Proiectarea Amplificatorului Acordat cu Filtru LC de Frecvențe Înalte

Capitolul I.NOŢIUNI DE BAZĂ DESPRE RECEPTOARELE RADIO

Receptoarele radio sunt formate dintr-un un ansamblu de circuite electronice destinate recepţionări semnalelor de radiofrecvenţă, prelucrării acestora prin selecţie, amplificare, decodare, demodulare şi conversie, în scopul redării informaţiei sonore. Perfecţionarea dispozitivelor electronice şi a tehnologiei de realizare a circuitelor electronice (LSI şi VLSI) a permis evoluţia şi diversificarea tipurilor constructive de radioreceptoare. Multe din realizările actuale conţin în esenţă aceleaşi blocuri funcţionale, doar că ele au fost îmbunătăţite cu bucle de automatizare (RAA, CAF), instrumente indicatoare de nivel, panouri elegante pentru controlul funcţionării şi pentru efectuarea de reglaje, în spatele cărora se află circuite de tip microcontroler. Din punct de vedere al evoluţiei constructive şi al performanţelor atinse generaţiile de radioreceptoare trecute şi prezente pot fi grupate în următoarele faze:

Fază I: - radioreceptorul cu tuburi electronice, masiv, mare consumator

de energie, inerent staţionar, calitate bună, panou de acţionare mecanic, preţ de excepţie. Fidelitatea receptorului, exprimată prin gradul de inteligibilitate, era determinată în mare măsură de caracteristicile difuzorului.

Fază II: - radioreceptorul cu tranzistoare. În această fază este realizat aparatul radio portabil caracterizat prin consum redus, fiabilitate mai mare ceea ce l-a plasat pe locul 1. Raportul performanţe – preţ al aparatelor de radiorecepţie a crescut continuu odată cu progresul tehnologic de fabricare a componentelor şi circuitelor electronice specializate.

Fază III A: - radioreceptoare cu tranzistoare şi circuite integrate în calea de

semnal.

Faza III B: - funcţiile complete ale radioreceptorului fiind integrate, preocupările constructorilor se îndreaptă către dotarea setului cu facilităţi auxiliare de comanda şi control. Se pune problema fidelităţii reproducerii şi a funcţionării corecte prin afişaje de acord optim sau nivel de câmp. Radioreceptoarele sunt prevăzute cu „muting” pe raport semnal - zgomot sau pe deviaţia de frecvenţă, precum şi cu circuite de acord automat Decodarea stereo capătă o larga răspândire. Filtrele ceramice pentru frecvenţa intermediară (FI) sunt omniprezente.

Fază IV: - se păstrează facilităţile "artificiale" menţionate mai sus, dar sunt

modernizate unele elemente standard din structura receptorului pentru îmbunătăţirea performanţelor prin utilizarea circuitelor integrate LSI şi VLSI la această structură. Prelucrarea numerică şi circuitele DSP (Digital Signal Processing) în radioreceptoare au adus acestora posibilităţi noi. În prezent, cele mai răspândite receptoare radio sunt cele la care informaţia se extrage dintr-un semnal cu frecvenţă fixă, denumită frecvenţă intermediară. Frecvenţa intermediară este obţinută prin mixarea semnalului de radiofrecvenţă corespunzător postului de emisie cu semnalul generat de către oscilatorul local. Aceste radioreceptoare sunt denumite receptoare superheterodină [NIC00], receptoare prevăzute cu circuite de reglare automată a amplificării (RAA şi CAF) în vederea îmbunătăţirii caracteristicilor de funcţionare şi a indicilor de calitate. Progresele din domeniul tehnologiei electronicii au permis realizarea de receptoare radio cu caracteristici tehnice tot mai performante.

Receptoarele radio pot fi clasificate astfel:

a) Din punct de vedere al benzi de frecvenţă în care receptoarele pot efectua

recepţia, acestea pot fi destinate recepţionării unuia sau mai multor domenii de

lungimi de undă standardizate:

-Receptoare radio pentru unde lungi UL;

-Receptoare radio pentru unde medii UM;

-Receptoare radio pentru unde scurte US;

-Receptoare radio pentru unde ultrascurte UUS.

b) Din punct de vedere al tipului de modulaţie utilizat pentru codificarea informaţiei, receptoarele radio pot fi grupate în :

-Receptoare radio pentru semnale AM, receptoare ce lucrează în domeniul undelor lungi, medii şi scurte;

-Receptoare radio pentru semnale FM (monofonice sau stereofonice), receptoare ce lucrează în domeniul undelor ultrascurte;

-Receptoare radio pentru semnale AM şi FM (monofonice sau stereofonice), receptoare care pot acoperii întreaga gamă de lungimi de undă şi care au cea mai largă răspândire.

c) Din punct de vedere al destinaţiei receptoarele radio pot fi grupate în două categorii:

-Receptoare radio de radiodifuziune, receptoare destinate recepţiei programelor de radiodifuziune;

-Receptoare radio profesionale, receptoare destinate comunicaţiilor speciale: telefonie, aviaţie, marină, spaţiale, etc.