Tenisul de Câmp și Ilie Năstase

Argument

Tenisul de câmp este unul dintre cele mai frumoase sporturi, oferind un spectacol de mare virtuozitate, măiestrie şi artă. El a ajutat la cunoaşterea ţării noastre, ducând faima acestei discipline în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, ridicând sportul romanesc pe cele mai înalte culmi ale gloriei.

Ce ar trebui să însemne tenisul de câmp pentru romani? Am putea răspunde, fără modestie: mândrie şi satisfacţia că suntem cei mai buni. Povestea frumoasă a început cu Ilie Năstase, şi continuă şi astăzi. Tenisul este, indiscutabil, marea lui pasiune şi asta se vede în tot ceea ce a făcut. Ilie Năstase! Un nume care nu are nevoie de prezentare.ÎL ştim cu toţii: este cel mai mare jucător roman de tenis , şi acum încă este unul dintre cei mai îndrăgiţi tenismeni din lume, performanţele lui fiind greu de egalat.

Am ales tenisul de câmp ca şi subiect de referat deoarece încă din perioada antică au apărut lucrări de specialitate în care a fost abordată problematica domeniului.

Tenisul, că joc sportiv, îşi are originea, fireşte , în jocurile simple cu mingea. A apărut aproximativ acum 100 de ani, fiind deci un joc relativ tânăr.

Vechea denumire “Jocul cu palma” primeşte accepţiuni diferite de la ţară la ţară, astfel în Anglia, ţara de origine, jocul primeşte denumirea de tenis, denumire valabilă şi astăzi.

În 1884, se precizează dimensiunile terenului şi fixarea regulilor de joc, reguli ce sunt modificate pe parcursul timpului.

În 1887 are loc primul campionat de la Wimbledon, iar în 1900 se înfiinţează Cupa Davis.

Activităţile de educaţie fizică şi sport se precizează sub forme foarte variate, atât a structurii motrice cât şi din punct de vedere al particularităţilor funcţionale. Ele au funcţionalităţi biologice, psihologice şi sociale, satisfăcând nevoile vitale ale creşterii şi dezvoltării fiinţei umane.

Activităţile corporale sunt activităţi sociale complexe ale căror funcţii trebuie privite în raport cu direcţiile esenţiale ale efectelor lor asupra dezvoltării, perfecţionării şi valorilor capacităţilor umane fizice şi psihice.

.Elementele de referinţă ale sportului trebuie concepute şi prospectate în mai multe direcţii: dezvoltarea fizică armonioasă; priceperi, deprinderi şi calităţi motrice menite să opţioneze randamentul omului în procesul de învăţătură şi producţie, precum şi posibilitatea de a-şi organiza util timpul liber; cunoştinţe şi capacităţi organizatorice şi tehnice necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor independente şi colective; calităţi şi comportamente morale, intelectuale şi estetice şi caracteristice omului societăţii democrate.

Tenisul de câmp a devenit perfect echilibrat, cu valenţe deosebite ofensive, foarte colectiv, cu un ritm diversificat pe fondul unei pregătiri atletice complete; cu angajament fizic total. Acest joc solicită în mare măsură manifestarea factorului fizic determinat de conţinutul efortului depus.

Introducere

Tenisul este un joc sportiv care se impune prin frumuseţea şi spectaculozitatea să. Mişcările sportivilor au graţie şi ritm, sunt armonioase şi precise în ciuda marelui efort la care sunt supuşi.

Marea să atractivitate consta în faptul că este accesibil la orice vârstă, partenerii de joc se pot alege între ei în funcţie de preferinţe său nivel de pregătire. El presupune calităţi ca: perspicacitate, curaj, îndemânare, reflex, viteza, forţa etc.

Primele menţiuni despre începuturile acestui sport atesta existenţa sa în secolul al Xll-lea. Atunci, călugări francezi jucau mingea cu mâna, la perete sau peste o frânghie – acest mod de distracţie se numea “jeu de paumme” – jocul cu mâna. Nefiind prea confortabil să loveşti mingea cu mâna (mingea era din lemn), au început să se folosească mănuşi de piele, apoi o lopăţică căreia i-a fost ataşat un mâner – prima rachetă de tenis.

Jocul a devenit din ce în ce mai popular şi a fost adoptat de nobilimea franceză şi de familia regală – secolele XV – XVI. Terenul de joc se afla în spaţiu închis, iar mingea se juca şi cu peretele – acest tip de tenis se numeşte “real tennis” şi încă se mai practică pe astfel de terenuri.

Se presupune că tenisul s-a jucat mai întâi în mediul de la curţile regilor Franţei şi Angliei. Răspândirea sa în rândul populaţiei s-a datorat invenţiei cauciucului, care a permis ca mingea elastică să fie jucata pe orice teren şi nu numai în săli unde se juca cu mingi de piele umplute cu câlţi şi par.

Din anul 1870, tenisul a început să-şi desăvârşească forma pe care o cunoaştem şi noi în prezent, fiind denumit iniţial «lawn-tenis» (tenis de câmp, în englezeşte) spre a-l deosebi de cel vechi numit «jeu de paume» (joc cu palma - în franceză).

Etimologia cuvântului «tenis», provine de la francezul «tenez» (ţine!) cu care jucătorii îşi anunţau adversarii că aruncă mingea pentru serviciu şi pe care englezii, preluând în secolul XV «jocul cu palma», l-au numit «tennis».

Denumit multă vreme şi «sportul alb» (datorită echipamentului alb obligatoriu al sportivilor), tenisul cunoaşte, după 1968, introducerea echipamentului colorat, care a trebuit să fie acceptat şi de către organizatori, mai ales datorită transmisiunilor televiziunii.

Tenisul ca sport modern are două origini. Între anii 1859 şi 1865, Harry Gem şi prietenul său Augurio Perera au dezvoltat un joc care combina elemente de rackets şi jocul spaniol pelota.În 1874, împreuna cu doi doctori de la Warneford Hospital, au fondat primul club de tenis din lume pentru a juca pelota pe gazonul din spatele hotelului Manor House.