Falimente Bancare

1.Definitia falimentului bancar

Managerii bancari, investitorii, factorii de decizie si de reglementare impartasesc un interes puternic in a intelege ce determina bancile sa intre in faliment si sa prezica ce banci vor avea dificultati.

De regula, esecul unei firme bazate pe maximizarea profitului este definit de punctul de insolventa, cand pasivele companiei depasesc activele, iar profitul net devine negativ.

Pentru falimentul bancar s-a adoptat o definitie mai generala; o banca este considerata in faliment daca este lichidata, unita cu o alta banca „sanatoasa” (sau cumparata si achizitionata) sub controlul sau presiunea bancii centrale, sau salvata cu finantare din partea statului.

In concluzie, procedura falimentului se aplica acelei banci devenite insolvabila (INSOLVABILITÁTE, insolvabilităţi, s.f. Situaţie în care se află un debitor ale cărui bunuri sunt de o valoare mai mică decât totalitatea obligaţiilor care ar urma să fie satisfăcute cu acele bunuri.), atunci cand aceasta nu a onorat integral creantele certe, lichide si exigibile (EXIGÍBIL, -Ă, exigibili, -e, adj. (Despre obligaţii băneşti) A cărei executare poate fi cerută de îndată de către creditor.), pe o perioada de cel putin 30 de zile, sau cand valoarea obligatiilor bancii depaseste valoarea activului sau.

In legatura cu aceasta definitie exista o paleta larga de opinii contradictorii atat in tara noastra cat si la nivel global. Unii spun ca o banca falimentara ar trebui tratata la fel ca o firma oarecare in orice alta industrie. Altii sustin ca esecul ar trebui sustinut de stat in totalitate deoarece s-ar putea sa se resimta efecte devastatoare in economie. Intre aceste doua pareri mai exista si cea conform careia statul ar trebui sa intervina diferit in functie de situatie, sa se asigure depozitele, sa se uneasca bancile falimentare cu cele sanatoase, s.a.m.d.

Conform acestor opinii, pana nu demult, in Japonia si in anumite state europene circula ideea ca o banca cu probleme trebuie lasata balta sau unita cu o banca „sanatoasa”.

Din 1991, in S.U.A. s-a adoptat o abordare cat mai „ieftina”, astfel incat orice banca cu probleme va fi inchisa in cazul in care nu se va gasi o banca puternica dispusa sa o preia si sa ii plateasca datoriile.

In cazul unui faliment bancar pierd:

• Investitorii

• Deponentii neasigurati

• Angajatii bancii

Exista 3 metode cu care se poate lucra in cazul falimentarii unei banci:

1. Se declara FALIMENT-> LICHIDARE-> DEPONENTII ASIGURATI SUNT PLATITI-> ACTIVELE VANDUTE (S.U.A.)

In Romania, falimentul este declarat de catre un tribunal care se sesizeaza in urma unei cereri introduse de catre banca debitoare, de catre creditori ai acesteia sau de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Procedura se declanseaza, de regula, dupa ce BNR constata ca masurile de supraveghere speciala nu au putut conduce la evitarea insolvabilitatii. Potrivit prezentei legi, tribunalul desemneaza judecatorul sindic (SÍNDIC, sindici, s.m. Persoană care era însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituţii, corporaţii, societăţi etc. Sindic (de bursă) = conducător al agenţilor de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală, face parte din organele de conducere a bursei şi execută ordinele de bursă ale justiţiei şi ale altor organe de stat), expertii autorizati sa-l ajute si, cu acordul BNR, lichidatorul.

Dupa parcurgerea tuturor etapelor legale, hotararile tribunalului sunt definitive si executorii. Ele pot fi atacate cu recurs. Hotararea tribunalului de incepere a falimentului este comunicata Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar, in vederea aplicarii reglementarilor privind plata depozitelor garantate.

BNR va primi, de asemenea, o comunicare a hotararii de incepere a procedurii de faliment a bancii debitoare. Imediat sunt inchise conturile bancii respective, deschise la BNR si se deschide un nou cont cu mentiunea “banca in faliment”.

Organele de conducere si cenzorii bancii falimentare pot raspunde civil sau penal, dupa caz, daca au contribuit la falimentul acesteia.

Celelalte proceduri de derulare a operatiunilor de lichidare sunt prevazute de Legea nr.64/1995, care se aplica si in cazul falimentului bancilor .

2. Unirea unei banci falimentare cu una „sanatoasa”. Cea sanatoasa primeste anumite stimulente si poate achizitiona banca fara anumite active care par a fi ineficiente..

3. Interventia statului ce poate varia de la oferirea de asistenta/consultanta, la garantii pe activele proaste sau chiar nationalizarea bancii.

In legatura cu punctul 3 exista anumite retineri. Spre exemplu, in Japonia s-au intarziat interventiile deoarece autoritatile s-au temut de ostilitatile contribuabililor.

Problemele specifice in sectorul bancar provin din:

• Informatia asimetrica detinuta de jucatorii mai mici sau mai mari

• Problemele agentiei

• Pericolul (hazardul) moral.

Informatia asimetrica conduce la zvonuri, iar rezultatul acestor zvonuri se concretizeaza prin sumele retrase de bani si prin vanzarea stocurilor.

Gradul de informatii de care poate dispune o persoana se poate ordona crescator astfel:

• Deponentii mici

• Regulatori

• Actionari

• Auditori

• Manageri

Din cauza acestor informatii asimetrice apare fenomenul numit „contagiune” sau „contagiere”. Contagierea apare atunci cand deponentii si investitorii nu au informatii prin care sa diferentieze bancile cu probleme de cele sanatoase si astfel se grabesc sa isi retraga banii.

Totodata probleme pot aparea si din lipsa competivitatii, astfel: deponentii sunt priviti cu mai putin interes si primesc dobanzi mai mici, iar cei care se imprumuta sunt nevoiti sa plateasca o rata a dobanzii mult peste costurile normale.

In concluzie, sistemul bancar trebuie sa fie mai atent reglementat decat celelalte piete din economie din cauza esecului pietei ca o consecinta a informatiilor asimetrice si a externalitatilor negative. Reglementarea specifica poate imbraca un numar variat de forme, printre care: depozitele asigurate, cerintele de capital, licentierea si examinarea regulata a bancilor, interventia autoritatilor intr-o faza de inceput a unei probleme bancare si un plan de salvare propriu.