Zona industrială București

Bucuresti este capitala Romaniei, cel mai mare oras si principalul centru politic, administrativ, economic, financiar, bancar, educational, stiintific si cultural din Romania. Este situat in S-SE tarii, la o altitudine de 60-90 m, pe raurile Dambovita si Colentina, la 44°25'50" latitudine nordica (ca si Belgradul, Geneva, Bordeaux, Minneapolis) si 26°06'50" longitudine estica (ca si Helsinki sau Johannesburg), la circa 60 km de Dunare, 100 km de lantul carpatic si 250 km fata de Marea Neagra. Orasul este divizat in 6 sectoare urbane administrative si masoara aproximativ 22 km intre extremitatea nordica si cea sudica si 20 km intre extremitatea vestica si cea estica. Municipiul se intinde pe un intravilan de circa 160 kmp, in total avand o suprafata de 228 kmp (in care se includ si terenurile agricole, drumurile si padurile din jur) si o populatie de 2.021.000 (la 1 ianuarie 1998), ceea ce inseamna cam 9% din totalul populatiei, 13% din numarul total al personalului muncitor si 15% din populatia urbana. Din punct de vedere al numarului de locuitori, Bucurestiul este al treilea oras din regiune, dupa Atena si Istanbul.

Economia Regiunii este dominata in cea mai mare parte de functiile capitalei, populatia activa a regiunii fiind legata de unitatile care isi desfasoara activitatea aici. Regiunea Bucuresti-Ilfov reprezinta cea mai mare aglomerare industriala a Romaniei, in care sunt prezente toate ramurile industriale. Declinul industrial treptat de dupa '90 a dus la pierderea a numeroase locuri de munca, iar inchiderea accelerata a multor intreprinderi ineficiente a accentuat diminuarea fortei de munca din industrie si migrarea ei catre sectorul tertiar. Ponderea populatiei ocupate in servicii a crescut de la 53.1% in 1995 la 75,4% in anul 2005. Comertul, activitatile de depozitare, distributie, administratie – gospodarie comunala, constructii au avut o evolutie rapida, astfel incat regiunea se distanteaza ca nivel de dezvoltare de celelalte regiuni, in ciuda pozitiei geografice nefavorabile.

Marirea si decaderea patrimoniului industrial romånesc

Patrimoniul industrial, ca parte a patrimoniului cultural, reprezinta un domeniu de interes de data recenta in preocuparile celor care gestioneaza politicile culturale in Romånia. In patrimoniul industrial intra constructii, furnale, utilaje, hale sau ateliere cu valoare istorica, tehnologica, sociala, arhitecturala sau stiintifica. In perioada sistemului comunist, centrele industriale au fost confiscate si exploatate de noul regim cu daune minime, pentru ca dupa 1989 situatia sa se schimbe radical, multe dintre acestea suferind distrugeri grave. Cel mai concludent exemplu din Bucuresti este monumentul istoric „Moara lui Assan”, aflat in apropierea Pietii Victoria, care a suferit distrugeri insemnate ani de zile, pentru ca in prezent sa fie aproape o ruina. Un exemplu pozitiv il reprezinta reconversia partiala a unui depou de tramvaie intr-o librarie.

Cladiri din “Micul Paris”, victime ale tranzitiei

In Romånia, conform unei statistici provizorii, cele mai multe obiective de patrimoniu industrial se regasesc in Banat. Explicatia este simpla: Banatul este zona in care industrializarea a inceput cu mult timp in urma, existind un decalaj destul de mare intre fosta provincie, aflata multa vreme sub dominatie austro-ungara, si restul tarii. La sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, Bucurestiul a devenit centrul industrial principal al tarii prin aparitia zecilor de centre industriale: Uzinele Malaxa, Fabrica de Bere Rahova, Centrala Diesel-Electrica Filaret, Gara Filaret, Gara Obor, Vama Antrepozite, Moara lui Assan. Multe dintre acestea au fost proiectate de cunoscuti arhitecti straini si romåni, astfel ca valoarea constructiilor era una destul de importanta, contribuind la imaginea si faima „micului Paris”. Despre situatia actuala a acestor centre, arhitectul Irina Iamandescu, inspector in cadrul Ministerului Culturii si Cultelor spune: „Din cauza presiunilor economice si a valorii terenurilor care au suprafete mari, au disparut unele corpuri ale fostei Uzine de Gaz, Moara Ciurel iar unele corpuri (neclasate) ale fabricii Glucoza sint in curs de demolare. Situatia economica a multora dintre societatile ce detin patrimoniu industrial le determina pe acestea fie sa abandoneze sau sa vinda patrimoniul a carui intretinere este prea costisitoare, fie sa-l „refunctionalizeze” cu investitii distructive ieftine si de slaba calitate, pentru a-l inchiria.