Relația Lexic Comun - Lexic Specializat cu Aplicație la Domeniul Medical

ARGUMENT

Lucrarea de fata îsi propune evidentierea relatiei ce se stabileste între ceea ce numim lexic comun sau general (este vorba despre considerarea acestuia din perspectiva oricarui vorbitor de limba româna ) si lexicul sau terminologia de specialitate, oprindu-ne, în speta, asupra limbajului medical.

Analiza noastra are în vedere aspectul reversibil al relatiei limbaj uzual / limbaj de specialitate, pentru ca ambele compartimente ale lexicului interactioneaza si se completeaza reciproc, contribuind la îmbogatirea si înnoirea exprimarii.

Lucrarea are la baza un corpus de exemple analizate dintr-o perspectiva complexa (lexicologica, lexicografica si stilistica). Cercetarea a urmarit relatia teoretic/practic, pe care o consideram esentiala într-o lucrare referitoare la un compartiment atât de mobil si de dinamic cum este vocabularul (lexicul) unei limbi.

Finalitatea cercetarii noastre vizeaza o mai buna cunoastere a terminologiei medicale, perfectionarea modalitatilor de explicitare a sensului in dictionarele generale si “profesionalizarea” discursului de popularizare.

CAPITOLUL I

CARACTERIZARE GENERALA A TERMINOLOGIILOR

(în relatie cu pragmatica discursului stiintific)

1. Dezvoltarea culturala a societatii, situarea unui grup de vorbitori într-un anumit domeniu de activitate sunt principalii factori extralingvistici care au determinat aparitia stilurilor functionale ale limbii române. Aspectul cult al limbajului scris dezvolta patru stiluri functionale corespunzând la patru domenii principale ale culturii moderne. Între acestea ne intereseaza stilul stiintific, pe care îl putem defini ca fiind expresia întrebuintarii limbii în domeniul cunoasterii stiintifice a lumii. Acest stil reprezinta un “termen- extrema”1 al registrului stilistic al limbajului scris, opus stilului beletristic, celalalt termen-extrema2, expresie a întrebuintarii limbii în domeniul cunoasterii artistice a lumii.

Fiecare dintre aceste stiluri functionale îsi dezvolta o terminologie 3 specifica.

1.1.Conceptul de terminologie este utilizat cu mai multe sensuri independente, care nu sunt întotdeauna clar delimitate. Precizarea acestor interpretari este destul de importanta mai ales ca majoritatea cercetatorilor recunosc rolul limbilor naturale si , în special , rolul lingvisticii în functionarea terminologiilor, chiar daca acest rol este inegal în functie de fiecare terminologie.

Conceptului de terminologie i se atribuie 4 câteva valori importante.

1.1.1.Limbaj specializat sau sistem stiintific care utilizeaza o terminologie5 si alte mijloace lingvistice pentru a realiza o comunicare de specialitate non-ambigua cu functia majora de a transmite cunostinte într-un domeniu particular de activitate profesionala.

1.1.2.Ansamblu de termeni sau cuvinte specializate apartinând unui subsistem lingvistic, termenii caracterizându-se prin univocitate, non-ambiguitate si relatii lexico-semantice proprii.

1.1.3.Conceptul de terminologie este utilizat si cu sensul de stiinta interdisciplinara , preocupata de problemele generale ale terminologiilor6 , care analizeaza logica cunostintelor , ierarhia conceptelor, codajul lingvistic si nonlingvistic si problemele creatiei de cuvinte necesare stiintelor si tehnicii.

Vom distinge, astfel, terminologia - ca stiinta interdisciplinara (vezi interpretarea 1.1.3) de terminologii - limbaje de specialitate cu un corpus de termeni corespunzând diverselor domenii de activitate (vezi interpretarile 1.1.1. si 1.1.2.)

Interpretarea terminologiei cu primul sens presupune o abordare interna din perspectiva specialistilor7 din fiecare stiinta în parte. În schimb, interpretarea terminologiilor în al doilea sens priveste problema dintr-o perspectiva prioritar lingvistica, chiar daca reprezinta o abordare externa din perspectiva specialistilor în anumite domenii; o astfel de abordare favorizeaza trecerea spre cercetari interdisciplinare, caracteristice celei de-a treia interpretari, de larg interes în cercetarea stiintifica actuala.

Obiectul terminologiei , înteleasa ca stiinta interdisciplinara, este constituit de elaborarea unor teorii contextuale care sa structureze un anumit domeniu stiintific si de activitatea (descriptiva, normativa si lexicografica) de stabilire a termenilor specifici.

1.2.Termenul este un element al unei terminologii sau al unui limbaj

specializat, reprezentând denumirea cunostintelor din acest domeniu. Termenii sunt unitati ale cunoasterii cu un continut stabil. Ca semn lingvistic, termenul este realizat dupa formula: T(termen)=D(denumire)/N(notiune)=semnificant(forma externa)/semnificat (continut notional )

În cadrul comunicarii si cunoasterii stiintifice, semnul lingvistic9 se impune protagonistilor doar din punctul de vedere al relatiei cu obiectul enuntului. El serveste exclusiv pentru transmiterea cât mai exacta a unei informatii stiintifice ; el este emis si receptat , nu destinat. Receptorul nu este un destinatar în functie de care emitatorul sa-si organizeze în mod diferit enuntul.10

Revenind la formula termenului ca semn lingvistic, se poate afirma ca relatia dintre D(denumire) si N(notiune) este reflexiva si biunivoca pentru un termen dat. Astfel, caracteristicile unui termen sunt: univocitatea , monoreferentialitatea si precizia. Termenii se obtin prin aplicarea unei denumiri unui anumit concept si printr-o procedura de lexicalizare naturala sau artificiala.11Prin raportare la discursul stiintific12 este necesar de amintit ca, pe lânga alte conditii pe care le are de îndeplinit , un termen trebuie sa fie foarte clar identificat în contexte (extralingvistice si lingvistice).