Termeni juridici uzuali în limbile română și franceză

INTRODUCERE

Actualmente, când tot mai mult tindem să ne integrăm în standardele europene, din punct de vedere juridic, socotind că originea noastră este latină, o importanţă deosebită capătă problema studierii terminologiei naţionale . Lingviştii şi specialiştii de domeniu au scopul de a investiga terminologia autohtonă, a cărei cunoaştere va facilita efectuarea traducerilor dintr-o limbă în alta , implementarea ei nemijlocită în contextele indicate. Fireşte, problema terminologiei, în general şi cea a definirii termenilor, în special, depăşeşte cadrul naţional ,devenind una internaţională. De aceea realităţile ce derivă din extinderea funcţiilor sociale ale limbii române ca limbă oficială a Republicii Moldova reflectă formarea unei asociaţii naţionale de terminologie şi a unei bănci de date termi-nologice la Chişinău.

Dacă ne referim la terminologia juridică, trebuie să spunem că ea nu a fost exami-nată detaliat, abordându-se doar tangenţial în unele articole .De aceea în lucrarea de faţă se face o încercare modestă de a studia terminologia juridică în limbile română şi franceză vizând, mai ales , aspectul ei funcţional.

Lucrarea e constituită din două capitole, incluzând şi paragrafele respective, în capitolul I vom face o privire de ansamblu asupra problemei în discuţie; vom prezenta informaţii de ordin teoretic, ce conturează tabloul general al evoluţiei terminologiei juridice,reliefând particularităţile esenţiale ale acesteia. Părerile diverse cu privire la sinonimia, antonimia şi omonimia termenilor vor contribui, fireşte, la faptul ca cititorul să examineze în mod critic problema şi să tragă concluziile corespunzătoare .

Vorbind de limbile latină şi franceză ca fundamente ale terminologiei juridice româneşti , vom releva neologismele (împrumuturile destul de numeroase şi cuvintele mult mai puţine, formate în limba română ).Un paragraf aparte al acestui capitol îl cons-tituie terminologia juridică de origine latină (cartea de căpătâi a jurisprudenței "Corpus iuris civile "scrisă de Iustinian).Vor fi analizate exemple concrete de traducere incorectă a expresiilor latineşti (de multe ori uzuale).

Alte două paragrafe din acelaşi capitol poartă un caracter aplicativ. Vom examina termeni uzuali, care în anumite texte au o nuanţă juridică. Se va face explicarea lor, prin exemple extrase din Codul de procedură civilă şi Codul de procedura penală,manuale de specialitate, în măsura posibilităţilor, se vor da mai multe definiţii, pentru ca cititorul să o poată selecta pe cea adecvată. Neavând un dicţionar explicativ de termeni juridici sau un dicţionar bilingv juridic (român - francez), în care să fie selectaţi şi elucidaţi aceşti termeni, vom apela la materialul faptologic corespunzător. La unii termeni se va da numai definiţia juridică din DEX şi se va face o prezentare succintă a semnificaţiei lor.

In cel de-al doilea capitol vom recurge la materializarea noţiunilor teoretice expuse anterior. Se va atrage atenţia, mai întâi,la întrebuinţarea termenilor în operele scriitorilor români din secolul al XIX-lea: M. Kogălniceanu, M. Eminescu, B. Şt. Delavrancea, N. Titulescu ş.a. Vom menţiona faptul că unii scriitori au fost şi excelenţi jurişti, avocaţi, diplomaţi, oratori, au vorbit o limbă frumoasă, "ca un fagure de miere", cizelată,alegând fiecare cuvânt cu migală pentru a capta publicul prin pledoariile lor .

În unul din paragrafe ne vom referi la termenii juridici utilizaţi în limbajul presei. Având în vedere că erorile de ordin stilistic sunt "un rău al vorbirii", iar tautologia e frecvent întâlnită, am considerat binevenită abordarea problemei în cauză. Tautologia este o greşeală nu numai în vorbirea curentă,dar şi în procesul traducerii. Necunoaşterea capacităţilor combinatorice ale cuvintelor constituie de asemenea o cauză a erorilor ce creează situaţii confuzie atât în exprimare, cât şi în receptarea mesajului. Limbajul juridic este unicul material din care se formează şi prin care se exprimă toate categoriile normative. Normele juridice nu pot exista decât în anumite forme lingvistice. Aducând la cunoştinţa persoanelor fizice şi juridice voinţa legislatorului, limbajul juridic influen-ţează conştiinţa oamenilor, făcându-i să se comporte în mod adecvat.

Limbajul juridic mai are o funcţie specifică, care se evidenţiază mai ales în actele juridice. Se are în vedere funcţia de a impune un anumit comportament, o anumită acţiune. De aceea un jurist trebuie să posede o înaltă cultură a iubirii, pentru că ea şi e o parte componentă a culturii juridice, fără de care nu putem vorbi de îndeplinirea funcţii-lor sale sociale. Desigur, lucrarea noastră nu pretinde la elucidarea tuturor problemelor legate de terminologia juridică.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND TERMINOLOGIA

1.1. Din istoria termenilor juridici

Se ştie că terminologia limbii române îşi are începutul în perioada secolelor al XVII -lea şi al XVIII-lea, când apar gramatici şi lucrări lexicografice. Apariţia terminologiei în diferite domenii este legată de numele ilustrului savant şi al omului politic, D. Cante-mir, care a elaborat în 1705 primul model de dicţionar explicativ, o anexă la romanul său "Istoria Ieroglifică". În acest dicţionar sânt explicaţi 280 de termeni ce se referă la diverse domenii: social-politic, filozofic, diplomatic, militar, financiar, tehnic, matema-tic, anatomic, farmaceutic. De exemplu: dialectica, sofistica, mărime, cerc, materie, astronomie, stemă, epistolă, grai, ortografie, jurământ, decret, creditor, etc. Tradiţiile iluministe ale lui D. Cantemir au fost preluate de un alt umanist, una dintre personalită-ţile de vază în problemele reorganizării învăţământului, enciclopedistul şi scriitorul Gh. Asachi, care s-a ocupat minuţios de problema terminologiei, creând prima enciclopedie românească "Lexicon de conversaţie". Este în acelaşi timp şi autorul a 7 dicţionare explicative-anexe. Aici Gh. Asachi explică o mulţime de termeni străini, domenii ale ştiinţei şi ale tehnicii, alegând o cale justă de îmbogăţire a limbii materne prin împrumu-turi din alte limbi europene, în special, din limba franceză.