Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 54 în total
Cuvinte : 24072
Mărime: 129.41KB (arhivat)
Publicat de: Ludmila Călin
Puncte necesare: 9

Extras din proiect

CAPITOLUL I

BUGETUL PUBLIC NAŢIONAL ŞI ROLUL SĂU ÎN VIAŢA FINANCIARĂ A STATULUI

1.1. Noţiunea de buget şi istoricul evoluţiei acestuia

Activitatea financiară a statului trebuie să se desfăşoare într-un cadru reglementat, aceasta necesitând o anumită planificare ce se realizează prin intermediul unui sistem unitar de bugete.

Etimologic, termenul de buget, îşi are originea în latinescul “bulgo” a cărui semnificaţie este cea de sac sau pungă de bani. În ţările romane, folosirea noţiunii de buget s-a introdus prin Regulamentele organice (1831-1832), în care se vorbea de “biudje” sau “bugea”.

În ţara noastră, ca forme embrionare ale bugetului statului, se cunosc “condica de venituri şi cheltuieli ” din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu şi “sămile visteriei” din timpul lui

Nicolae Mavrocordat, care de fapt erau mai mult dări de seamă asupra veniturilor şi cheltuielilor întocmite la sfârşitul anilor

După unirea Principatelor Române, legea de contabilitate publică din 1864 a prevăzut în terminologia de atunci, că “toate veniturile statului şi cheltuielile neapărate pentru îndeplinirea osebitelor servicii, aşezate conform legilor, trebuie autorizate pentru fiecare an de o lege anuală de finanţe şi formează bugetul general al statului”.

Într-o formulare evoluată, legile noastre de contabilitate publică din 1903 şi 1929, au preluat caracterizarea oficială a bugetului statului, cuprinsă în decretul francez din 1862 referitor la contabilitatea publică statuând că “bugetul este actul prin care sunt prevăzute şi prealabil aprobate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului”

Această dispoziţie legislativă, a consacrat oficial în ţara noastră, concepţia modernă potrivit căreia bugetul reprezenta un document pur financiar, întocmit annual, menit a pune în evidenţă numai veniturile şi cheltuielile proprii statului. În aceste condiţii el reflecta mijloacele prin care statul procura şi utiliza resursele necesare acoperirii cheltuielilor sale.

Această caracterizare, al bugetului statului pentru veniturile şi cheltuielile publice anuale, este relevant din punct de vedere juridic şi în consecinţă, este consacrat în legislaţiile bugetare ale statelor moderne.

Legea finanţelor publice din ţara noastră, statuează rolul bugetului statului, ca act de autorizare a veniturilor şi cheltuielilor anuale precizează atât necesitatea tehnico-financiară, cât şi importanţa autorizatoare a bugetului. Caracterul autorizator, prin dispoziţiile ce prevăd că “în fiecare an, lista impozitelor şi taxelor care urmează să se perceapă, e aprobată prin legea bugetară anuală”1, prin care, de asemenea “se aprobă şi creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar”.

În lucrările de specialitate recente, se susţine că, diferit de rolul clasic al bugetului - ca act de autorizare şi prevedere a veniturilor şi cheltuielilor publice - bugetul modern este “un act intervenţionist al statului”, datorită acţiunilor sale asupra structurii economice, a structurilor sociale şi asupra situaţiei economice şi monetare.

Dacă în general, procedeele şi mijloacele care alcătuiesc finanţele publice, sunt reglementate şi aplicate în fiecare stat, în funcţie de opţiunile politice ale parlamentelor şi guvernelor care exercită conducerea centrală de stat, aceste opţiuni politice sunt dovedite de cuprinsul fiecărui buget anual de stat şi în special de felul şi proporţiile veniturilor bugetare, de categoriile şi proporţiile cheltuielilor fiecărui buget de stat. În acest sens, a devenit notorie aprecierea că orice declaraţie palamentară sau guvernamentală de politică, privind îndeosebi aspecte economico-sociale, este iluzorie şi gratuită dacă nu este confirmată de veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, ceea ce demonstrează importanţa constatată a bugetului în toate statele moderne.

1.2. Structura bugetului public naţional

Noţiunea de buget, în accepţiune ţradiţională, cu sfera cea mai cuprinzătoare, o constituie bugetul public. Termenul de buget public naţional, apare pentru prima dată în Legea nr.10/1990 care menţionează că: “Activitatea privind finanţele publice include elaborarea şi execuţia bugetului public naţional, care cuprinde bugetul administaţiei centrale de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat ”.

Ulterior are loc o extindere implicită a acestui termen şi anume: “Resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii cu caracter autonom, în condiţiile asigurării echilibrului financiar”.

