Salariul în România

În teoria şi practica economică, salariul ocupă un loc deosebit de important.Termenul ca atare este de origine latină. Salarium era suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării. Soldatul era un om dependent şi i se acorda salarium, în virtutea acestei dependenţe un om liber nu primea salarium. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic. Salariul apare ca venit ce revine factorului muncă datorită participării nemijlocite a lui la activitatea economică.

În condiţiile contemporane, salariul reprezintă cea mai frecventă formă de venit, nivelul lui condiţionează situaţia economică a unui număr însemnat de persoane. El exprimă atât retribuirea muncii de execuţie a lucrătorilor propriu-zişi, cât şi remunerarea muncii celor ce execută activităţi de concepţie şi conducere. Deci, salariul apare, nu pur şi simplu ca preţ al muncii, ci ca preţ al închirierii forţei de muncă, a capacităţii de a munci, a unor oameni liberi juridic şi, desigur, ca preţ al serviciilor aduse prin munca depusă de către aceşti oameni. Aşa cum arată P.A.Samuelson, laureat al premiului “Nobel” pentru economie, “omul este mai mult decât o marfă, cu toate că este adevărat că omul închiriează serviciile sale pentru un preţ. Acest preţ este nivelul salariului, care este de la distanţă cel mai important preţ”.

Factorul muncă reprezintă condiţia generală a oricărei activităţi şi se asigură, că şi ceilalţi factori de producţie, prin intermediul pieţei.

Piaţa muncii se întemeiază, de asemenea, pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Ea funcţionează în fiecare ţară, pe diferite grupuri de ţări şi la scara mondială. Orice activitate, care se iniţiază sau există în societate, generează nevoia de muncă.

Cererea de muncă este reprezentată de nevoia de muncă salarizată care se formează la un moment dat intr-o economie de piaţă. Cererea se exprimă prin intermediul numărului de locuri de munca. Satisfacerea nevoii de muncă se realizează pe seama utilizării disponibilităţilor de muncă existente în societate, adică a volumului de muncă ce poate fi depus de populaţia aptă de muncă a ţării respective, în perioada dată.

Oferta de muncă este formată din munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţii salariale. Prin urmare, în oferta de muncă nu se includ femeile casnice, studenţii, militarii în termen şi alţi oameni care depun activităţi nesalariale.

În ultimele decenii, analiştii au ajuns la concluzia că nu există o unică piaţă a muncii la scara economiei naţionale.

Segmentarea pieţei muncii se întemeiază pe condiţiile generale de existenţă şi manifestare a sistemelor reale contemporane. Segmentele reale ale pieţei muncii sunt analizate prin folosirea mai multor criterii de grupare, în funcţie de fiecare criteriu existând diferite genuri de pieţe ale muncii.