Studii asupra îndemânării specifice în jocul de fotbal

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Jocul de fotbal, joc ce se dispută de aproape un secol si jumătate este un sport de echipă care a cucerit lumea întreagă de aşa manieră încât se poate spune, fără teama de a greşi, că nu mai există nici un spaţiu pe acest uriaş glob al nostru, unde obiectul rotund din piele şi caucic să nu fie jucat cu pasiune.

Există şi alte jocuri de echipă în care este disputată o minge: handbalul, rugby-ul, baschetul. Deşi bine răspîndite în lume, aceste sporturi de echipă cu mingea rotundă sau ovală (în unele ţări figuâind ca sporturi de bază), au fost depăşite ca importanţă şi ca atractivitate în majoritatea ţărilor lumii. In prezent există pe glob mai multe milioane de jucători legitimaţi care practică jocul de fotbal, într-un cadru organizat, competiţional şi alte milioane de jucători ocazionali care joacă fotbal, cu aceeaşi sau mai mare pasiune, în special copii, în curţile şcolilor, pe terenuri virane, pe străzi, etc.

Este greu de stabilit care sunt cauzele care au dus la acest imens interes pentru acest joc, interes crescut progresiv de la jumătatea secolului trecut şi până astăzi, când fotbalul nu mai este demult un simplu joc, ci o mare problema socială care dictează plăcerea de a trai sau nivelul de viaţă al unei imense categorii de oameni şi care este în stare să scoată pe străzi in marile oraşe ale lumii zeci şi sute de mii de oameni, care să se bucure în delir sau să plângă cu lacrimi, în funcţie de victoria sau infrângerea echipei favorite. In orice caz una din principalele cauze ale dezvoltării şi îndrăgirii atât de exagerate a acestui sport a fost faptul ca acel obiect rotund, acea sferă (descoperire a epocilor preistorice), a fost jucată cu piciorul/picioarele fiind membre ale corpului uman cu mai puţină dexteritate şi precizie decât mâinile. Pentru acest motiv jucarea mingii cu piciorul, la un nivel tehnic mai ridicat, a constituit, din ce în ce mai mult, o plăcere deosebită pentru practicanţi şi un spectacol agreabil pentru privitori

Evoluţia jocului de fotbal cunoaşte în zilele noastre o intensa acceleraţie, similară dealtfel celorlalte sectoare ale vieţii sociale, o acceleraţie sesizabilă concret în ultimii 20-25 de ani şi care reprezintă efectul, pe plan sportiv-fotbalistic, al progresului rapid al ştiinţelor generale şi speciale, a spiritului de competitivitate sporit pe care îl manifestă omul modern, al tendinţelor sale de afirmare natională si internatională a valorilor. Alături de aceste condiţii externe, stimulatoare ale dezvoltării sale, fotbalul a evoluat în aceeaşi măsură şi datorită acumulărilor înregistrate în continutul şi în factorii săi componenţi, în pregătirea fizică, pregătirea tehnică, pregătirea tactica, pregătirea psihologică şi pregătirea teoretică.

Incepând de prin anul 1950 aceşti factori supralicitaţi pe rând, dezvoltaţi şi accentuaţi până la limitele relative ale momentului, s-au stimulat reciproc în dezvoltare, unii pe seama altora, când pregătirea tehnică şi tactică pe seama celei fizice şi celei teoretice, când toate pe seama angajării psihice. Scoli de fotbal şi echipe, din dorinţa afirmării şi câştigării pozitiilor de frunte ale clasamentelor internaţionale, au găsit permanent zone neexploatate, fie ale tehnicii, ale tacticii, ale pregătirii fizice, ale cunoştinţelor teoretice, care să le asigure pentru moment întâietatea. Concepţia de joc a echipelor a evoluat de-a lungul timpului in functie de noile cerinţe ale jocului.

In ansamblul evoluţiei factorilor de joc, a jocului însuşi, în cadrul permanentelor schimbări de orientare şi accent, pregătirea fizică a reprezentat un element de progres pentru ceilalţi factori ai antrenamentului.

Un element de structură foarte important al pregătirii fizice este reprezentat de calităţile motrice forţa, viteza, rezistenţa, îndemânarea şi mobilitatea.