Evoluții și Tendințe pe Piața Asigurărilor din România

Cap 1. Definirea conceptului de asigurare

Existenţa individuală şi social-umană se bazează pe necesităţi şi trebuinţe a căror satisfacere justifică şi orientează activitatea economică a omului. Natura şi intensitatea acestor necesităţi se află în corelaţie cu dezvoltarea economică, socială şi culturală a indivizilor şi a societaţii în ansamblu. Desigur, trebuinţele primare ale omului (hrană, îmbrăcaminte, habitat etc.) sunt în corelaţie directă cu nivelul de trai al acestuia. Cu cât creşte nivelul de trai, cu atât se diversifică sfera trebuinţelor şi necesităţilor individuale şi social-umane. Unele pot fi satisfăcute imediat sau într-un orizont de timp apropiat, pe când altele, sunt posibile, într-o anumită eventualitate, dar sub spectrul nesiguranţei, incertitudinii.

Istoria atestă faptul că, încă din timpuri străvechi, oamenii au fost preocupaţi de prevenirea, şi mai ales, de a suporta în comun pagubele generate de producerea unor evenimente incerte, nedorite cum sunt calamităţile naturale şi accidentele. Desigur, o compensare a prejudiciilor este posibilă după cum urmează:

- prin efortul individual al fiecărei persoane care îşi poate constitui rezerve proprii cu destinaţie specială (acoperirea pagubelor în caz de producere a pagubei);

- prin efortul comun de constituire a unui fond bazat pe aportul unui număr mare de persoane ameninţate de acelaşi pericol.

Ambele soluţii au în vedere constituirea unor fonduri cu destinaţie specială, şi anume, acoperirea unor pagube pricinuite de calamităţi naturale sau accidente. Dar, a doua soluţie s-a impus în timp. Aceasta se bazează pe principiul comunităţii de risc şi al mutualităţii, în virtutea căruia fiecare contribuabil participă cu sume mici pentru a fi sprijiniţi, despăgubiţi cei care au suferit prejudicii în urma evenimentelor care au generat unirea lor. Acest principiu stă la baza conceptului de asigurare.

În legătură cu acest concept s-au emis mai multe păreri:

Asigurarea, reprezintă, aşa cum o numea Gh.Bistriceanu „un sistem de relaţii economico-sociale, un proces obiectiv necesar dezvoltării economice şi sociale, izvorâte din acţiunea legilor economice obiective care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice sau juridice ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele şi se satisfac şi alte cerinţe economico-financiare, posibile, imprevizibile” .

O altă definiţie a conceptului de asigurare aparţine lui I. Purcaru, conform căreia asigurarea reprezintă „un acord de voinţă (contract) între asigurător şi asigurat, prin care asigurătorul oferă asiguratului contravaloarea daunelor (suma asigurată) în caz de producere a acestor riscuri, în schimbul plăţii de asigurat, a sumei de bani, numită primă de asigurare” .

După I. Văcărel şi F. Bercea, asigurarea exprimă „relaţii de distribuire şi redistribuire a valorii adăugate brute, relaţii care apar în procesul constituirii şi utilizării fondului de asigurare în vederea desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice, păstrării integrităţii bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice, împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viaţa ori integritatea corporală, precum şi onorării obligaţiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice şi juridice faţă de terţi.” .

L. Cistelecan, pe de altă parte, defineşte acest concept ca fiind „un sistem de relaţii economice care implică aportul unui mare număr de persoane fizice în consituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care fiind ameninţate de aceleaşi pericole, în existenţa şi activitatea lor, concep şi recunosc oportunitatea prevenirii şi înlocuirii pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile, dar nesigure” .

În sens larg, conceptul de asigurare poate fi definit astfel:

Asigurarea este o operaţiune financiară prin care o parte (sau partener), denumită asigurător, despăgubeşte în cazul producerii unui sinistru, o altă parte, denumită asigurat în schimbul unei renumeraţii (primă sau cotizaţie) .