În teoria şi practica economică, bugetul public este privit, de obicei, din două puncte de vedere - ca o componentă obiectivă, de bază, a sistemului financiar şi ca document de previziune şi de autorizare, ca principală balanţă financiară cu caracter operativ şi obligatoriu a statului.

Ca verigă centrală a sistemului financiar, bugetul public reprezintă expresia sintetizată a relaţiilor economice ce se manifestă în procesele formării şi utilizării principalului fond centralizat de miloace băneşti al statului şi a fondurilor unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea finanţării activităţilor destinate creşterii calităţii vieţii (învăţământ, cultură şi artă, sănătate, protecţie ecologică şi socială etc), a unor activităţi privind dezvoltarea economică a ţării, cercetarea ştiinţifică, amplificarea şi perfecţionarea infrastructurii, constituirea rezervelor de stat, apărarea naţională, a ordinii publice şi de drept ş.a.

Ca principală balanţă financiară, bugetul public este documentul de bază, cu putere de lege, care stabileşte pe de o parte, natura şi mărimea veniturilor ce se mobilizează la dispoziţia statului, iar pe de altă parte, felul şi volumul alocaţiilor bugetare ce se vor dirija de către stat pentru finanţarea diverselor activităţi în cursul unui an.

În calitatea sa de instrument al practicii economice, bugetul de stat este un document de previzionare a veniturilor băneşti obtenabile şi a cheltuielilor necesare şi posibile de efectuat, în cazul unor subiecţi concreţi şi pentru o perioadă de timp determinată (an, semestru, trimestru, lună). Ca urmare, bugetul public coexistă alături de o pluralitate de “bugete private”, precum şi împreună cu alte posibile bugete elaborate de organele statale.

Bugetul de stat se întocmeşte de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea ordonatorilor de credite, este aprobat prin lege de către Parlament şi cuprinde veniturile şi cheltuielile de importanţă centrală, repartizate prin legea bugetară anuală.

În cadrul bugetului de stat, se includ distinct: bugetele Senatului, Camerei Deputaţilor, Preşedinţiei României, Guvernului şi a altor instituţii publice care nu au organe ierarhic superioare.

Preview document

Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 1
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 2
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 3
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 4
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 5
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 6
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 7
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 8
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 9
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 10
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 11
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 12
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 13
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 14
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 15
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 16
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 17
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 18
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 19
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 20
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 21
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 22
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 23
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 24
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 25
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 26
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 27
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 28
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 29
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 30
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 31
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 32
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 33
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 34
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 35
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 36
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 37
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 38
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 39
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 40
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 41
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 42
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 43
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 44
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 45
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 46
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 47
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 48
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 49
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 50
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 51
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 52
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 53
Bugetul Public Național și Rolul Său în Viața Financiară a Statului - Pagina 54

Conținut arhivă zip

  • Bugetul Public National si Rolul Sau in Viata Financiara a Statului.doc

Alții au mai descărcat și

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Analiza Impozitului pe Profit

Propuneri privind cotele de impozit pe profit Nu se pot încheia aceste scurte consideratii asupra cotei de impunere, fara a fi exprimata opinia...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Te-ar putea interesa și

Autoritatea executivă a administrației publice locale

INTRODUCERE Deşi în decursul ultimilor ani în Republica Moldova au fost întreprinse mai multe măsuri pentru a îndeplini cerinţele Consiliului...

Bugetul public național

Bugetul public naţional 1. Definiţia şi importanţa bugetului public naţional În încercarea de a defini relaţiile deosebit de complexe care...

Impactul cheltuielilor pentru securitate socială asupra vieții economico-sociale

ASPECTE GENERALE PRIVIND CHELTUIELILE PENTRU SECURITATE SOCIALĂ În cadrul naţional, statul este cel mai important decident politic. Pentru...

Bugetul public național și rolul său în viața financiară a statului

Economia unei ţări, datorită dimensiunii şi complexităţii sale, nu-şi poate desfăşura activitatea fără să-şi elaboreze un program economic pe...

Finanțe publice

True/False Indicate whether the sentence or statement is true or false. _F___ 1. Intre impozit si taxa nu exista nici o deosebire. _F___ 2....

Finanțe și bănci

Intre impozit si taxa nu exista nici o deosebire. 2. Metodele si tehnicile de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare sunt grupate...

Finanțe publice și fiscalitatea

Finante - categorie economica cu caracter istoric Comuna primitiva, dupa cum se stie, nu a cunoscut statul. In aceasta oranduire, diferite...

Finanțe

Aparitia si cristalizarea notiunii de “finante” se înscrie în amplul proces evolutiv al societatii omenesti. Semnificatiile sale s-au conturat pe...

Ai nevoie de altceva?