Merișorul

Merișorul

1. Istoric

Indienii americani s-au bucurat de afine fierte și îndulcite cu miere sau sirop de artar, o reteta cu cu sos de afine, care a fost probabil un tratament stravechi. Până la începutul secolului al 18-lea, tartele din fructe de padure rosii au fost deja exportate în Anglia de către coloniști. Merisoarele au fost, de asemenea, utilizate de către indieni in scop decorativ, ca o sursă de vopsea roșie, și ca medicament, ca o cataplasma pentru rani, deoarece nu numai că aveau proprietati astringente si ajutau la oprirea sângerarii, dar aveau, de asemenea, si efecte antibiotice, care au fost decoperite mai tarziu.

În ceea ce privește clasificările științifice, unul din tipurile cele mai frecvente de merișoare este Vaccinium oxycoccos, uneori menționate ca afine europene. Această specie de afine roșii este originară din emisfera de Nord și s-a constatat că nu se întâlnește numai în Europa de Nord, ci, de asemenea, în Asia de Nord și America de Nord. Un alt tip comun de merișor este Vaccinium macrocarpon- cu fructe mai mari, mai frecvent intalnit de-a lungul părții de est a Statelor Unite ale Americii și în Canada. Aceasta este specia de afine cea mai larg cultivată în scopuri comerciale. Vaccinium microcarpum este o specie de afine mai mici, care este cel mai des întâlnită în Europa de Nord și Asia de Nord.[11]

Merișorul american (merișor, denumirea latină Vaccinium macrocarpon) este unul dintre cele trei fructe indigene din America de Nord (pe lânga afine negre și struguri). Indienii aborigeni consumau mai ales merișorul, pe care îl zdrobeau pentru a obține o pastă, dar îl foloseau la fel de bine și ca vopsea sau medicament. Deja coloniștii timpurii au descoperit că dacă fierb fructul de merișor în sirop de arțar, atunci acest fruct amărui se transformă într-un sos dulceag, care este un ingredient excelent pentru carnea prăjită.[16]

2. Generalități

Merișorul este un arbust nu mai înalt de 20 de cm, cu fructe mici și roșii, bogate în zaharuri, acizi, citric și lactic, proteine, vitamine, dar și uleiuri și săruri minerale, care au darul de a întări imunitatea, au efecte antiinfecțioase și protejează rinichii. Merișorul crește și la noi, în zona de munte, și rezistă la condiții meteo dintre cele mai vitrege și, daca-i consumi fructele și frunzele vei deveni și tu la fel de puternic și vei face față fără probleme vitregiei vremurilor de iarnă. [1]

Denumire științifică: Vaccinum vitis idaea

Denumire polulară: merişor, coacăz de munte, pomuşor, afin, afin roşu, , coacăz, bujor

Habitat: merișorul crește la altitudine mare , în pajiști alpine sau alunișuri.

Părțile utilizate: frunzele

Acțiune: antiseptic urinar, antiinflamator, diuretic, diaforetic (provoacă transpirația), astringent.[3]

Merişorul este un arbust sub formã de tufã, înalt de pânã la 30cm. Creşte în zonele de munte, la peste1.300 m altitudine, pe pajişti şi în luminişuri. Are tulpini ramificate şi frunze alungite, mai rotunjite spre vârf, mai închise la culoare pe faţă superioarã. Florile cresc pe vârfuri, grupate câte douã-trei, au formã de clopoţei şi culoare alb-roz,cu câte cinci petale unite.

Ele sunt consumate proaspete, uscate sau sub formă de suc; se folosesc şi la prepararea de capsule şi tablete.[2]