Creditul Public

Cap. 1 Creditul public – concept şi trăsături

1.1. Conceptul de credit public

Creditul public reprezintă ansamblul relaţiilor de utilizare şi mobilizare a resurselor cu caracter temporar şi rambursabil în scopul acoperirii cheltuielilor publice.

Creditul public este creditul contractat de stat prin lansarea titlurilor de împrumut. Cel mai adesea, creditul public se materializează preponderent, pe langă alte titluri de împrumut, în obligaţiuni ale împrumutului de stat, ceea ce-i conferă şi titulatura de credit obligatar.

1.2. Trăsăturile caracteristice ale creditelor publice

Pe măsura evoluţiei lor şi sub constrângerea a numeroase necesităţi economico-sociale, statele şi-au asumat sarcini şi atributii din ce în ce mai ample şi complexe, care au generat o creştere apreciabilă a volumului resurselor bănesti necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice impuse de realizarea acestor sarcini şi atribuţii. În acest context, veniturile ordinare (obţinute de stat din impozite şi taxe, precum şi cele de la întreprinderile şi proprietăţile sale) au devenit insuficienteîin raport cu necesităţile curente de resurse băneşti ale statelor. Astfel, a apărut un deficit bugetar, a cărui acoperire a impus apelul statelor la alte resurse. Pe acest fond, în cadrul cuprinzător al creditului, s-a conturat creditul public, prin intermediul caruia statele au început să-şi procure complementul de resurse de care au nevoie.

Ca formă specifică a creditului, creditul public reprezintă expresia ansamblului operaţiilor prin care statul îşi procură o parte din resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, în condiţiile plăţii de dobânzi şi acordării altor avantaje în favoarea subscriitorilor, precum şi ale unei rambursări viitoare. În definiţia de mai sus, statul nu este reprezentat ca un subiect singular, ci trebuie înţeles în pluralitatea determinărilor sale, fiind personificat prin intermediul guvernului, regiilor publice autonome, întreprinderilor sau instituţiilor publice, consiliilor locale.

Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului, creditul public se angajează prin două forme distincte, respectiv:

• pe calea contractării directe de către stat (şi asimilatele acestuia) a împrumuturilor ce urmează a fi angajate de la persoanele fizice sau/şi juridice, dispuse să ofere o parte din mijloacele lor băneşti disponibile temporar;

• prin intermediul unor instituţii specializate – bănci, case de economii, case de asigurări sociale, case de pensii, societăţi de asigurări şi reasigurări etc. – care colectează o parte din disponibilităţile băneşti de pe piaţă şi le pun la dispoziţia statului (şi asimilatelor sale) pe o perioadă de timp determinată şi în condiţii expres precizate.

Intr-o economie, în afara de autorităţile publice – centrale şi locale – apel la resurse de împrumut mai fac întreprinderile private, publice şi mixte, organizaţiile cooperatiste, anumite categorii ale populaţiei, pentru:

asigurarea desfăşurării normale a activităţii lor (credite pe termen scurt);

efectuarea unor investiţii (credite pe termen mediu si lung);

satisfacerea unor nevoi ale populaţiei (credite de consum).

Prin urmare, cererea de credit public este formată din solicitările autorităţilor publice, unităţilor economice, populaţiei, iar oferta de resurse de împrumut este alcătuită din capitalurile şi rezervele libere ale băncilor şi altor instituţii financiare, veniturile rentierilor, economiile băneşti ale populaţiei.

Având aceleaşi surse de formare, creditul public intră în competiţie cu creditul privat, resursele băneşti temporar disponibile fiind puse la dispoziţia acelor solicitanţi care acceptă condiţiile de acordare a creditului, respectiv garanţii, termene de rambursare, rate ale dobânzii s.a.

In general, creditul este rezultatul unui act de încredere şi presupune schimbul a două prestaţii disociate în timp. Creditorul acordă debitorului său bunuri sau mijloace de plată, în schimbul promisiunii acestuia de a-i plăti bunurile respective sau de a-i rambursa banii împrumutaţi, la care se adaugă o dobândă, spre a remunera timpul care se scurge până la scadenţă şi riscul pe care creditorul şi-l asumă în acea perioada de timp.

În continuare, vom încerca să identificăm asemănările şi deosebirile între creditul public şi creditul privat.