Execuția bugetară. Bugetele locale

CAPITOLUL I

AUTONOMIA BUGETELOR LOCALE

1.1. Aspecte generale

Comunitåtile locale sunt colectivitåti umane delimitate teritorial, politic si administrativ, care au autoritåti publice diferite de cele ale statului. Autonomia financiarå a acestora este absolut necesarå, deoarece autonomia administrativå nu ar fi viabilå fårå autonomia financiarå, care îi asigurå suportul material al functionårii.

Un alt argument privind autonomia financiarå a comunitåtilor locale este faptul cå aceste comunitåti îsi cunosc îndeaproape propriile posibilitåti privind resursele bånesti de provenientå publicå si, mai ales, necesitåtile ce trebuie acoperite, oportunitåtile si prioritåtile privind serviciile publice si investitiile pe plan local.

In statele cu traditie democraticå administratia localå se bazeazå pe principiile descentralizårii si autonomiei locale. Aceasta este statuatå printr-un cadru legislativ si mecanisme financiare adecvate privind finantele publice locale. Prin aceste reglementåri se urmåreste: delimitarea patrimoniului public aflat în proprietatea primåriilor de cel aflat în proprietatea statului, crearea instrumentelor administrative necesare autoritåtilor locale pentru îndeplinirea atributiilor care le revin acestora, asigurarea conditiilor pentru asumarea responsabilitåtii privind dezvoltarea localå.

Problema consolidårii autonomiei locale este o preocupare universalå, statele democratice contemporane fiind interesate de aplicarea pricipiului descentralizårii serviciilor publice, prin transmiterea, pe bazå legalå legalå, a mai multor competente organelor puterii si administratiei locale.

Autonomia localå în statele europene face obiectul Cartei Europene a Autonomiei Locale, întocmitå de cåtre Consiliul Europei pe baza unui proiect propus de Conferinta Europeanå a Autonomiei Locale, deschiså semnatarilor conventiei încheiate între statele membre, din octombrie 1985.

Protejarea si întårirea autonomiei locale în Europa prin intermediul unui document care så explice principiile adoptate de toate statele democratice europene constituie un obiectiv al organelor locale de guvernare, recunoscîndu-se

de la început cå un asemenea text ar trebui så vizeze asigurarea adeziunii celor care asunt implicati în apårarea si sustinerea autonomiei locale. Carta obligå semnatarii så aplice regulile de bazå ce garanteazå independenta politicå, administrativå si financiarå a autoritåtilor locale.

Conform Cartei, gradul de autonomie localå de care se bucurå autoritåtile locale poate fi privit ca o piatrå de încercare pentru o democratie realå. Intre procesul de descentralizare si cel de consolidare a democratiei existå o relatie directå. Autonomia localå si descentralizarea serviciilor publice reprezintå garantia stabilitåtii unei democratii functionale.

Principiile generale enumerate de Carta Europeanå a Autonomiei Locale sunt:

• colectivitåtile locale au dreptul, în cadrul politicii economice nationale, la resurse proprii adecvate de care så poatå dispune liber în vederea exercitårii atributiilor lor;

• resursele financiare ale colectivitåtilor locale trebuie så fie proportionale cu responsabilitåtile stabilite pentru ele prin Constitutie sau legi organice;

• o parte din resursele financiare ale colectivitåtilor locale trebuie så provinå din impozite si taxe locale, în proportiile stabilite la nivelul autoritåtilor locale, în limitele legii;

• sistemul financiar din care fac parte resursele de care dispun comunitåtile locale trebuie så fie suficient de dinamice si diversificate, astfel încît så le permitå så urmåreascå pe cît posibil evolutia realå a costurilor exercitårii competentelor proprii;

• protectia colectivitåtilor locale mai slabe din punct de vedere financiar impune instituirea unor proceduri de ajustare sau a unor måsuri echivalente care så corecteze efectele repartitiei inegale a potentialelor surse de finantare, cît si sarcina financiarå care le revine acestora;

• colectivitåtile locale trebuie så fie consultate într-o manierå adecvatå asupra modalitåtilor în care vor fi alocate resursele redistribuite;

• subventiile acordate colectivitåtilor locale nu trebuie så fie destinate, în måsura în care este posibil, finantårii unor proiecte expres specificate. Acordarea subventiilor nu trebuie så aducå atingere libertåtii fundamentale a autoritåtilor locale de a-si stabili politici proprii în sfera lor de competentå;

• în scopul finantårii propriilor obiective de investitii colectivitåtile locale trebuie så aibe acces, conform legii, la piata nationalå de capital.

Avînd în vedere deosebirile teritoriale si demografice ale fiecårei tåri se constatå în prezent o mare diversitate de sisteme de autonomie localå, determinate de mai multi factori:

• satutul colectivitåtilor locale;

• numårul nivelurilor de administratie publicå localå;

• repartizarea componentelor;

• regimul finantelor publice.

In Europa existå trei modele care au influentat organizarea administrativå: modelul francez, modelul german si modelul britanic.

Modelul francez are ca unitåti administrativ teritoriale regiunea, departamentul si comuna. Franta are 21 de regiuni, fiecare din acestea fiind formatå din douå pînå la opt departamente, care cuprind mai multe comune. Sunt 36.500 de comune, din care 98% au sub 10.000 locuitori.

Interventia statului în plan local se realizeazå prin institutia prefecturii. O caracteristicå a modelului francez de organizare administrativ-teritorialå este identitatea competentelor la toate structurile.

Modelul francez se regåseste cu unele modificåri în tåri ca Spania, Portugalia si Italia.

Modelul german are ca element de bazå din punct de vedere politic si administrativ federalismul. Geneza sa este datoratå landurilor germane ca formatiuni statale preexistente statului. Constitutiile landurilor garanteazå autonomia colectivitåtilor locale, care dispun si de competenta legislativå în materie de drept comun.

La baza modelului german de administratie localå stå principiul subsidiaritåtii, ceea ce permite evitarea unui centralism excesiv la nivelul landurilor, arondismentele si comunele beneficiind de o realå autonomie si gestiune. Modelul german se regåseste cu anumite particularitåti nationale în Austria si Elvetia.

Modelul britanic se întîlneste ca sistem în administratia localå din Anglia, avînd o formå eterogenå.

Din punctul de vedere al dreptului administrativ, sistemele organizårii locale se clasificå în:

• autonomie completå – conform cåreia comunitåtile locale au libertate deplinå în administrarea intereselor lor, fårå nici un control din partea autoritåtii locale;

• autonomie limitatå – în cadrul cåreia se rezolvå principalele probleme pe plan local, care, în plus, sunt supuse controlului din partea autoritåtilor centrale;

• tutela – conform cåreia problemele locale sunt rezolvate de cåtre autoritåtile centrale, administratiilor locale revenindu-le competente doar în actiuni de micå importantå.

Si în ceea ce priveste finantele publice locale se disting trei modalitåti:

• constituirea veniturilor proprii necesare pentru acoperirea cheltuielilor, în virtutea drepturilor de a percepe impozite si taxe locale;

• completarea veniturilor proprii cu sume si cote defalcate din veniturile bugetului autoritåtilor publice centrale;

• finantarea integralå de la bugetul central.

Gradul de autonomie localå este influentat de:

• independenta totalå sau partialå în colectarea veniturilor;

• competente în contractarea si gestionarea împrumuturilor;

• asigurarea echilibrului bugetar si gestionarea excedentului sau deficitului anual;

• competenta organelor administratiei locale în introducerea unor impozite si taxe locale