Fiscalitate Europeană

1. Introducere

(Despre completarea unei declaraţii fiscale) Este prea dificil pentru un matematician. Am nevoie de un filozof.

Albert Einstein

La baza instituirii impozitelor stă necesitatea statului de a-şi procura resurse pentru acoperirea cheltuielilor pe care trebuie să le efectueze în vederea înfăptuirii rolului său economico-social. Astfel “impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se va face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului.”

Plecând de la această definiţie a impozitelor, fiscalitatea poate fi privită ca o legătură între stat şi persoane fizice şi juridice. Astfel, impozitele sunt percepute ca un rău necesar, fără existenţa acestora statul fiind pus în imposibilitatea de a-şi putea desfăşura (prin intermediul instituţiilor publice) activităţiile cu care este mandat.

Impunerea fiscală este introdusă prin lege, care precizează pentru fiecare impozit în parte care sunt contribuabilii, materia impozabilă, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancţiunile referitoare la sustragere. Prin aceasta se realizează, totodată, punerea în cunoştinţă atât a organelor fiscale, cât şi a contribuabililor, care, în plus, pentru anumite impozite, sunt încunoştiinţaţi şi în mod expres prin avize întocmite şi expediate prin grija organelor fiscale locale.

Informaţiile cuprinse în legile ce reglementează impunerea fiscală includ elementele caracteristice fiecărui impozit introdus în practica fiscală curentă a ţării.

a) Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică pentru care legea stabileşte obligativitatea de plată a impozitului, adică ceea ce se numeşte curent contribuabil. În anumite cazuri, legea stabileşte un terţ, împuternicit şi obligat să reţină impozitul şi să-l verse la buget. De

pildă, în cazul impozitului pe salariu, salariatul este subiect, el plăteşte impozitul din salariul său, dar reţinerea şi virarea la buget revine celui care l-a angajat.

b) Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică ce suportă efectiv plata impozitului. Se mai numeşte destinatar, deoarece impozitul în cauză este virat spre respectiva persoană, pentru a fi suportat. De pildă, în cazul taxei pe valoarea adăugată, impozitul este

perceput (datorat, calculat şi vărsat la buget) de vânzătorul unui produs, care este subiect al acestei taxe. Prin preţ, însă, acesta poate vira taxa în sarcina cumpărătorului, care este suportatorul acesteia.

c) Obiectul impozitului este materia supusă impozitării: venitul, averea, obiectul vândut/cumpărat, bunul importat etc.

d) Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul, ceea ce în mod obişnuit este venitul contribuabilului. Sursa poate să coincidă sau nu cu obiectul impozitului. La impozitele pe venit, cele două elemente coincid; în schimb, la impozitele pe avere ele nu coincid de obicei, deoarece numai în cazuri de excepţie contribuabilul îşi diminuează averea prin vânzarea unei părţi a acesteia cu scopul de a-şi achita impozitul aferent.

e) Unitatea de impunere este unitatea de măsură cu care se determină dimensiunea materiei impozabile. De pildă, în cazul impozitului pe teren aceasta este metrul pătrat pentru terenurile intravilane cu alte destinaţii decât cele agricole şi hectarul pentru terenurile agricole.

f) Cota impozitului reprezintă impozitul aferent unităţii de impunere. Această cotă poate fi stabilită ca sumă fixă sau ca o cotă procentuală (constantă, progresivă sau regresivă).

g) Asieta este totalitatea măsurilor pe care organele fiscale le iau în vederea aşezării impozitului pentru fiecare subiect în parte: identificarea obiectului, stabilirea mărimii sale şi calculul impozitului datorat.

h) Termenul de plată reprezintă data până la care impozitul trebuie să fie achitat. Pentru impozitele introduse în legătură cu obiecte ce prezintă repetabilitate pe parcursul anului (salariul, profitul, vânzările de produse etc.) se stabilesc termene repetitive legate de data constituirii

obiectului impozitului: data plăţii salariului, data închiderii gestiunii lunare etc. Pentru impozitele introduse în legătură cu obiecte a căror modificare de volum este mai rară se fixează o dată sau câteva date pe parcursul anului, la care plata se poate face integral, eventual în tranşe.

Legea menţionează pentru fiecare tip de impozit sancţiunile care vor fi suportate de subiect în caz de nerespectare a termenelor de plată: majorări, popriri, sechestru, scoaterea la licitaţie, amenzi penale şi, în cazuri extreme (evaziune intenţionată sau frauduloasă), privarea de libertate.