Concepte de politică fiscală în Uniunea Europeană. Prezent și perspective

Capitolul I: Concepte de bază privind politica fiscală

Fiscalitatea este crucială pentru suveranitatea natională deoarece, in lipsa resurselor financiare, guvernele nu ar putea să-şi conducă politicile. Ea este un intrument de reglare economică, care poate fi folosit pentru a influenţă consumul, a încuraja economisirea sau a directiona modul în care companiile sunt organizate.

Politica fiscală este esentială în toate statele membre UE, iar acţiunile unei ţări pot avea impact nu numai asupra ei, ci şi asupra ţărilor vecine. Ca urmare, în cadrul pieţei unice a UE, statele membre trebuie să lucreze ca o echipă şi nu trebuie să existe căi diferite de abordare a politicii fiscale.

Crearea pieţei interne unice, a necesitat punerea în practică a unui sistem de impozitare a consumului cât mai neutru posibil. Atunci când, nivelurile taxelor pe exporturi de bunuri de la un stat membru la altul erau mai mari decât sumele plătite efectiv, acestea luau forma subvenţiilor pentru export. Din acest motiv, comunitatea europeană a adoptat Tax ape Valoare Adăugată, chiar dacă, la început, statele membre puteau să-şi stabilească singure nivelul TVA.

O dată ce piaţa internă a devenit o realitate, consumatorii au putut în sfârşit să achizitioneze bunuri din orice stat membru şi să le aducă în propira lor ţară, fără a fi nevoiţi să plătească taxe vamale, însă, diferenţele de taxe asupra produselor, au condus în anumite cazuri la crearea unor confuzii în mediul de afaceri, iar perturbarea procesului de producţie şi distribuţie a avut repercursiuni sociale pe scară largă.

Pe masură ce integrarea europeană înaintează încurajată de introducerea monedei euro, interacţiunile complexe dintre cele 15 sisteme fiscale trebuie abordate şi analizate la nivel managerial. De asemenea, statele membre vor trebui să adopte dicizii comune în ceea ce priveşte adoptarea propriilor sisteme fiscale la nevoile sociale aflate în permanentă schimbare (creşterea vârstei medii a populaţiei este o provocare care se exinde dincolo de graniţele naţionale).

Cu toate că politica fiscală europeană va avea noi priorităţi în viitor, principalele ei preocupări vor rămâne aceleaşi: să se asigure că politica fiscală a unui stat membru nu are un impact asupra altora şi să asigure suveranitatea reală pentru cetaţenii UE şi reprezentanţii acestora prin intermediul acţiunilor comune.

Atat crearea pieţei unice cât şi finalizarea Uniunii Economice şi Monetare au condus în ultima perioadă la noi iniţiative comunitare în ceea ce priveşte impozitele şi taxele.

Eliminarea restricţiilor privind circulaţia capitalului, a provocat temeri în sensul că bazele de impozitare naţionale ar putea fi erodate de competiţia în materie fiscală, cu consecinţe nefaste asupra ocupării forţei de muncă.

Din aceste motive, atunci când construieşte politica fiscal, comunitatea urmăreşte o serie de obiective:

• ca prim obiectiv pe termen lung, se urmăreşte prevenirea distorsionării concurenţei în interiorul pieţei unice prin existenţa diferenţelor dintre sistemele de impozitare propriu-zise;

• în domeniul impozitării directe, unde cadrul legal se prezintă în general sub forma acordurilor dintre statele member, obiectivul principal al comunităţii este acela de a “elimina ambiguităţile legislative” care permit evaziunea fiscală; un al doilea obiectiv îl constituie evitarea dublei impuneri;

• obiectivul recentelor orientări în direcţia unei politici fiscale a fost prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale fiind vorba în special de “migrarea” bazelor de impozitare naţională pe masură ce firmele îşi părăsesc sediile iniţiale din stalele membre în căutarea unui regim fiscal mai favorabil în alte ţări comunitare;

• prevederile tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Economică şi Monetară dau o nouă dimensiune politicii fiscale prin limitarea strictă a posibilităţii guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi. Pactul pentru Stabilizare şi Dezvoltare, prevede ca statele membre cu deficit bugetar de peste 3% să constituie depozite nepurtatoare de dobandă care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu reuşeşte reducerea dificitului. Obiectivul general al Pactului este ca bugetele statelor membre să se menţină într-un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic. Din această cauză, statele membre vor trebui să finanţeze orice creştere a cheltuielilor publice prin creşterea impozitelor.