Uniunea Europeană și armonizarea politicilor economice

Uniunea Europeana

Istoric

Uniunea Europeană este o uniune economică și politică unică în lume, care reunește 28 de țări europeneși acoperă aproape tot continentul.

UE a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: țările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic și astfel se evită riscul izbucnirii unui nou conflict.

În consecință, în 1958, a luat naștere Comunitatea Economică Europeană (CEE) care, inițial, a contribuit la intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Următoarea etapă a fost crearea unei piețe unice de mari proporții, piață care este în continuă dezvoltare.

Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Cele mai importante instituții ale UE sunt Comisia Europeană, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiție și Banca Centrală Europeană. Parlamentul European este ales la fiecare 5 ani de cetățenii europeni.

Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem standardizat și unificat de legi care se aplică tuturor statelor membre. În cadrul Spațiului Schengen (care include state membre UE și state non-UE) controalele vamale au fost desființate. Politicile UE sprijină și garantează libera mișcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor și a capitalului, au fost emise legi în domeniul justiției și afacerilor interne și se păstrează politici comune în domeniul comerțului, agriculturii, în domeniul pescuitului și dezvoltarea regională. A fost înființată de asemenea și o uniune monetară, Zona Euro care este compusă în prezent din 19 state. Prin Politica Comună pentru afaceri externe și securitate, UE și-a dezvoltat un rol limitat în relațiile internaționale și de securitate. Au fost înființate și Misiuni Diplomatice Permanente în mai multe state din lume, iar UE este reprezentată în cadrul Organizației Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Comerțului, G8 și G-20.

Argument si evolutii despre armonizare

Dezvoltarea schimburilor comerciale internaţionale şi mobilitatea crescândă a capitalurilor şi a persoanelor au reprezentat principalii factori care au reclamat nevoia armonizării sistemelor fiscale ale ţărilor implicate.

Formarea uniunilor vamale în perioada postbelică şi paşii făcuţi în domeniul integrărilor regionale au ridicat problema înlăturării barierelor ce existau în calea liberei circulaţii a mărfurilor, capitalurilor şi persoanelor.

Încă de la apariţia ei în 1957 actuala Uniune Europeană şi-a propus acest obiectiv. Realizarea lui presupunea, înainte de toate, crearea pieţei comune europene iar pentru ca ea să funcţioneze trebuiau înlăturate obstacolele existente. Armonizarea vamală nu era dificilă, existând experienţa Uniunii Belgo-Luxemburgheze şi a Beneluxului ce a succedat acesteia.

Un prim pas pe linia armonizării s-a realizat prin decizia din 1985 de ridicare a barierelor legale referitoare la mobilitatea bunurilor , capitalurilor şi persoanelor, ce nu prevedea extinderea competenţei autorităţilor comunitare asupra cheltuielilor şi încasărilor publice, chiar dacă ele afectează alegerile private în privinţa localizării geografice a activităţilor economice. De altfel, strategia în materie de integrare europeană deşi îşi propunea abolirea barierelor din faţa schimburilor, presupunea minimizarea transferurilor de suveranitate spre organismele comunitare.

Existând numeroase şi profunde eterogenităţi în anumite domenii ale acţiunilor publice, demersul pragmatic şi progresiv adoptat a fost fondat pe principiul subsidiarităţii care nu implică însă centralizarea competenţelor. În materie fiscală şi în politicile de alocare, aplicarea acestui principiu presupune menţinerea deciziilor naţionale.

Ideea era aceea că fiscalitatea nu este un domeniu de competenţă comunitară. Problemele fiscale nu figurau printre scopurile Comunităţii stipulate în articolul 2 al Tratatului de la Roma, şi, până în anul 2000, la Tratatul de la Nice, ţările membre s-au opus în permanenţă transferului de suveranitate în materie fiscală. Nici până astăzi, în ciuda tentativelor de creare a unei eurotaxe, nu există încă un astfel de impozit comunitar, deşi ideea aceasta este din nou de actualitate.