Gimnastică - Nadia Comăneci

Argument

Am ales această temă deoarece gimnasta Nadia Comăneci a fost şi va rămâne un simbol al sportului românesc iar imaginea ei a făcut ca România să fie cunoscută în toate colţurile lumii.

Nadia Comăneci a fost prima a fost prima sportivă a epocii moderne care a obţinut scorul perfect de 10 la Jocurile Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Quebec (de şapte ori) şi a câştigat trei medalii de aur (individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (echipă compus) şi una de bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincţia comunistă „Eroul al muncii socialiste” fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile, fiind numită „Zeiţa de la Montreal”.

Capitolul 1. Gimnastica

Introducere

Termenul de gimnastică vine de la cuvântul grecesc „gymnos” care înseamnă gol, dezbrăcat, deoarece grecii executau exerciţiile fizice în „palestrele” şi „gimnaziile” lor, fără îmbrăcăminte.

Trecând prin treptele de evoluţie ale societăţii, gimnastica s-a confundat cu educaţia fizică şi a evoluat din cele mai îndepărtate timpuri şi până în prezent. Astfel egiptenii preconizau o educaţie fizică armonioasă, pentru formarea multilaterală a omului, prin practicarea exerciţiilor fizice, muzicii şi a dansului. Hinduşii dădeau o importanţă deosebită exerciţiilor fizice având un sistem de gimnastică şi educaţie fizică denumit „Pranaiama”. La chinezi găsim un sistem de gimnastică respiratorie recomandat ca mijloc de apărare a organismului împotriva îmbolnăvirilor, creat de medicul Kong Fu. Poporul care a acordat cea mai mare importanţă exerciţiilor fizice este cel grec. El a creat cuvântul gimnastică pentru a da un nume generic tuturor exerciţiilor fizice practicate în scopul de a contribui la întreţinerea sănătăţii, la întărirea corpului şi la înfrumuseţarea vieţii spirituale. În concepţia lor existau trei laturi: igienică, militară şi armonică. Latura militară a fost fundamentată şi practicată de spartani iar latura idealului armonic de atenieni.

Încă din perioada antică au apărut lucrări de specialitate în domeniu.Trei mari lucrări de specialitate şi-au lăsat amprenta ţinând cont de contextul istoric, social, politic

economic şi cultural. Prima lucrare este cea a lui Filostrat „De arte gymnastica” (”Arta Gimnasticii), care prezintă cu multă obiectivitate istoricul şi tehnica exerciţiilor fizice în perioada antică.

În Grecia antică filozoful idealist grec Platon menţiona în lucrările sale „Legile” şi „Republica” că gimnastica reprezintă o ştiinţă constituindu-se ca un element important în educaţia integrală a omului.

Celălalt mare filozof grec Aristotel explica în lucrarea „Politica” faptul că gimanstica era indispensabilă în procesul de educaţie integrală la toate categoriile sociale.

În perioada renaşterii Mercurialis prezintă în lucrarea „Ars Gymanstica” rolul gimnasticii în societate. Structurată pe 6 volume, autorul demonstrează faptul că gimanstica se adresează:

- oamenilor sănătoşi;

- diverselor meserii;

- celor cu deficienţe fizice.

În perioada modernă Guts Muths prezintă în lucrarea „Gimnastyk fur die jungend” (Gimnsatica pentru tineret) – scrisă în urma unui studiu de 8 ani – efectele activităţilor corporale în dezvoltarea fizică şi în latura educaţională a şcolarilor şi elevilor.

În secolul al XVII-lea apar şcoli şi sisteme de gimnastică. Cel care a inventat aparatele de gimnastică (bara fixă şi paralele) a fost reprezentatul şcolii vechi germane, Frederic Ludwig, iar cel care a pus bazele sistemului de „gimnastică suedeză” a fost P. H. Ling.

La noi în ţară se aminteşte pentru prima dată de introducerea gimnasticii ca materie de învăţâmânt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea la „Şcoala Domnească de la Sf. Sava”. Susţinătorul gimnasticii lui Frederic Ludwig a fost dascălul ardelean Gheorghe Moceanu care a înfiinţat pe lângă societatea „Tirul” prima „Şcoală de gimnastică pentru şcolari”. Astfel Gheorghe Moceanu devine primul pedagog român care a căutat să introducă exerciţiile fizice în activitatea elevilor. La sugestia sa se legiferează introducerea gimnasticii în armată, se utilizează dansurile naţionale ca mijloace de educaţie fizică, iar în 1864 se introduce gimanstica în licee ca obiect facultativ. În 1869 publică prima „Carte de gimnastică cu figuri, textu explicatoru şi un tablou de aparate”, iniţiază gimnastica acrobatică şi scrie o lucrare despre gimnastica feminină. În 1939 Dimitrie Ionescu scrie lucarea „Istoricul gimnasticei şi a educaţiei fizice la noi”. Constantin Kiriţescu (considerat părintele literaturii de specialitate) a scris în 1943 „Palaestrica” şi în 1964 „Palestrica”.

Gimnastica este un sistem de exerciţii fizice aplicat analitic sau global, care influenţează selectiv şi cumulativ aparatul locomotor.