Schi Alpin

Introducere

Dorinţa de a fi cel mai bun, de depăşirea adevărului cu un punct, un centimetru sau o secundă, a fost prezentă la om încă de la primele întreceri sportive, organizate cu mii de ani în urmă. Acum la sfârşit de secol, sportul s-a transformat dintr-un simplu răspuns la dorinţa firească de a învinge, într-un fenomen complex cu o foarte mare răspândire, cu implicaţii majore în plan social, afectiv şi chiar politic. Sportul de performanţă a devenit o adevărată ştiinţă: o ştiinţă aflată în permanenţă şi strânsă legătură cu alte ştiinţe, o ştiinţă precisă, o ştiinţă vie, mereu perfectibile ce caută să împingă tot mai sus ştacheta inepuizabilelor resurse umane, spre gloria sportivilor şi deliciul spectatorilor. Schiul alpin a cunoscut o creştere fără precedent a numărului de practicanţi atât ca mijloc de agrement, dar mai ales ca sport de performanţă. Există o adevărată politică de dezvoltare a acestui ramuri sportive, unele ţări făcând investiţii uluitoare pentru a intra în rândul naţiunilor ce se pot lăuda cu rezultate de excepţie la marile competiţii.

Pentru obţinerea rezultatelor de înaltă performanţă specialiştii din întreaga lume consideră pregătirea psihologică obligatorie în cursa pentru viitoarele medalii olimpice şi mondiale. Implicit de aici rezultă importanţa ce trebuie acordată pregătirii fizice, tehnice şi psihologice a sportivilor în vederea obţinerii unor rezultate deosebite în competiţii.

Înscris pe lista sporturilor olimpice încă de la prima ediţie a olimpiadelor de iarnă organizat la Chamonix în anul 1924 schiul alpin a cunoscut în ultimele decenii o adevărată explozie de popularitate. Cupa mondială adevăratul „circ alb” este una din competiţiile cele mai mediatizate de pe întregul pământ, lupta pentru cucerirea „Globului de cristal” (trofeul suprem) desfăşurându-se în cinci continente şi lupta pentru titlul olimpic la olimpiadele de iarnă.

Şi în ţara noastră ţară afiliată la Federaţia Internaţională de Schi de la înfiinţarea acestuia, schiul alpin a cunoscut o dezvoltare fără precedent în anii din urmă. Iar dorinţa cel mai de preţ al fiecărui sportiv şi antrenor ce-şi desfăşoară activitatea în această ramură este ca schiorii români să păşească cât mai curând pe podiumul de premiere al marilor competiţii.

CAPITOLUL I

1.1. Scurt istoric al schiului alpin

Cele mai vechi schiuri, descoperite în Suedia, cu o vechime de aproximativ 4500-5000 de ani, se alătură descoperirilor făcute în Norvegia, aproape de Cercul Arctic, care evidenţiază gravuri înfăţişând oameni pe schiuri. Prima utilizare a schiorilor este datată în Scandinavia, ca mijloc de transport, iar mai târziu în secolul XIII, schiurile se vor utiliza în scop militar.

Ca mijloc de recreaţie, schiul are origini mai recente, neexistând date care să confirme acest lucru, decât în prima jumătate a secolului XVIII. Una din primele competiţii cunoscute a fost una de cross-country (schi fond) şi s-a desfăşurat în Troms, Norvegia, în 1843. Prima competiţie de anvergură s-a desfăşurat la Kristiansand, tot în Norvegia, în 1861, iar primul concurs internaţional are loc lângă Christiania (actualul Oslo), în 1892. Săriturile cu schiurile apar graţie lui Sondre Norheim, în 1840, iar primele competiţii au loc în 1860. Norheim şi-a adus contribuţia şi la construirea primului mecanism de prindere a bocancilor de schiuri. Austriacul Mathias Zdarsky a continuat ideea lui Norheim construind primele legături pentru schiul alpin. Tot el a pus bazele primului sistem metodic de învăţare a tehnicii de schi. Responsabili pentru răspândirea schiului în lume au fost emigranţii norvegieni, care la jumătatea secolului XVIII s-au stabilit în Germania, America de Nord, Australia şi Noua Zeelandă. În 1890 exploratorul norvegian Fridtjof Nasen publică o lucrare în care descrie expediţia pe schiuri din 1888, din Groenlanda. Realizarea acestuia a contribuit oarecum la popularizarea şi răspândirea schiului în lume.

Odată cu apariţia sa în Europa schiul a evoluat foarte mult, constatându-se că tehnicile folosite de scandinavi nu erau utilizabile în Alpi datorită reliefului specific. Astfel, tehnica a suferit o primă modificare care a generat apariţia schiului alpin.

Inspiraţia din cartea lui Nosen, elveţianul Christoph Iselin şi germanul Wilhelm Paulcke, organizează prima expediţie de tură a alpilor elveţieni în anul 1890.

În Europa, interesul pentru munte şi alpinism a generat dezvoltarea unei infrastructuri care a influenţat considerabil turismul din zonă. Iau naştere astfel centre de schi cu tradiţie: Chamonix, Davos, Saint Moritz. Odată ce schiul a devenit popular, aceste centre turistice au rămas deschise şi pe perioada de iarnă. Începând cu anul 1860 se atestă înfiinţarea, unor cluburi de schi pe tot cuprinsul Europei.

În Statele Unite schiul apare după 1800 în regiuni ca Wisconsin şi Minnesota, unde se regăsesc comunităţi de scandinavi. Sportul s-a bucurat de o mare popularitate în California, unde în 1854 se construieşte prima fabrică de schiuri.

Dezvoltarea mijloacelor mecanice de urcare (si-lifturi, teleski, etc.) are loc după 1930 şi face ca sportul alb să devină mult mai accesibil. Prima telecabină este construită în Elveţia, la Davos, în 1934.