Studiu Privind Influența Lichidității asupra Inflației în Politica Monetară

Introducere

Inflaţia este un fenomen şi un proces economico-social complex, care a devenit general şi persistent în epoca noastră. Ea se caracterizează prin creşterea relativ puternică şi cumulativă a preţurilor şi deprecierea monetară (reducerea puterii de cumpărare a unitaţii monetare) şi provine din devansarea puterii de cumpărare a consumatorilor faţa de cantitatea de bunuri şi servicii puse la dispoziţia lor.

Politicile antiinflaţioniste, de asigurare a unei stabilităţi monetare relative, de mentinere a preţurilor în limite rezonabile, pornesc de la premiza asigurării, simultan, şi a cresterii economice şi limitării şomajului. Astăzi ”expansiunea în stabilitate”, pare un ideal greu de atins, dacă nu imposibil.

În atenţia factorilor de decizie stă, mai întai, preocuparea ţinerii sub control a procesului inflaţionist, menţinerii acestuia la o rată redusă, frânarea creşterii masei monetare şi a preţurilor, concomitent cu realizarea obiectivelor de evitare a stagnării şi de relansare economică.

Politicile antiinflaţioniste trebuie să fie suficient de puternice pentru a combate efectiv inflaţia dar, totodată suficient de suple pentru a nu afecta creşterea economică, de a nu duce la deflaţie şi depresiune şi accentuarea şomajului.

Există puţine cuvinte cu încărcătură economică, politică şi sociala atât de des folosite în limbajul curent precum „inflaţie”. Prin folosirea sa oamenii încearcă să definească o stare de lucruri ieşită din normal, ceva ce este mult, peste necesarul unui moment dat.

Inflaţia nu este specifică numai ţărilor cu economie de piaţă, ea manifestandu-se deopotriva ca un dezechilibru monetaro-material atât în economiile de piaţă, cât şi în economiile centralizate. Inflaţia este un însoţitor al monedei, apărand si dezvoltandu-se o dată cu apariţia şi creşterea rolului monedei în mersul economiei. Important de ştiut este faptul că nu orice creştere de preţuri reprezintă inflaţie, după cum, în complexitatea actuală a economiei, nu orice tip de inflaţie poate fi asociată dezechilibrului major.

Capitolul 1 prezintă o definire a inflaţiei, principalele cauze care provoacă acest fenomen, tipurile de inflaţie întâlnite: inflaţia prin cerere, inflaţia prin costuri, inflaţia importată, inflaţia structurală. De asemenea am prezentat şi câteva modalitaţi de cuantificare a inflaţiei folosind indicele preţurilor de consum (IPC) cât şi deflatorul preţ implicit al PIB. Un alt punct al capitolului este rezervat relaţiei inflaţie-şomaj şi prezentarea curbei Phillips. În continuare am pus în evidenţă efectele inflaţiei, atât cele anticipate cât şi cele neanticipate, ce este indexarea, dar şi relaţia dintre inflaţie, rentabilitate şi creştere economică. Ultimul punct se referă la influenţa lichidităţii asupra inflaţiei.

În capitolul 2 am evidenţiat evoluţia inflaţiei în 2009, cauzele acesteia, modul prin care statul şi mai ales Banca Naţională încearcă ţinerea sub control a inflaţiei, precum şi perspectivele inflaţiei pentru 2010 şi 2011, factorii care au dus la creşterea inflaţiei, ce măsuri va lua BNR pentru a frâna inflaţia şi menţinerea ei pe un trend descendent (politica monetară a BNR) şi presiunile exogene asupra inflaţiei.

Consider că efectele crizei economico-financiare globale (şi implicit declinul economiei naţionale) se resimt în această perioadă în ceea ce priveşte relaţia dintre lichiditate, inflaţie şi şomaj (de exemplu inflaţia se menţine în limite acceptabile, însă şomajul creşte progresiv). Consider că următoarele tranşe primite de la FMI trebuie să fie folosite de BNR pentru a injecta lichiditate în economie, în scopul sprijinirii creditării şi a investiţiilor productive (ceea ce poate conduce şi la temperarea şomajului). Este dificil însă pentru orice ţară să aibă niveluri reduse ale inflaţiei şi ale şomajului în acelaşi timp.

CAPITOLUL 1.INFLAŢIA-DEFINIŢIE,CLASIFICARE,CUANTIFICARE

Ca un proces prin excelenţă monetar, inflaţia are o istorie îndelungată. Aceasta s-a manifestat însă, de-a lungul secolelor, cu intensităţi inegale şi cu schimbări de sens. Într-adevăr, istoricii consemnează perioade când procesul s-a desfăşurat cu asemenea intensităţi şi efecte, încât a fost considerat, pe bună dreptate, “dezordinilor în viaţa economică“. Evident, ritmurile, sensurile şi efectele acestui proces macroeconomic au fost asimetrice şi asincrone.

“Inflaţia este totdeauna şi pretutindeni un fenomen monetar de care se face răspunzătoare politica statului. Politica sa constă în a finanţa surplusul de cheltuieli, imprimînd din ce in ce mai muţi bani. Este unul din motivele pentru care cantitatea de monedă creşte”.

Inflaţia a fost şi este una dintre cele mai complexe şi mai controversate. Termen extrem de larg folosit pretutindeni, definiţia inflaţiei continuă să rămână insuficient de bine conturată. Procesul inflaţionist a apărut, (este unanim acceptat acest punct de vedere), cu mult înainte ca ştiinta economică să fi apărut. Iar teoria inflaţiei s-a conturat mult mai târziu decât ştiinţa economică. Fiind inainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflaţiei se poate face în corelaţie cu formele istorice pe care le-au îmbrăcat banii.

Pe baza intereselor variate ale grupărilor socio – profesionale şi în limitele fireşti ale cunoaşterii şi reflectării unui proces atât de dinamic şi de complex, au fost elaborate şi circulă în literatura de specialitate numeroase puncte de vedere cu privire la natura însăşi a inflaţiei.

Astfel, există autori care privesc inflaţia ca un proces general atemporal şi aspaţial. “Există inflaţie atunci când nivelul general al preţurilor este în creştere continuă, mai mult sau mai puţin rapidă” (Raymond Barre). Alţi autori consideră inflaţia o modificare anormală a preţurilor: “Inflaţia constă în acea stare a economiei în care creşte continuu şi anormal indicele general al preţurilor, respectiv, când are loc o creştere suplimentară a lor faţă de cea a ieşirilor reale, decât a producţiei ţării” (Silverman şi Curzov).

Există numeroşi specialişti care nu identifică inflaţia cu creşterea preţurilor, considerând-o o formă specială de sporire a preţurilor. “Creşterea inflaţionistă a preţurilor presupune o sporire a preţurilor naţionale mai puternică decât cea a preţurilor internaţionale, o asemenea creştere având efecte economice naţionale” (J.M Albertini).

În gândirea keynesistă, inflaţia este apreciată în legătură cu fluxurile macroeconomice reale.