridică, internă, cât şi cea internaţională. Reflectând un anumit standard câştigat de protecţia internaţională a drepturilor şi libertaţilor ce aparţin oricăror fiinţe umane, ea defineşte şi însumează un ansamblu de drepturi, libertaţi şi obligaţii ale oamenilor unii faţă de alţii, ale statelor de a apăra şi de a promova aceste drepturi, ale întregii comunităţi internaţionale de a veghea la respectarea drepturilor şi libertaţilor respective in fiecare ţară, intervenind în acele situaţii în care drepturile omului ar fi incălcate într-un anumit stat. Cuprinzând principii, mecanisme,proceduri ce ţin de ordinea juridică internă, dar şi de cea internatională, instituţia drepturilor omului prezintă un caracter bivalent, fiind în acelaşi timp o instituţie de drept intern, integrată normelor constituţionale, dar şi o instituţie de drept internaţional, configurând trăsăturile unui principiu juridic aplicabil în relaţiile dintre state.

Problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului este reglementată de dreptul constituţional în plan intern şi este în acelaşi timp obiect al reglementărilor de drept internaţional public.

Pentru definirea lor trebuie sa luăm în consideraţie că:

a) sunt drepturi subiective;

b) sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni;

c) datorită importanţei lor sunt înscrise în acte deosebite, cum ar fi declaraţii de drepturi, legi fundamentale (constituţii).

a) Drepturile fundamentale ale cetăţenilor nu constituie o categorie de drepturi deosebite prin natura lor de celelalte drepturi subiective. La fel ca orice drepturi subiective ele constituie o anumită facultate (posibilitate) recunoscută de dreptul obiectiv unei persoane de a adopta o