Traficul de Influență

Capitolul I

Prezentarea problemei

Corupţia s-a dovedit a fi o realitate dificilă, determinată de factori complecşi care afectează societatea românească. Prin urmare, şi politicile de luptă nu trebuie alese la întîmplare, ci riguros argumentate, inclusiv ştiinţific.

O formă gravă a corupţiei o constituie traficul de influenţă. Codul penal românesc defineşte şi pedepseşte traficul de influenţă. Astfel, conform art. 326 - traficul de influenţă constă în „primirea ori pretinderea de bani ori de alte foloase, ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct ori indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă, ori lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar sau a altui salariat, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiunile sale de serviciu” şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit Codului penal coruperea pasivă (art. 324), coruperea activă (art. 325) şi traficul de influenţă (art. 326) – trei dintre faptele ce alcătuiesc osatura corupţiei, nu sunt infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave. Explicaţia este, desigur, mărimile pedepselor prevăzute pentru aceste infracţiuni, atît pentru infracţiunile tip cît şi pentru variantele agravate, ce nu depăşesc 15 ani închisoare. De altfel, nici una dintre infracţiunile săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere (categorie cuprinsă în Capitolul XV al Codului penal) nu fac parte, din cauza mărimii pedepselor, din categoria infracţiunilor deosebit de grave sau excepţional de grave, chiar dacă majoritatea acestora întotdeauna au fost prezente în schemele complicate ale corupţiei, iar corupţia în statul nostru, adevăr recunoscut de toţi, demult a depăşit limita „excepţional de grav”.

Centrul de Sociologie Urbană şi Regională CURS SA a realizat la începutul lunii decembrie 2005 un sondaj de opinie privind cele mai importante probleme cu care se confruntă România. Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional. Eşantionul a fost de tip stratificat, probabilist, bistadial, are un volum de 1238 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia de 25 ani şi peste a României cu o eroare tolerată de ±2,8% pentru o probabilitate de 95%. Eşantionul a cuprins 79 de localităţi (41 urbane şi 38 rurale) din cele 41 judeţe şi Municipiul Bucureşti, acoperind 93 puncte de eşantionare. Selecţia gospodăriilor şi a persoanelor s-a făcut prin metoda aleatoare, iar interviurile s-au realizat la domiciliul subiecţilor. Interviurile cu persoanele de etnie maghiară s-au realizat de către operatori care vorbesc limba maghiară. Culegerea datelor s-a realizat prin interviuri faţă în faţă la domiciliul subiecţilor.

Conform rezultatelor cercetării (aşa cum sunt prezentate ele în tabelul 1.1) traficul de influenţă este o problemă importantă ocupând locul cinci cu o medie ponderată de 5,53.

Tabelul 1.1 Care sunt cele mai importante probleme ale populaţiei

Problema Ordinea ierarhică

Media ponderată

Sistemul de asigurări de sănătate 7,66

Creşterea economică 7,22

Îmbunătăţirea sistemului educaţional 6,49

Combaterea violenţei în familie 5,54

Traficul de influenţă şi nepotismul 5,53

Protejarea mediului înconjurător 5,4

Discriminarea 5,03

Simplificarea reglementărilor privind deschiderea unei afaceri 4,68

Crearea de spaţii de joacă pentru copii 4,63

Taxele pentru alcool şi ţigări 4,35

(sursa: www.curs.ro)

Capitolul II

Trăsături şi factori de caracterizare a problemei

Din examinarea definiţiei traficului de influenţă, cuprinsă în Codului penal român, acesta constituie o infracţiune în legătură cu serviciul, care constă în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea lor ori acceptarea unor promisiuni în acest sens, pentru a interveni pe lângă un funcţionar competent să îndeplinească un anume act de serviciu, în scopul de a-l determina să facă sau să nu facă acest act.

- Obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi, în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au inflenţă reală sau presupusă asupra lor. Incriminând fapta, legiuitorul a urmărit să înlăture o asemenea suspiciune şi să asigure încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure orice funcţionar.

- Subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale cerute de lege subiectului unei infracţiuni. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar iar acesta are şi el atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să-l îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni între luare de mită şi trafic de influenţă, cu condiţia ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va beneficia şi de servicii ce intră în competenţa sa.

Cu privire la elementul material al acestei infracţiuni, acesta cuprinde trei modalităţi: primirea, pretinderea sau acceptarea de promisiuni. Potrivit dreptului penal acestea se definesc astfel:

- primirea semnifică intrarea efectivă în posesia folosului ilicit,

- pretinderea presupune cererea exprimată fără dubiu de către subiectul activ în sensul că doreşte să primească folosul nelegal,

- acceptarea de promisiuni înseamnă manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite.

Modalităţile sunt alternative, dar toate se referă la bani, daruri sau alte foloase patrimoniale pe care le primeşte ori urmează să le primească traficantul de influenţă ori, cu acordul său, orice altă persoană. Foloasele pot fi primite direct de făptuitor ori indirect (prin intermediar).

Autorul primeşte foloasele deoarece afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar. Această influenţă poate fi reală sau pur si simplu imaginară. Este suficient ca din atitudinea făptuitorului să rezulte nemijlocit sau indirect (atunci când „lasă să se creadă") că are influenţă asupra funcţionarului respectiv. Organului judiciar îi revine sarcina de a proba că făptuitorul realmente a „lăsat să se creadă" că are o asemenea influenţă.

- O trăsătură esenţială a conţinutului infracţiunii o constituie faptul că influenţa - reală sau presupusă - priveşte întotdeauna un funcţionar care exercită, în momentul săvârşirii elementului material al infracţiunii, atribuţiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cel care a dat, a promis sau de la care s-au pretins bani sau alte foloase. Funcţionarul, în accepţiunea normei juridice penale, urmează să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Acest funcţionar, ca regulă generală, nu cunoaşte activitatea traficantului referitoare la atribuţiile sale de serviciu. În caz contrar, fapta sa va constitui complicitate la trafic de influenţă, cu condiţia însă, ca să se săvârşească şi acte de ajutorare morală sau materială a traficului de influenţă respectiv.