Abordări comparative privind impozitarea veniturilor persoanelor fizice în țările nordice

Capitolul . Impozitarea persoanelor fizice, structura si evolutia acestora in tarile nordice

Cuvântul „impozit”, din punct de vedere etimologic, este de origine latină, provenind de la impositum, care desemna obligaţie publică. Pe parcursul istoriei sale milenare, impozitul a fost definit în mod diferit în funcţie de cum s-a impus şi a fost perceput.

Definiţia abordată în prezent este următoarea: ”impozitele reprezintă obligaţii de plată a contribuabililor (persoane fizice si juridice) stabilite prin lege de către stat pentru susţinerea cheltuielilor publice necesare furnizării de către acesta de bunuri şi servicii publice, inclusiv a unor transferuri de care se bucură în mod diferenţiat şi nedeterminat toţi cetăţenii unui stat (foşti, actuali şi viitori contribuabili), precum şi pentru influenţarea conjuncturii economice”.

Impozitele, in opinia academicianului Iulian Văcărel reprezintă „o formă de prelevare a unei părti din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la bugetul statului sau la bugetele locale în vederea acoperirii cheltuielilor publice”. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu definitiv (nerambursabil) şi fără contraprestație directă din partea statului.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar ,deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. Astfel, în ţările dezvoltate, impozitele, taxele şi contribuţiile procură opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare publice.

Rolul economic al impozitelor se manifestă în măsura în care statul foloseşte impozitele ca mijloc de intervenţii în activitatea economică.

În funcţie de necesităţile concrete ale persoanelor, impozitele pot fi utilizate pentru încurajarea sau înfrânarea unei activităţi, cum ar fi: producţia, comerţul exterior sau consumul unor anumite produse. Altfel spus, impozitele pot fi folosite pentru „influenţarea deciziilor economice ale persoanelor fizice şi firmelor.”

Rolul în plan social al impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părţi din produsul intern brut între grupuri sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice.

Impozitele directe se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activităţi, fie pe venit sau avere. Reprezintă forma cea mai veche de impunere şi presupun diferenţierea sarcinii fiscale în funcţie de puterea economică a plătitorului (venituri/profit sau avere/activ net) şi sunt transparente.

Noţiunea de “impozit direct ” provine de la faptul că cel ce are de plătit un asemenea impozit ia cunoştinţă “direct” şi din timp, înainte de termenul de plată, de materia impozabilă (venitul sau averea supusă impozitării), de cotele de impozit prevăzute prin lege pentru calculul impozitului, de modul de calcul al impozitului, de impozitul datorat şi termenele de plată.

Acestea pot fi grupate în impozite reale şi impozite personale.

În cazul impozitelor reale, la impunere nu se ia în considerare produsul net (venitul) real al obiectelor impozabile, ci produsul brut sau cel mediu prezumat, ceea ce îi dezavantajează pe micii producători şi îi avantajează pe marii producători care au condiţii pentru a realiza un venit mai mare decât cel mediu.

Impozitele personale se aşează asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu situaţia personală a subiectului impozitului,motiv pentru care sunt cunoscute şi sub denumirea de impozite subiective.

Persoanele fizice şi juridice care realizează venituri din diferite surse constituie subiectul impozitului pe venit.

La plata impozitului pe veniturile persoanelor fizice sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenţa într-un anumit stat, precum şi cele nerezidente, care realizează venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele excepţii prevăzute de lege. În mod frecvent sunt scutiţi de plata impozitului pe venit suveranii, familiile regale, instituţiile publice şi persoanele fizice care realizează venituri sub nivelul minimului impozabil.