Viitorul UE - evoluția statelor membre. strategia de la Lisabona

Viitorul Uniunii Europene

Prin dimensiunea sa economică, financiară şi comercială, Uniunea Europeană ocupă o poziţie importantă pe scena mondială. Fiind cea mai mare putere comercială din lume, cu o monedă care o situează pe locul al doilea la nivel de putere monetară, UE consacră peste 7 miliarde de euro pe an asistenţei acordate ţărilor în curs de dezvoltare. Uniunea a încheiat acorduri comerciale şi de asociere cu majoritatea ţărilor şi în majoritatea regiunilor lumii.

Comparabilă cu un motor economic alimentat de o populaţie care numără aproape jumătate de miliard, Uniunea Europeană joacă un rol important în lumea internaţională a afacerilor. Ea începe să aibă un cuvânt tot mai greu de spus, pe măsură ce creşte numărul deciziilor luate în comun de statele membre în materie de politică externă.

UE îşi consolidează relaţiile cu republicile din Asia Centrală

UE organizează periodic reuniuni la nivel înalt cu Statele Unite, Japonia, Canada şi, de puţin timp, cu Rusia, India şi China. Relaţiile cu aceste ţări se referă la multe domenii, inclusiv educaţie, mediu, combaterea crimei şi drepturile omului.

Unul dintre cele mai importante elemente care indică o adâncire a integrării politice, chiar dacă ele nu vor mulţumi pe cei mai ardenţi federalişti, se referă la faptul că Tratatul de la Lisabona consacră o personalitate juridică unică pentru Uniunea Europeană. Aceasta înseamnă că sunt aboliţi cei trei „pilieri" - economic, afaceri interne, politică externă -, statele membre vor putea semna doar acele tratate internaţionale care sunt compatibile cu dreptul comunitar, iar UE nu mai este doar un nume, o metaforă, un mod de a denumi această construcţie economico-politică europeană unică.

De asemenea, extinderea votului cu majoritate calificată în Consiliul de Miniştri la încă 50 de arii de politici limitează semnificativ posibilitatea statelor membre de a se folosi de veto în blocarea de decizii. Pentru unii analişti, această modificare instituţională adusă de tratat este cea mai importantă din punctul de vedere al adâncirii integrării.

Uniunea Europeană este un conglomerat de naţiuni care se dezvoltă rapid. Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană este de mult timp o superputere. Totuşi, din punct de vedere politic nu apare întotdeauna omogenă.

Cu toate că peste 100 de naţiuni au reprezentanţe diplomatice la sediul Uniunii Europene de la Bruxelles, iar Uniunea Europeană are, la rândul ei, reprezentanţi în toate colţurile lumii, politica externă este încă atribuţia fiecărui stat în parte şi nu este încă trasată de o strategie complet europeană.

Totuşi, acest lucru nu înseamnă că Uniunea Europeană este o comunitate economică fără nici o perspectivă comună de ordin politic.

Obiectivele stabilite în momentul înfiinţării Uniunii Europene erau în mod clar de natură politică. Prin crearea unei comunităţi a naţiunilor şi printr-o integrare economică aflată constant în expansiune, orice eventual conflict armat între aceste ţări ar trebui evitat. Acest lucru este de fapt realizat - într-o regiune marcată de războaie mai mult decât oricare alta. Lungul drum către uniunea politică ar trebui să treacă printr-o uniune economică.

Relaţiile cu SUA

Cel mai mare partener comercial: SUA

UE este angajată într-un parteneriat eficient şi echilibrat cu Statele Unite, cel mai mare partener comercial al său. În 2007, cele două părţi au creat Consiliul economic transatlantic, organism politic care supraveghează eforturile de consolidare a relaţiilor economice. De curând, UE şi SUA au căzut de acord asupra unui plan de consolidare a cooperării în domeniul gestionării crizelor şi prevenirii conflictelor. De asemenea, UE doreşte să îşi unească eforturile cu Statele Unite pentru combaterea schimbărilor climatice şi îmbunătăţirea sistemului bancar după criza financiară.

Pentru SUA, a cărei putere economică şi politică a fost dintotdeauna un exemplu de urmat în formarea Uniunii Europene, Europa apare ca un aliat care are acelaşi sistem de valori.

Statele Unite au susţinut întotdeauna transformarea Europei într-o Uniune Europeană şi a apreciat UE ca fiind un partener democratic stabil.

Totuşi, din punct de vedere politico-economic, UE este unul dintre cei mai puternici adversari ai Statelor Unite. Conflicte grave, rezultate în urma politicilor comerciale între SUA şi UE, ca de exemplu cele privind importul european de produse agricole sau sprijinirea industriei aeronautice europene prin subvenţii publice, sunt consecinţe ale acestei situaţii.

Datorită relaţiilor politice strânse şi intereselor strategice comune – aproape toate ţările Uniunii au legături cu SUA în cadrul Alianţei Nord-Atlantice – aceste conflicte comerciale au putut fi soluţionate întotdeauna.

Nu este posibilă trasarea unei linii clare de demarcaţie între relaţiile economice şi cele politice. În orice caz, e posibil ca interese politice fundamentale – ca, de exemplu, extinderea modelului democraţiei occidentale în alte regiuni ale lumii – să contribuie la o mai rapidă depăşire a conflictelor legate de politicile comerciale.