Uniunea Europeană

1. Introducere

Uniunea Europeană (UE) reprezintă forma cea mai dezvoltată de integrare economică internaţională, de regionalizare a economiei mondiale şi, deci, de globalizare. În forma sa actuală, UE este rezultatul unui proces foarte complex, desfăşurat pe parcursul a peste 4 decenii şi concretizat într o structură supranaţională fără pereche în lume. La sfârşitul unei ample şi profunde analize, prof. dr. Vasile C. Nechita apreciază că “cea mai avansată, din toate punctele de vedere, este integrarea europeană implicaţiile ei benefice i au stimulat şi încurajat şi pe comunitari şi pe europenii extracomunitari să acţioneze energic şi hotărât în direcţia perfecţionării şi ridicării necontenite a gradului de integrare.”

Fenomenul de integrare economică regională se manifestă actualmente într-un mod foarte

impunător şi dinamic prin dezvoltarea relaţiilor comerciale pe bază regională şi multiplicarea blocurilor comerciale, constituind o etapă esenţială pentru o integrare complexă în economia mondială.

Uniunea Europeană reprezintă la ora actuală modelul cel mai desăvârşit de integrare regională. Construcţia europeană rămâne un subiect de dezbateri permanente, deoarece chiar în ciuda faptului că îi sunt imputate un şir de vicisitudini şi critici, acest proces a avansat pînă la etapa superioară de integrare, fapt ce îi imprimă un caracter unic cu influenţă determinantă în lume.

Procesul de construcţie europeană este prin natura sa foarte complex şi multilateral, reprezintând un domeniu vast pentru realizarea studiilor şi cercetărilor pluridisciplinare şi, în consecinţă, literatura de specialitate dedicată integrării europene este, de asemenea, extrem

de bogată şi variată.

Percepţia generală despre Uniunea Europeană se modifică foarte rapid din cauza evoluţiei vertiginoase a evenimentelor şi factorilor ce afectează dezvoltarea ei şi care, în consecinţă, generează o multitudine de probleme cu referinţă la comerţul exterior şi piaţa unică, la politica agricolă şi competiţională, la piaţa financiară şi uniunea monetară, probleme de ordin social şi de coeziune regională, etc.

2. Scurt istoric

Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche şi a fost exprimată prin diverse idei. În secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885) vorbea de ziua în care toate naţiunile continentului se vor uni într-o societate supremă şi vor forma o frăţie a Europei, fără a pierde caracteristicile remarcabile ale identităţii lor.

Europa a rămas însă profund divizată şi afectată în mod deosebit de cele două războaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent. După primul război mondial, ideile şi preocupările pentru o Europă unită au fost frecvent evocate.

După cel de-al doilea război mondial o mare parte a economiei europene era distrusă. Chiar şi în această situaţie ideile despre unitatea europeană au fost reluate.

Primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene aparţin lui Jean Monnet, pe atunci şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării din Franţa. El a propus ca producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei să fie administrată de un organism comun. Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a mers mai departe şi a propus un plan, care i-a purtat ulterior şi numele, „Planul schumann2” pentru crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Italia şi ţările Beneluxului au sprijinit acest plan şi în 1951 a fost semnat „Tratatul de la Paris” între Belgia, Franţa, Republica federală Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda.

CECO a luat fiinţă la 10 august 1952, iar Jean Monnet a devenit primul preşedinte al Înaltei autorităţi a Cărbunelui şi Oţelului.