Tehnici și Proceduri Utilizate în Auditul Situațiilor Financiare

1. NOŢIUNI DE BAZĂ PRIVIND AUDITUL

1.1 Elemente privind istoricul şi evoluţia auditului

Evoluţia auditului a fost determinată de dezvoltarea continuă a mediului economic, de amploarea complexitaţii operaţiunilor economice şi de tranzacţiile efectuate de edităţi.

Auditul reprezintă examinarea de către o persoană independentă şi competentă a fidelităţii reprezentărilor contabile şi financiare. Auditul a început de la corectarea fraudelor în documente financiar-contabile şi a continuat cu aprecierea globală de fidelitate a situaţiilor emise de edităţile economice,cu analiza critică a structurilor acestora şi cu evaluarea procedurilor utilizate la întocmirea situaţiilor. În prezent, auditul este orientat spre evaluarea modului de respectare, de către managementul edităţilor, a principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea resurselor financiare.

În evoluţia sa, auditul a parcurs următoarele etape semnificative:

- De la apariţie pănă în 1940:

Auditul se caracterizează prin aceea că obiectivele principale le-au constituit protejarea patrimoniului împotriva hoţilor, reprimarea fraudelor şi eliminarea erorilor.

- De la 1940 la 1970

Auditul a avut ca obiectiv şi atestarea fiabilităţii, sincerităţii şi regularităţii situaţiilor financiare, în această etapă s-a dezvoltat profesia contabilă şi cadrul contabil conceptual şi s-a accentuat executarea auditului de către profesionişti în contabilitate şi audit.

O influenţă deosebită asupra dezvoltării auditului a avut-o evoluţia economică şi socială care a determinat beneficiarii să comande lucrări de audit pentru examinarea riguroasă a situaţilor şi rapoartelor emise de diverse entităţi economice.

- De la 1970 până în prezent

Are loc o extindere a obiectivelor şi tipurilor de audit. Apar obiective noi:

- Atestarea controlului intern;

- Respectarea cadrului conceptual contabil;

- Conformitatea cu reglementările legale în vigoare.

Parlamentele doresc să cuantifice modul în care guvernele utilizează fondurile alocate prin legile bugetare din punct de vedere al economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, punându-se astfel bazele auditului performanţei, care a luat o amploare deosebită.

Auditul nu mai pune accentul pe latura sancţionatorie, ci pe latura de evaluare a calităţii managementului, a decizilor acestuia şi chiar pe formularea de recomandări către conducerea entităţilor audiate, în vederea îmbunătăţirii activităţilordesfăşurate de acestea. Practic, auditul devine indispensabil managementului performanţei.

Instituţional, se constituie şi se dezvoltă organisme naţionale şi internaţionale cu atribuţii de organizare, coordonare şi îndrumare metodologică a auditului finanţelor publice. La nivel naţional se crează oficii naţionale de audit, curţi de conturi, iar la nivel internaţional Organizaţia Internaţionalăa Instituţilor Supreme de Audit, care elaborează standarde naţionale, respectiv internaţionalede audit. Auditul îşi lărgeşteşi perfecţioneazămetodologia de audit de la procedeele clasice la procedee moderne, cum ar fi: sondajul, analiza cost-eficacitate, tehnici statistice, chestionarea, grupurile de dezbatere, interviurile, tehnici previzionale etc. Auditorii sunt selectaţi din rândul specialiştilor cu o pregătire tehnică superioară, cu o vastă experienţă practică, cu autoritate şi competenţă recunoscută.

Auditul reprezintă procesul desfăşurat de persoane fizice sau juridice legal, abilitate, numite auditori, prin care se analizează şi evaluează , în mod profesional, informaţii legate de o anumită entitate, utilizând tehnicii şi procedee specifice,în scopul obţinerii de dovezi,numite probe de audit, pe baza cărora auditorii emit într-un document, numit raport de audit, o opinie responsabilă şi independentă, prin apelarea la criterii de evaluare care rezultă din reglementările legale sau din buna practică recunoscută unanim în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea entitatea audiată.

Definiţia impune câteva precizări şi anume :

Procesul de audit, numit şi misiune de audit, se derulează pe baza unor standarde naţionale şi internaţionale.

Auditorii sunt persoane care dobândesc această calitate în condiţiile strict reglementate de legislaţia în vigoare.

Entitatea audiată poate fi: o unitate patrimonială, guvernul în ansamblu, ministerele sau după caz departamente ministeriale, programe, acîiuni, tranzacţi , operaţiuni.

Analiza informaţilor în misiunea de audit se face pe baza unor procedee şi tehnici unanim recunoscute în domeniul, care furnizează auditorului probe de audit, pe baza cărora ele îşi fundamentează opinia.

Evaluarea şi interpretarea rezultatelor obţinute se efectuează în condiţile existenţei şi lucrării în consideraţie a unor criterii de evaluare care au la bază referinţe contabile identificate sau principii sănătoase de management, respectiv buna practică managerială recunoscută de specialişti în domeniu.