Afinul

Afinul

=Vaccinium myrtillus=

Increngatura: Angiospermatophyta

Clasa: Dicotiledonate

Ordinul: Ericales

Familia: Ericaceae

Gen si specie: Vaccinium myrtillus

1. Descrierea speciei:

Această plantă demimuntoasă, din a Ericaceelor familie aleasă, se simte în ţeara noastră ca la ea acasă. Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine. Afinul este un semiarbust inalt pana la 30-50 cm, cu tulpini taratoare, muchiate, subtiri si verzi si cu ramuri opuse, verzi, cu marginile costate. Este ramificat, cu, frunze scurt-petiolate, ovale, mici si verzi, flori rareori duble, roz, cu petale unite, solitare, hermafrodite, pendente, avand caliciul gamosepal, corola globulos-urceolata; androceu din zece stamine si fructe de forma unor bobite negre-albastrui, brumate cu diametrul de 0,5 - 0,6 cm, care contin un suc negru-violaceu. Fructele ajung la maturitate in lunile august-septembrie, avand gustul dulce-acrisor. Frunzele cad toamna. Ele sunt alterne, de forma ovala, glabre, lungi de 1-3 cm, cu marginea dintata marunt, prezentand un petiol scurt.

Florile sunt de forma globuloasa, de culoare alb-roz, corola terminandu-se in 5 dinti. Fructele sunt rotunde, zemoase, de culoare neagra-albastruie continand numeroase seminte marunte. Sucul lor este violaceu-purpuriu, gustul dulce acrisor-aromat. Afinul infloreste in lunile mai-iunie. Creste in regiunea de munte prin taieturile de paduri, mai ales prin goluri alpine, in asociatie cu merisorul, unde formeaza tufarisuri compacte si intinse. Frunzele şi fructele de afin sînt folosite de secole pentru efectele terapeutice pe care le are asupra sănătăţii umane. Ceaiurile şi sucurile de afine reprezintă o sursă extrem de bogată de vitamina A şi C, dar şi de nutrienţi precum flavonoide şi antocianine, care protejează organismul uman împotriva diabetului şi bolilor de inimă.

Prefera temperaturi moderate. Iarna rezista pana la -20°C. Se comporta bine in zonele cu precipitatii medii anuale cuprinse intre 800-1000 mm. Rezistent la seceta ; seceta prelungita are efecte negative asupra cresterii si fructificarii. Excesul de umiditate provoaca caderea frunzelor. Suporta semiumbra. Fructifica abundent in locuri bine luminate, pe versantii cu expozitie sudica. Sensibil la vant. Creste pe soluri acide, suficient de profunde, bine structurate, cu un continut ridicat de humus, avand pH-ul cuprins intre 4,2 - 4,8 si un drenaj bun.

In traditia populara: este pretuit pentru fructele sale dulci-acrisoare, la culesul carora in iunie-iulie, se folosesc in multe parti piepteni speciali.

Din afine se prepara bauturi racoritoare si alcoolice (sirop si afinata) si produse alimentare (gem, marmelada) Sucul din fructe se folosea la colorarea vinurilor, iar in trecut se folosea la vopsitul firelor si tesaturilor.

In zonele montane, fructele uscate sau plamadite in rachiu se intrebuintau in mod curent contra diareei. Din ramurile cu frunze, lasate sa se usuce, uneori in amestec cu alte plante, se preparau ceaiuri nu numai pentru diaree, dureri de stomac, crampe ci si in boli de piept si de inima. In unele parti contra diareei se faceau turte din afine si faina din samburi de masline, care se dadeau bolnavului sa le manance, fierte in amestec cu frunze de mesteacan, laur (Datura stramonium) si traista ciobanului, se foloseau contra diabetului..

In dermatologie se utilizeaza frunzele si fructele afinului, care se recolteaza in lunile august-septembrie. Frunzele se usuca in straturi subtiri, in locuri aerisite si uscate si se pastreaza ulterior in saculeti de panza sau in pungi de hartie. Fructele se desprind de frunze prin scufundarea intr-un vas cu apa, se zvanta la soare si se aseaza pe policioare se plasa. Se depoziteaza in incaperi aerisite, fara praf, incalzite, smochinindu-se. Se muta ulterior in pungi sau saculeti de hartie.

Frunzele au efecte antidiabetce, astringente, antidiareice, antiseptice urinare, usor diuretice, iar fructele se folosesc in alimentatie in tratarea diabetului zaharat complicat, afectiunilor dermatologice, tulburarilor circulatorii periferice, uretritelor, somatitelor, eczemelor, ulceratiilor cronice sangerande.

2. Cind si cum se recolteaza:

De la afin, in scopuri terapeutice se folosesc doar frunzele si fructele, recoltate separat, in luna august. Frunzele se usuca impreuna cu ramurile, in snopi mici, in loc aerisit, lipsit de umezeala, apoi se separa de ramuri pastrindu-se in pungi de hirtie sau in saculete de pinza. Se usuca la umbra, in strat subtire. Uscarea artificiala la 35-40°C. Fructele se recolteaza cand ajung la maturitatea fiziologica, in iulie-august. Se usuca pe rame cu plasa de sarma galvanizata, in incaperi aerate, bine incalzite. Uscarea artificiala, la 60-70°C. Fructele se separa de frunze, dupa cules, prin scufundarea lor intr-un vas cu apa, apoi se zvinta la soare si se pun la uscat pe policioare bine aerisite, uscate, fara praf.

Mladitele de afin trateaza bolile de ochi si diverse afectiuni digestive. Iar frunzele si fructele contin o substanta asemanatoare cu insulina.

Din mladitele recoltate la inceputul primaverii si puse proaspete la macerare in solutie hidro-glicero-alcoolica se obtine un extract numit gemoderivat.

3. Afinele scad glicemia

Datorita mirtilinei, care este considerata insulina vegetala, atat frunzele, cat si fructele de afin au efecte hipoglicemiante. Din frunze se poate face o infuzie indulcita cu miere sau zaharina, din care se beau zilnic 1-1,5 l. Este buna in caz de cistita, diabet zaharat si ca protector vascular capilar. De asemenea, decoctul din frunze ajuta, prin gargara, in afectiuni buco-faringiene. In vindecarea arsurilor se aplica pe locul bolnav comprese cu frunze. Afinele se folosesc in diabetul zaharat, complicat cu afectiuni dermatologice (candidoze, prurigo diabetic, ulceratii trofice), in tulburari circulatorii, uretrite, stomatite, eczeme, cuperoze.