Analiza unor Factori de Influență asupra Cursului Valutar

1. Introducere

1.1. Obiectivul proiectului

Acest proiect are ca obiectiv principal analizarea influenţei niuvelului producţiei, a productivitaţii muncii, a ratei dobanzii, a ratei inflaţiei şi a volumului masei monetare asupra cursului de schimb valutar EURO/RON în Romania.

1.2. Definirea, importanţa şi evoluţia cursului de schimb

Cursul valutar reprezintă raportul valoric dintre moneda unei ţări şi moneda altei ţări sau preţul unei valute exprimat în altă valută. Într-o altă formulare, cursul valutei exprimă preţul la care o monedă naţională se schimbă cu altă valută .

Cursul pieţei sau cursul valutar economic reprezintă cursul efectiv practicat în relaţiile internaţionale având drept bază economică paritatea puterilor de cumpărare, dar şi efectul influenţelor altor fenomene.

Importanţa cursurilor de schimb rezidă în faptul că ele determină preţul efectiv sub care se comercializează diferitele mărfuri pe piaţa internaţională în lupta de concurenţă din comerţul internaţional, factorul valutar concretizat în cursurile de schimb jucând un rol important alături de factorii materiali ai competitivităţii.

Schimburile valutare au apărut pe piaţă ca urmare a unei necesităţi şi există ca rezultat al: comerţului şi investiţiilor, speculaţiilor şi hedging-ului. În primul caz se au în vedere companiile care importă sau exportă mărfuri. Acestea achiziţionează mărfurile într-o anum,ită monedă şi le vand în altă monedă. Acesta înseamnă că plătesc într-o monedă şi încasează într-o monedă diferită. De aceea ele au nevoie să convertească în moneda în care platesc mărfurile respective o parte din banii pe care îi primesc. În cazul speculaţiilor, cursul de schimb valutar dintre două monede variază în funcţie de cererea si oferta corespunzătoare pentru cele două monede. Traderii pot obţine profituri prin cumpărarea unei monede la un anumit curs si vânzarea acesteia la un curs mai favorabil.

Între 1880 şi începutul Primului Razboi Mondial şi, pentru scurt timp, în perioada interbelică, pentru schimburile valutare se utiliza ca bază etalonul international aur. Acesta presupunea că fiecare ţară îşi definea unitatea monetară în termenii unei anumite cantităţi de aur. Rezultatul acestei situatii era că aurul trebuia să fie exportat şi importat pe baze nerestrictive, astfel încât guvernele să poată schimba aur pe bancnote şi invers.

Perioada anilor 1920 si 1930 s-a caracterizat în mare parte printr-o mare recesiune economică. În scopul evitarii oricarei repetari a conditiilor economice din perioada antebelică, spre sfârşitul celui de Al Doilea Razboi Mondial guvernele aliate s-au intalnit in cadrul Conferinţei ONU pe probleme monetare şi financiare. Această conferinţă a avut loc la Bretton Woods, New Hempshire, SUA, in iulie 1944. În cadrul conferinţei au fost infiinţate două organisme: Fondul Monetar Internaţional (International Monetary Fund – IMF) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondiala). Sistemul valutar de la Bretton Woods (SUA) din anul 1944 a funcţionat pe baza mecanismului cursurilor fixe. Astfel, ţările membre FMI se angajau să menţină cursurile monedelor în limitele marjelor de fluctuaţie prin intervenţii pe pieţele valutare.

În 1971, sub presiunea fluxurilor masive de capitaluri şi a deficitelor comerciale tot mai accentuate, SUA şi-au suspendat politica de convertire a dolarului in aur. Tot în anul 1971 se renunţă la mecanismul cursurilor fixe, acest lucru fiind datorat de presiunile de pe piaţa aurului, dar şi a altor factori economici.

Cea de-a doua modificare a statutului FMI din anul 1978 a prevăzut principiul potrivit căruia ţările membre se bucură de libertate în alegerea politicii de curs. În conformitate cu prevederile art.IV din statutul FMI, ţările membre sunt invitate să colaboreze cu Fondul şi cu celelalte ţări membre în aplicarea flotării cursurilor valutare . Ţările membre se mai angajează să nu manevreze cursul de schimb pentru a obţine avantaje unilaterale şi să nu aplice măsuri care să împiedice ajustarea balanţei de plăti. Aşa cum era de aşteptat, flotrea (determinarea cursului pe piaţa valutară) genererază o serie de efecte pozitive, dar şi efecte negative în relaţiile economice intenaţionale.

La 1 ianuarie 1999, Uniunea Europeana a implementat Uniunea Monetara Europeana (European Monetary Union – EMU), care presupune că ratele de schimb dintre monedele europene să fie fixate una faţă de alta. Monedele europene au fost eliminate de la 1 ianuarie 2002 în favoarea noii monede unice, EURO, care a devenit moneda naţională pentru toate ţările participante la EMU. Totuşi EURO floteaza in continuare liber fata de celelalte monede neeuropene.

De-a lungul timpului au apărut şi s-au dezvoltat gradual mai multe teorii în materie de determinanţi ai cursului de schimb:

a) Abordarea tradiţionalistă (Keynes)

b) Paritatea puterilor de cumpărare (PPP)

c) Abordarea monetaristă (Friedman)

d) Paritatea ratelor de dobândă

e) Teoria echilbrului general

f) Modelul Mundell – Fleming

g) Modelul Rudiger Dornbush

Cursul de schimb valutar, în special cel flexibil, este o variabilă caracterizată de un dinamism deosebit, înregistrând modificari continue, nu numai de la o zi la alta şi chiar în cursul aceleeaşi zile şi de la o tranzacţie la alta, astfel încât cursul de schimb se caracterizează printr-o mare mobilitate a cărei cauză o constituie gama largă de factori economici, financiari, politici, sociali etc., cei mai importanti fiind rata inflaţiei, rata dobânzii, soldul balanţei de plăţi.

1.3 Definirea variabilelor explicative folosite în construirea modelului

1.3.1 Masa monetara

Specialiştii dau mai multe accepţiuni masei monetare.

O prima accepţiune este cea potrivit căreia masa monetară reprezintă un indicator care desemnează totalitatea mijloacelor băneşti existente în economia unei ţări la un moment dat, sau ca medie pe o anumită perioadă.

-a doua acceptuine este cea conform căreia masa monetară este un indicator statistic, care se cuantifică pe baza bilanţului centralizat al întregului sistem bancar dintr-o ţară, după deducerea operaţiilor duble dintre bănci .