Amplificatorul de Radiofrecvență

Instalatia de receptie este formata din trei parti componente: sistemul de antena fideri, radioreceptorul (receptorul) si dispozitivul final. (figura1)

Radioreceptorul (R) amplifica, transforma si prelucreaza oscilatiile de radiofrecventa primite de la sistemul de antena-fideri (SAF), extrage, amplifica si prelucreaza informatia pentru a fi redata sub o anumita forma de dispozitivul final (DF). Dispozitivul final poate reproduce sau înregistra informatia transmisa.

Fig.1 Schema instalatiei de receptie

a. PRINCIPALELE FUNCTII ALE RADIORECEPTOARELOR

Functia de selectie sau selectivitatea receptorului are la baza în general, diferenta ce exista între spectrul semnalului util si cel al parazi¬tilor.

Fig.2 Schema bloc a unui radioreceptor

Radioreceptorul trebuie sa extraga informatia de pe semnalul purtator de radiofrecventa pentru a o aplica DF în vederea redarii sale. Aceasta operatiune se numeste detectie si constituie cea de-a doua functie principala a radioreceptorului. Pentru realizarea sa, radioreceptorul este prevazut cu un etaj neliniar, specific tipului de modulatie a semnalului receptionat, denumit detector.

Puterea în antena corespunzatoare semnalului util este în general foarte mica în comparatie cu cea necesara func¬tionarii normale a dispozitivului final. De aici rezulta cea de a treia functie principala a unui radioreceptor si anume — amplificarea.

Functia de amplificare se realizeaza cu ajutorul etajelor amplifica¬toare, care permit transferul energiei de la surse locale de alimentare ale elementului la fluxul de purtatori comandat de semnalul receptionat. Amplificarea poate fi facuta pîna la detector, deci în radiofrecventa, sau dupa detector, adica pe frecventa de modulatie (figura 2).

Amplificatoarele de radiofrecventa (ARF) sunt de frecventa înalta (pîna la 30 MHz) sau foarte înalta, functie de gama de frecvente în care lucreaza radioreceptorul, iar amplificatoarele pe frecventa de modulatie (AFM) pot fi de joasa sau video frecventa.

Amplificatoarele de radiofrecventa. avînd ca sarcina circuite osci¬lante, acordate pe frecventa semnalului receptionat, vor contribui evident si la îmbunatatirea functiei de selectie, ca urmare, împreuna cu CI, ele for¬meaza blocul de selectie sau selectorul radioreceptorului.

b. SCHEME-BLOC

Schema bloc prezentata în figura 2 este cea mai simpla schema dupa care poate fi realizat un radioreceptor. Radioreceptorul construit dupa o asemenea schema se numeste cu amplificare directa. Sensibilitatea sa este redusa deoarece numarul de etaje amplificatoare este relativ scazut. În blocul de radiofrecventa nu pot fi folosite mai mult de doua etaje, în scopul de a nu se complica acordul în gama si a asigura functionarea stabila (evi¬tarea intrarii sale în oscilatie). Redus este si numarul etajelor din blocul AFM, pentru a se evita aparitia distorsiunilor de neliniaritatc.

Selectivitatea sa este de asemenea slaba, deoarece ca urmare a numa¬rului mic de circuite oscilante continut de ARF, curba de rezonanta are un coeficient de dreptunghiularitate mult diferit de unitate.

Din acest motiv în limite de frecvente destul de largi, selectia este mai mult de amplitudine, decît de frecventa. Evident ca din acest motiv si fidelitatea va fi puternic influentata. Fidelitatea este redusa si datorita faptului ca semnalul aplicat detectorului nu poate atinge valori pentru care dioda sa se comporte pe timpul conductiei ca un element liniar. Detectia fiind parabolica, la iesirea detectorului apar si alte componente în afara celor continute de informatia transmisa, care va fi deci reprodusa distorsionat.

Datorita acestor dezavantaje, majoritatea radioreceptoarelor actuale se construiesc dupa schema superheterodina (figura 4).