Supravegherea Bancară în Uniunea Europeană

1. Băncile şi necesitatea supravegherii bancare

Situaţia economică a unei ţări, precum şi stabilitatea economiei pe plan internaţional sunt determinate în mare parte de solidaritatea sistemelor bancare. Crize bancare severe au avut loc în America Latină, în unele ţări asiatice, precum şi în Europa de Est şi Balcani în cursul anilor 1990. Totuşi, crize bancare nu au loc doar în economiile emergente; episoade de disfuncţionalitate a sistemelor bancare au avut loc chiar în Statele Unite la mijlocul anilor 1980, ţările nordice pe la începutul anilor 1990, sau în Japonia. Problemele cu care sistemele bancare s-au confruntat în diverse regiuni ale lumii în cursul ultimelor două decenii au impus căutarea unor metodologii pe cât posibil unitare de măsurare a performanţei şi de evaluare a perspectivelor sectorului bancar.În literatura de specialitate s-a încercat determinarea la nivel teoretic a principalilor factori generatori de criză în sectorul bancar. Astfel, principalelor riscuri identificate pentru stabilirea băncilor sunt: riscul de piaţă, riscul de default (de nerambursare) şi riscul de lichiditate. Contagiunea poate să apară în situaţia în care problemele cu care se confruntă unele bănci ajung să afecteze şi băncile solide ( situaţiile în care deponenţii au tendinţa de a-şi retrage depozitele de la bănci). Hazardul moral poate fi creat atunci când există expectaţii ca riscurile bancare să fie preluate sau absorbite de o terţă parte, cum ar fi guvernele sau instituţiile financiare internaţionale În condiţiile amplificării schimburilor comerciale, dezvoltării interrelaţiilor economice între state şi în special datorită avântului fără precedent luat de tehnologia informaţională în ultimile decenii, rolul băncilor în economie creşte substanţial atât în ansamblurile economice naţionale cât şi la nivel zonal şi mondial.

O dată cu apariţia băncilor centrale ca organisme administrative cu rol de emisiune monetară şi coordonare a politicilor monetare, băncile au fost incluse într-un sistem din ce în ce mai coerent, aflat sub coordonarea, la început dedusă, iar mai apoi determinată, a băncii centrale. Rolul băncilor ca elemnte ale acestui sistem constă în aceea că, alături de alte instituţii financiare care au căpătat importanţă din ce în ce mai mare în ultimele decenii, se constituie în canalele prin care banca centrală aplică măsurile de politică monetară, băncile asigurând funcţiile esnţiale pentru circulaţia valorilor în economie, de intermediari între depozitari şi împrumutaţi şi pe de altă parte, de mijloc de realizare a transferurilor de bani în economie. Problemele cu care sistemele bancare s-au confruntat în diverse regiuni ale lumii în cusul ultimelor decenii au impus căutarea unor metodologii unitare de măsurare a performanţei şi de evaluare a perspectivelor sectorului bancar, din punctul de vedere al riscului sistematic. Riscul este inerent în activitatea bancară, fiind necesară cuantificarea şi gestionarea permanentă a acestuia în scopul asigurării stabilităţii şi profitabilităţii băncii. O administrare eficientă a riscurilor bancare presupune ca acestea să fie înţelese, să fie corect măsurate şi controlate, banca să aibă capacitatea de a rezista impactului negativ al acestora. Supravegherea bancară serveşte publicului ca unul dintre factorii cheie în menţinerea stabilităţii şi încrederii în sistemul bancar. Având în vedere tranzacţiile băncilor mari au început să fie din ce în ce mai complexe şi de aceea greu de urmărit şi de evaluat, iar abordarea tradiţională bazată în principal pe conformitate au generat unele distorsiuni în gestionarea riscului financiar, s-a ajuns la concluzia că misiunea autorităţilor de supraveghere trebuie să se bazeze pe monitorizarea, evaluarea şi atunci când este necesar, pe întărirea procesului de management al riscurilor. Un sistem eficient de supraveghere bancară cuprinde atât o supraveghere pe teren cât şi o examinare la birou, examinare care se bazează atât pe cea din teren, dar şi pe validarea informaţiilor furnizate de bănci în timpul procesului de raportare prudenţială, calitatea şi copetenţa conducerii, adecvarea sistemelor de management al riscului şi a procedurilor de control intern. Ţinând cont de principiul prudenţialităţii aplicat la nivelul întregului sistem bancar se evidenţiază o formă diferită de verificare a unei activităţi specifice care este supravegherea bancară. Această formă este rezultatul experienţei căpătate de omenire în urma analizării evoluţiei sistemelor bancare naţionale şi a necesităţii generalizării unor principii care să asigure un mecanism de urmărire a eficienţei activităţii bancare desfăşurate de fiecare